Cum scăpăm de împietrirea inimii

 Cum scăpăm de împietrirea inimii

„Cum să fiu vesel – poate să spună cineva – când nu pot să fiu? Dacă eşti vesel, inima se desface şi ea, este receptivă. Pentru că inima este adâncul cel mai adânc, cel mai profund din toate organele noastre pe care le avem. Inima este făcută de Dumnezeu ca să poată sta şi El în ea, nu este ca orice organ. Inima asta, pe care o avem noi şi bate şi punem mâna pe ea, este un simbol al inimii. Inima este dincolo de ea. Are o profunzime dincolo de conştiinţă. Poartă în adâncul şi în profunzimea ei acel punct extraordinar, pe care l-a făcut Dumnezeu chip şi asemănare, acolo unde spune Mântuitorul: vom veni cu Tatăl şi locaş la el Ne vom face. Asta este chipul şi asemănarea, nu picioarele şi ochii şi urechile. Mintea este un subordonat al inimii.

– La inima asta cum ajungem?

– Este foarte uşor. Bagă-ţi mintea acolo şi zi: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieştemă pe mine, păcătosul!” Deci, dacă ai o stare de veselie, de descongestionare, de dispoziţie, inima se desface şi ea.

Ce înseamnă asta: „Eu sunt amărât”? Cum eşti amărât, când Hristos a înviat, când suntem înţelegători în ceea ce priveşte crucea pe care trebuie să o ducem şi noi. Un om care crede în Hristos este vesel, e plin de nădejde, că Hristos nu-l lasă cu nici un chip. Şi această stare continuă de veselie pe unde trăieşti, este şi o stare de rugăciune şi o trăire creştină şi de inimă prezentă la Dumnezeu. Pentru că ăsta este secretul: să ai inima prezentă. Pentru că Dumnezeu nu are nevoie de cunoştinţele tale, ştie ce vrei. Are nevoie de cererea ta, de atenţia ta. Vezi, nişte părinţi, mamă şi tată, când văd pe copilul lor că-şi pune toată nădejdea în ei, mor de dragul lui şi nu ştiu ce să-i mai dea.

Hristos este Dumnezeu, a luat chip de om, de vierme, ca noi, nemulţumiţi şi nesătui şi în tot felul răi. Ce cinste pe neamul omenesc! N-a venit să spună altceva decât ceea ce a spus pentru mântuirea noastră. Nu te teme turmă mică, îndrăzniţi, Eu am biruit lumea! Şi noi putem să biruim lumea, nu cu puterea noastră, ci cu puterea Lui. Vă daţi seama câtă putere avem noi. Dracul e un tolerat, nu este o putere. Nu trebuie să ţineţi cont că vă schimbă gândurile. Luptă din răsputeri, dar luptă ca un hoţ, fără putere.

Noi, prin Botez, am primit haruri deosebite, avem şi înger păzitor. De ce nu daţi atenţie mai multă la îngerul păzitor? Ştiţi, frăţiile voastre, ce spune într-un loc: „Este cu neputinţă să nu mori dacă vezi un înger în adevărata lui lumină!” Îngerul este cu noi, ne păzeşte. Hristos s-a întrupat în chip de om (de vierme), în adâncul mizeriei omeneşti, nu ca să anihilize fiinţa
omenească, ci s-o transfigureze.

Aţi văzut ce scrie la Canonul îngerului păzitor: „Sfinte îngere, fă rugăciuni de obşte cu îngerii toţi pentru mine păcătosul!” Şi îngerul păzitor se roagă cu toţi îngerii, că nu-l refuză, nu-i răspunde: „Nu vreau!” Adică este o unitate nemaipomenită, îi place lui Dumnezeu să fie rugăciune, şi îngerii toţi sunt una cu plăcerile lui Dumnezeu. Dar mai spune într-un loc aşa: „Dacă diavolul ar fi întruchipat în om, cu degetul mic poate răsturna pământul, dacă ar avea puterea de la început”.

Da, dar nu mai are putere, decât numai vârful cozii mişcă, restul nu mai are, i-a omorât-o Hristos. Dar îi este îngăduit să ne ispitească pe noi, ca, ispitindu-ne, noi să ne încununăm, să ne trezim, să vedem cine suntem.

Dracul joacă un rol de mântuire indirect. Suferinţele îţi aduc nişte înţelepciuni adânci şi te fac să te gândeşti serios la mântuirea ta. Dar, vă daţi seama cine ne păzeşte pe noi? Îngerul păzitor îl face praf şi ţăndări pe drac, care nu mai are nici o misiune, este un apostat. Îngerul păzitor este în mi-siune. Lupta este între ei şi câştigă acela de partea căruia suntem noi cu faptele noastre. Şi nu ne-ar fi ruşine să-l părăsim pe îngerul păzitor, să-i dăm câştig de cauză diavolului, duşmanul îngerului, duşmanul nostru, cu nepăsarea, ba şi cu căderi directe? Şi totuşi, Dumnezeu, în mila Lui, ne-a dat putinţa să ne ridicăm prin spovedanie. Va să zică e o îngăduinţă continuă pentru salvarea fiilor Lui, oamenii.

Aşa că, pentru faptul că sunt împietrit cu inima, nu mai merit nimic. Inima trebuie să fie flexibilă continuu, nu piatră! Inimă caldă, fierbinte.

Nu permiteţi gândurilor rele să vă cuprindă. Dacă vin, goniţi-le cu rugăciunea, fără meditaţii prea multe la rugăciune. Unul împingea în uşă şi dracul împingea şi el pe partea cealaltă să intre la el. Iar ăsta zicea: „Doamne, miluieşte!”, cu jumătate de gură, superficial. În sfârşit, dracul deschidea mai mult uşa să intre la el. Dacă a văzut că intră dracul, a suspinat din adânc: „Doamne, nu mă lăsa!”, şi îndată a dispărut dracul. Şi plângea. Şi a apărut Mântuitorul: „Doamne, de ce nu m-ai ajutat?” „Când m-ai chemat cu adevărat, te-am ajutat!”

Melcul merge încet, dar merge cu casă cu tot. Te rogi încet, te rogi tainic, dar roagă-te din inimă, că altfel este numai spoială, nu rugăciune.„

Sursa: ”Bucuria duhovnicească” –  Părintele Arsenie Papacioc