" Stăruia deci în peșteră multă vreme,împletind funii și coșuri, și dădea iconomului sa-i ia pâini mici pentru hrană. Căci nu mânca nimic decât pâine și sare,și de acestea numai în unele zile. Drept aceea nu purta nici o grijă de trup,ci îndeletnicindu-se cu contemplația, ajunsese înlăuntrul luminii dumnezeiești. Și așa săvârșind slujba de taină cea negrăită, petrecea în bucurie. Iar ducându-se la biserică sâmbăta și duminica, umbla singur și cu mintea adunată, neîngăduind nimănui să se apropie de el,ca să nu îi taie mintea de la lucrarea pe care o avea".
" Chipul de viețuire îmbrățișat de Sfântul nevoitor este propriu omului care își trăiește cu seriozitate legătură cu Dumnezeu,care are grijă ca mintea lui să nu se risipească în preocupări lumești, căutând să o țină ancorată statornic în centrul luminos al inimii. Acolo,el stăruie neîncetat întru pomenirea lui Dumnezeu și se bucură necontenit de împreună-glăsuirea sa cu Domnul"
Arhimandritul Zaharia Zaharou,
Isihasmul
Cuptorul înrourat al inimii

Comentarii
Trimiteți un comentariu