Toate cu cuviință și după rânduială să se facă

 

  

"Toate cu cuviință și după rânduială să se facă” (I Cor. 14, 40), iarăși atingând pe cei ce voiau să se sluțească în biserică, ca de famfaronadă, câștigându-și epitetul nebuniei, și nepăstrându-și ordinea cea cuvenită lor. Că nimic nu edifică atât de mult, ca buna rânduială, ca pacea, ca dragostea, după cum și cele contrar totul dărâmă. Și aceasta ar putea-o vedea cineva nu numai în cele duhovnicești, ci și în toate celelalte. Dacă vei tulbura ordinea, fie în cor, fie în corabie, fie în armată, fie în hipodrom, și scoțând pe cele mari din locul lor, vei introduce pe cele mici în locul acelora, toate le-ai corupt, și toate sunt răsturnate pe dos.

   Deci iubiților, nici noi să nu stricăm ordinea și buna rânduială, nici capul să nu-l prefacem în picioare, și nici picioarele să le ridicăm în locul capului. Aceasta se întâmplă, când dreapta judecată o aruncăm jos, iar poftele, mânia și plăcerea le punem în locul judecății, de unde apoi și vine o mare tulburare, o mare confuzie, o amețeală nesuferită, căci toate sunt stăpânite de întuneric. Și de voiești, apoi să cercetăm sluțenia și necuviința izvorâtă de aici mai întâi, și atunci vom vedea și paguba. Deci, cum ne va fi aceasta lămurit și foarte cunoscut? Să aducem la mijloc un om ce se găsește în astfel de stare, adică că iubește o curvă, și că este stăpânit de acea poftă nebună, și după aceia vom vedea râsul acesta.

   În adevăr, ce ar putea fi mai urâcios și mai necinstit ca a sta dinaintea ușilor unei curve, și a fi pălmuit de o femeie curvă, ca a plânge și a se scânci, și a-și necinsti singur slava sa?

   Dar de voiești a ști și de pagubă de aici, apoi gândește-te la cheltuielile de bani, la primejdiile cele mari, la războiul contra celorlalți amorezați, cum și la ranele câștigate în aceste hărțuieli. De acest fel sunt și cei ce sunt cuprinși de pofta banilor, sau mai bine zis, chiar și mai mult se sluțesc, căci aceia sunt ocupați cu un singur trup, în timp ce iubitorii de argint se uită cu jind la averile tuturor deopotrivă, fie bogați, fie săraci, și sunt îndrăgostiți de lucruri ce nu sunt în realitate, ceia ce mai cu seamă este semn al patimii lor cele absurde. Dânșii nu zic că «voiam a avea averea lui cutare», ci ar dori ca și munții să se prefacă în aur, și casele, și totul ce se vede, și astfel ei cu poftele lor ajung într-o altă lume, fiindcă pătimesc la infinit, și nicăieri nu se sfârșește pofta lor.

   Cine ar putea să înfățoșeze prin cuvânt furtuna cea mare din cugetele acelora, valurile și întunericul ce-i cuprind? Dar unde sunt valuri și furtună, ce plăcere ar mai putea fi? Nu este nici una, ci vuet și scârbă, și nori întunecați în loc de ape, care aduc o mare tristețe, ceia ce obișnuit se petrece și cu cei îndrăgostiți după frumusețe străină. De aceia tocmai, cei ce nu sunt îndrăgostiți deloc, se găsesc în mai mare plăcere decât cei îndrăgostiți. Dar la aceasta nimeni n-ar putea să spună ceva contra; eu însă voi arăta că cel ce este îndrăgostit și stăpânit de poftă, se dezmiardă mai mult decât cei ce se bucură într-una de curvă. Și dacă dovada este mai grea, totuși și așa eu găsesc trebuitor de a îndrăzni cu vorba. Căci de altmintrelea este mai grea această dovadă, nu prin măsura lucrului, ci fiindcă auditorii nu sunt vrednici de această filosofie.

   Ce este plăcut celui îndrăgostit spune-mi; a fi disprețuit de iubita lui, sau de a fi cinstit și considerat? Desigur că aceasta. Pe cine oare va prețui mai mult curva, spune-mi; pe cel ce-i slujește și-i este ca rob, sau pe cel care zboară pe deasupra mrejelor ei, pe deasupra undițelor ei? Nici nu mai încape vorbă că pe acesta din urmă. Așadar pentru cine se va înflăcăra ea mai tare? Pentru cel căzut, sau pentru cel ce nu cade deloc? Desigur că pentru acesta. Deci, cine-i va fi mai dorit? Cel ce deja îi este supus, sau cel ce încă nu s-a lăsat a fi cucerit? Desigur că acest din urmă, iar dacă nu credeți eu vă voi da dovadă din cele ale voastre. De care femeie s-ar îndrăgosti cineva mai mult? De cea care cu ușurință se lasă la dispoziția lui sau de cea care îl respinge și-i pune diferite piedici? Desigur că de aceasta din urmă, fiindcă de aici se aprinde pofta și mai mult. Prin urmare și cu femeia tot același fapt se va petrece, căci și ele vor prețui și vor admira mai mult pe cel care le disprețuiește. 

   Deci, dacă aceasta este adevărat, apoi atunci și aceia este adevărat, că adică ceia ce procură cea mai mare plăcere, aceia este mai mult prețuit și iubit. Chiar și generalul după ce a cucerit odată cetatea, o părăsește, pe când cu cea răsculată și care voiește ceartă, el stăruiește cu tot dinadinsul. "

(Omilia 37 la Epistola I către Corinteni) 

Sfântul Ioan Gură de Aur