Cea mai mare piedică pentru noi înșine este că ne gândim la sine

   

"Viaţa  duhovnicească  este  sârguinţa  fără  participarea  simţurilor,  descrisă  de Sfinţii  Părinţi.  Minţile  Sfinţilor  se  înalţă  deasupra  celor  materiale  şi deasupra grosolăniei trupului, şi încep să vadă, minunându-se  de Dumnezeu.  Aceasta este starea desfătării de bunurile  viitoare, care se  dau  în  libertatea  vieţii  fără  de  moarte,  în  viaţa  după  Înviere,  când firea  omenească  nu  va  înceta  a  se  minuna  veşnic  de  Dumnezeu… Şi  cum  poate  atunci  mintea  să  se  îndepărteze  de  frumuseţea  lui Dumnezeu? Şi  oare  pe  unul  ca  acesta  îl  va  necăji  moartea,  sau  nevoia trupească,  sau sărăcia,  sau piedicile,  sau  nedesăvârşirea  firii,  sau  stihiile  ce-l  împresoară,  sau  întâlnirea  cu  alţii,  sau  negrijania  (akedia),  sau greutatea  ostenelii  trupeşti?…  Căci  nu  este  sfârşit  al  acestei  virtuţi.

    Domnul  a  zidit pe toţi şi pe toate cu un rost şi ţel anume, care trebuie să se împlinească. Fiecare,  şi  cea  mai  mică  ierbuşoară,  are  rostul  său, cu  atât  mai  mult fiinţele  cugetătoare,  care  sânt  zidite  după  planul  lui  Dumnezeu.  Dar noi  de  multe  ori  în  viaţă,  din  pricina  neascultării,  stricăm  planul  lui Dumnezeu. Avem libertatea să ne împotrivim Lui, iar Dumnezeu este numai  iubire  şi  este  atât  de  iubitor  încât  nu  vrea  să  ne  tulbure  deloc voia  slobodă.  Ne-a  fost  dată  libertatea  deplină  de  a  alege  singuri,  iar noi  adeseori  alegem  ceea  ce  dorim,  în  loc  să  ne  supunem.

   Domnul ne iubeşte cel mai mult atunci când Îi dăm fără  rezerve  dragostea  noastră, ca  un  copil  nevinovat.  Dorinţa  Lui  este  să  îi  închinăm  fiecare  clipă a  vieţii.  Asta  înseamnă  să  fim  întru  totul  şi  în  veci  nedespărţiţi  de El;  abia  atunci  putem  fi  părtaşi  la  bucuria  şi  pacea  dumnezeiască; atunci  putem  fi  cu  El  pretutindeni.  Domnul  spune:  „Dacă  nu  vă  veţi lepăda  de  toate  şi  de  sine,  şi  de  sufletele  voastre,  şi  dacă  nu  vă  urâţi sufletul vostru, nu puteţi intra în Împărăţia cerurilor.”

    Toată atenţia întregii noastre vieţi  trebuie  să fie  îndreptată  către  Domnul, Izvorul  vieţii;  El  este  Părintele  nostru.  Trebuie  să  ne  încredinţăm  Lui întru  totul,  şi  toată  osteneala  noastră  este  pentru  El;  ai  Lui  sântem  şi ale  Lui  sânt  toate.  Aşadar,  astfel  am  dispreţuit  şi  am  uitat  şi  de  sine şi  de  lumea  aceasta,  şi  nu  ne  mai  gândim  la  noi  înşine.  Cea  mai  mare piedică pentru noi înşine este că ne gândim la sine."

Starețul Tadei