"Când curajul şi bărbăția lui Hristos covârşesc omul lăuntric, rănile sufleteşti încep să se vindece. O haină ocrotitoare îl acoperă pe cel rugător, în timp ce aplecarea spre păcatele înverşunate se domoleşte. De vreme ce fiecare făptură a lui Dumnezeu e aparte, harul acesta se arată, de la om la om, în diferite chipuri.Aflarea locului inimii vine de la sine în decursul rugăciunii inimii.
Rugăciunea aceasta a fost numită de Părinţi şi „rugăciunea minții (voɛpá)" atunci când mintea o rosteşte cu mare luare-aminte şi cu toată simțirea inimii.
Se numeşte şi „rugăciunea inimii (xapdiax)" atunci când mintea se uneşte cu inima şi lucrează rugăciunea din adâncul inimii.
Se mai numeşte şi „rugăciune sufletească (vxix)" când e rostită cu toată ființa, ca şi cum întregul om devine un glas. Cel credincios se roagă în inima sa cu credința că Dumnezeu este de față, fără să ştie în ce chip se petrece aceasta.
El doar se roagă, cerând de la Duhul Sfânt simțirea lui Dumnezeu în inima sa, precum sfătuia şi cuviosul Grigorie Sinaitul: „Să-L chemați (invocați) pe Domnul neîncetat, fie cu mintea, fie cu sufletul."
Când inima se va curăța de lucrările patimilor, care sunt omul cel vechi, atunci vine Duhul Sfânt şi Se sălăşluieşte înăuntrul lui, după cuvântul Domnului: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el" (In. 14, 23). „Vom face locaş (uový)", nu vom veni aşa, pur şi simplu, ca să-l cercetăm, ca atunci când vizităm pe cineva, ci Ne vom face sălaş la el, fapt ce cuprinde în sine dimensiunea divino-umană."
Sfaturile unui isihast necunoscut - "Cum primim in Inima rugaciunea lui Iisus"

Comentarii
Trimiteți un comentariu