,,Acest purtător de Dumnezeu,
Leontie, s-a născut din părinţi creştini dreptmăritori, în oraşul Rădăuţi, la
începutul secolului al XlV-lea. Incă din pruncie, mergând cu părinţii săi la
biserică, a fost cuprins de o mare dragoste faţă de casa lui Dumnezeu, unde mai
apoi mergea zilnic şi asculta cu toată luarea aminte sfânta slujbă, după care
zăbovea, căutând să se apropie cât mai mult sufleteşte de cuvioşii părinţi
călugări, ostenitori şi slujitori sfinţiţi la această catedrală voievodală.
Părinţii din obştea catedralei,
văzându-l cu atâta dragoste pentru casa lui Dumnezeu, şi pentru sfintele
slujbe, l-au primit în obştea lor, unde fericitul Leontie, în toate cele
rânduite arăta multă râvnă, smerenie şi ascultare.
Pentru viaţa lui duhovnicească a
fost călugărit, primind numele de Lavrentie. Râvna lui pentru nevoinţele cele
duhovniceşti sporea tot mai mult. Luând binecuvântarea de la stareţul obştei,
s-a îndreptat către un loc sihăstresc, nu departe de Putna, unde erau câţiva
sihastri. Mitropolitul Moldovei de atunci, Iosif Muşat, aflând de această vatră
sihăstrească cu rânduială preafrumoasă, a mers şi a sfinţit biserica acestui
schit şi, odată cu aceasta, a hirotonit în preot pe Cuviosul Lavrentie,
numindu-l tot atunci egumen, potrivit dorinţei acestei obşti.
Aici, în această binecuvântată
sihăstrie, vine să se nevoiască şi Cuviosul Daniil Sihastrul, sub povaţa
părintelui său duhovnicesc, Lavrentie. Infiinţându-se scaun episcopal la
Rădăuţi, în timpul lui Alexandru cel Bun, nu după multă vreme de la întemeierea
acestei episcopii, Cuviosul Lavrentie este chemat la înalta vrednicie şi
răspundere înfricoşătoare de ierarh.
Primind jugul arhieriei, Cuviosul
Ierarh Lavrentie adaugă la nevoinţele sale sihăstreşti şi crucea slujirii
arhiereşti. Arhiereu fiind, nu a încetat nici o clipă a priveghea, a posti şi a
se ruga neîncetat. Apoi a sfinţit biserici şi a hirotonit preoţi şi diaconi
pentru toate bisericile unde era trebuinţă, veghind la păstrarea rânduielilor
canonice, păzind scumpătatea şi pogorământul în toate câte le rânduia spre
zidirea Bisericii lui Hristos şi folosul cel mântuitor al păstoriţilor săi
sufleteşti.
După ani mulţi de arhierească
păstorie, simţindu-se slăbit cu trupul, s-a retras din scaunul său şi s-a
reîntors la mănăstirea de metanie, Laura. Aici a cerut să i se dea schima cea
mare, primind numele de Leontie, nevoindu-se zi de zi şi ducând cu adevărat
viaţă de înger în trup. Cunoscându-şi dinainte sfârşitul vieţii sale
pământeşti, a chemat întreg soborul pentru a le da ultimele poveţe părinteşti.
Rânduind ca egumen al acestei sfinte mănăstiri pe cel mai apropiat ucenic al
său, Cuviosul Daniil Sihastrul, şi binecuvântând pe toţi, a adormit în Domnul,
întru nădejdea învierii şi a vieţii veşnice. Credincioşii şi fiii lui
duhovniceşti veneau la mormântul său ca şi cum ar fi fost în viaţă, primind
binecuvântarea sa şi tămăduiri de tot felul de boli.
Mai târziu moaştele sale au fost
duse la Rădăuţi, potrivit dorinţei credincioşilor, unde venea multă lume din
împrejurimi şi chiar de la mari depărtări, cunoscând darul lui de la Dumnezeu,
care se revărsa cu prisosinţă asupra tuturor celor ce se rugau şi sărutau cu
credinţă racla sfintelor sale moaşte.
In anul 1639, prădându-se
biserica, au dispărut şi moaştele Sfântului Leontie din Rădăuţi. Unii cred că
au fost luate de năvălitori. Alţii spun că au fost îngropate de călugări în
biserică, în anul 1783, odată cu desfiinţarea mănăstirii. Insă, locul unde se
află astăzi, singur Dumnezeu îl ştie. Intre anii 1621-1622, un vestit teolog
ucrainean, ieromonahul Zaharia Kopystenski din Kiev, scria despre el: „In
Rădăuţi, în episcopie, Sfântul Leontie, făcătorul de minuni, zace cu trupul
întreg...".
La 20 Iunie 1992, Sfântul Ierarh
Leontie de la Rădăuţi a fost canonizat şi trecut în rândul sfinţilor ierarhi,
de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, cu zi de prăznuire la 1
Iulie.
Cu rugăciunile Sfântului Ierarh
Leontie, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi. Amin. ‘’
Viețile Sfinților – Vol.XI (iulie)
Comentarii
Trimiteți un comentariu