"Acesta a trăit în zilele împăratului Antonin (138-161), în cetatea Comane, ducând viață ostășească, mare la stat fiind și cărunt de bătrânețe. Deci, fiind prins pentru mărturisirea lui Hristos și adus înaintea dregătorului Sebastian, întâi, i-au zdrobit fălcile, i-au despuiat obrajii și i-au dezrădăcinat dinții. Au aprins, apoi, un cuptor și l-au aruncat în mijlocul flăcărilor și, ieșind fără de nici o stricăciune, a poruncit să-l omoare cu otrăvuri de moarte; deci mâncând otrăvurile și rămânând sănătos, a adus la credință pe cei ce le pregătiseră, care, mărturisind, și ei, pe Hristos Dumnezeu, li s-au tăiat capetele. Iar Sfântului, după ce i-au scos vinele trupului, i-au împuns ochii și l-au spânzurat, trei zile, cu capul în jos, apoi, văzându-l că nu moare, i-au tăiat capul și așa a trecut la Domnul."

Comentarii
Trimiteți un comentariu