"Acest sfânt părinte a trăit în zilele lui Teodosie cel Mare, fiind episcop în cetatea ce se cheamă Evria, în Epirul cel vechi. Și lângă acea cetate era un sat ce se numea Soria, la care era un izvor cu apă, și câți beau dintr-însul mureau cu amar. Aflând de aceasta preasfântul episcop Donat, a mers la izvor cu clericii săi, și cum a sosit s-a făcut tunet, și îndată ieșind de acolo un balaur purtător de moarte, care își avea cuibul la izvor a întâmpinat pe fericitul, și încerca să împiedice cu coada sa picioarele asinului, pe care era sfântul călare. Iar sfântul întorcându-se și văzând balaurul, a luat funia cu care bătea asinul și a lovit spinarea balaurului, cu aceasta făcând pe balaur să ia rană purtătoare de moarte; pentru că îndată a căzut și a murit. Atunci au adunat lemne cei ce au văzut minunea, și au făcut foc, și au ars fiara. Și nimenea nu cuteza să se apropie de apă și să o guste; iar sfântul făcând rugăciune, și binecuvântând izvorul și bând el întâiul, a făcut pe ceilalți să bea fără de frică. Acestea aflând Teodosie împăratul, a chemat pe toți episcopii, câți erau acolo, și a întrebat: "Care este Donat, cel ce a lovit balaurul cu biciul și l-a omorât, și cu rugăciunea sa a scos apă din pământ și din cer ploaie a pogorât?" Iar ei îl arătară zicând: "Acesta este, împărate"; și împăratul sărutându-l, îl duse la împărăteasă, și căzând amândoi apucară picioarele sfântului, rugându-l și zicând: "Robul lui Dumnezeu, rugămu-te, fă milă cu noi; că avem numai o fiică singură născută, care este bântuită de cumplit demon, încât suntem foarte mâhniți la suflet, și de o vei tămădui, ia-ți jumătate din avuția ei". Sfântul zise: "Să vină copila"; iar ei luară pe sfântul de-l duseră la dânsa. Și certând sfântul pe demon, și gonindu-l, îndată s-a tămăduit copila. Dându-i împăratul făgăduința, sfântul n-a primit să o ia, dar pentru buna sa voință a cerut să i se dea un loc ce îi era aproape de orașul lui, și se chema Omfalion, foarte bun ca să-și facă biserică. Pe care îndată împăratul i l-a dăruit cu carte poruncitoare. Fiind atuncea și secetă mare pe pământ, cu învoirea împăratului a ieșit sfântul afară din cetate și a făcut rugăciune, și a căzut atâta ploaie din cer în cetate și împrejur, că s-a umplut pământul, încât se părea că va fi potop. Iar împăratul avea grijă de sfântul, căci era numai cu o haină îmbrăcat și ploaia era grea. Iar dacă a venit sfântul în curtea împărătească, nefiind nicidecum udat, s-au minunat toți; deci împăratul se bucura de cuvintele lui și dându-i mult aur pentru zidirea bisericii și alte lucruri iscusite pentru podoaba aceleiași biserici, l-a trimis la locașul său. Apoi mergând și făcând biserica, și gătindu-și mormântul său, foarte bătrân fiind, s-a mutat către Domnul."
Sursa:din viețile sfinților!
Comentarii
Trimiteți un comentariu