Despre călugărul din mormântul căruia a răsărit un crin pe ale cărui petale era scris cu litere de aur

“Bucură-Te, Ceea ce eşti plină de Har, Marie!“

În cetatea vechii Rome trăia un creştin care se numea Ioan, un om foarte evlavios şi foarte bogat. Acest creştin avea o minte atât de greoaie, încât nu putea să înveţe carte şi de aceea nu ştia nici o rugăciune aşa cum ştiau ceilalţi creştini.

După o vreme acesta a mers la o mănăstire, a dat toată averea sa acolo şi s-a făcut monah, rugându-i pe fraţi să-l învete carte. Toţi încercau să-i tâlcuiască Psalmii şi să-l înveţe diferite rugăciuni, dar el nu putea să înveţe nimic. Mintea lui era ca un bolovan de care nu se prindea nimic.

Atunci un monah încercat, după ce i-a citit diferite rugăciuni, l-a întrebat care dintre toate cele pe care le-a auzit i-au plăcut mai mult şi pe care ar vrea să o înveţe. Acela i-a răspuns bucuros: <<Îmi place foarte mult “Născătoare de Dumnezeu, Fecioară…“>>

Auzind acestea, fraţii s-au străduit cu multă osteneală să-l învete pe acel monah cântarea Arhanghelului Gavriil… După ce a învăţat-o, a primit atâta bucurie în inimă, de parcă aflase o comoară preţioasă. În fiecare clipă avea această cântare pe buze, iar fraţii îl auzeau mereu rostind: “Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-Te, Ceea ce eşti plină de Har, Marie, Domnul este cu Tine…“. Întotdeauna se ruga Maicii Domnului cu această cântare, căci îi aducea în suflet multă dulceaţă şi veselie. Călugării din mănăstire l-au poreclit “Bucură-Te, Marie”, ceea ce îl bucura foarte mult, deoarece considera un lucru de mare cinste să poarte numele Pururea Fecioarei Maria.

Când a murit acest fericit, l-au îngropat într-un loc deosebit, deoarece trupul său răspândea bună mireasmă; iar această mireasmă, pe zi ce trecea devenea tot mai puternică, lucru care îi făcea pe monahi să se minuneze.

După nouă zile, când monahii au mers să-i facă după rânduială Trisaghionul, după ce au făcut rugăciunea, s-a întâmplat o minune, care i-a lăsat muţi de uimire: din mormântul acelui monah răsărise un crin, pe ale cărui petale era scris cu litere de aur: “Bucură-Te, Ceea ce eşti plină de Har, Marie!“. Crinul răspândea o mireasmă deosebită şi foarte puternică, care nu semăna cu mireasma nici unei flori pământeşti.

Atunci egumenul a spus monahilor:

– Din acest fapt minunat ne-am putut da seama că fratele nostru, care a adormit, a avut o viaţă sfantă şi o deosebită evlavie către Maica Domnului. Dar cred că ar fi bine să vedem şi de unde iese rădăcina acestui crin.

După ce au săpat mormântul, au văzut cu toţii că rădăcina iesea din gura monahului. Apoi egumenul a poruncit să deschida şi pieptul monahului şi au văzut că rădăcina iesea din inima sa, în care era pictată icoana Maicii Domnului.

Atunci monahii au luat crinul şi sfintele moaşte pe care le-au păstrat cu mare cinste în mănăstire”.

Din cartea “Patericul Maicii Domnului”