Cuviosul Macarie Mărturisitorul, egumenul Pelechitului

 

Cuviosul Macarie Mărturisitorul, egumenul Pelechitului

Acest între sfinți, părintele nostru Macarie, în Constantinopol fiind născut, și prunc sărman rămînînd după părinții săi, a fost crescut de un moș adevărat al său, fiind dat la învățătura Sfintelor Scripturi. Și avînd firească istețime, și multă osîrdie arătînd, în scurtă vreme petrecînd toată Scriptura, a cunoscut nimicnicia și grabnica stricăciune a celor vremelnicești, precum și veșnicia celor cerești. Pentru aceasta, ieșind din cetate, s-a dus la Mănăstirea numită Pelechit, și amestecîndu-se pe sine cu monahii de acolo, lepădînd numele Hristofor, căci așa se numea mai înainte, Macarie de acum înainte s-a numit. Deci, slujind mai la toate trebuințele chinoviei și săvîrșind virtuțile prin multa smerenie, s-a făcut începător și făcător de minuni preaminunat. Căci Dumnezeu prin el a vindecat patimi nevindecate; și ploaie din cer a pogorît prin rugăciune; și mare și vestit făcîndu-se el în zilele acelea, multă mulțime năzuia către el. Unii adică durerile sufletești prin el curățindu-le, iar alții trupești vindecări dobîndind; însă alții sufletește și trupește de el întărindu-se, se întorceau la casele lor.

Auzind vestea aceasta, Tarasie, preasfîntul patriarh al Constantinopolului a trimis de la chemat ca să vindece pe Pavel patriciul, ce avea boală primejdioasă și era deznădăjduit de vindecare. Mergînd Sfîntul la casa sa l-a vindecat. După aceea și pe soția lui, deasemenea, boală pătimind și deznădăjduită fiind de doctori, iarăși a vindecat-o sfîntul, pe care și binecuvîntîndu-l patriarhul, l-a făcut și slujitor Domnului, căci nu bolea cu boala neascultării ca cei mulți.

Ducîndu-se la mănăstirea sa, smerenia ce o avea mai mult înmulțită a pus-o în lucrare. Atunci lucrătorul de sminteli, diavolul, a pus în Bizanț împărat tiran, care a dat cinstitele icoane în foc și în apă. Acesta era Leon Armeanul, care a trimis în surghiunie pe preasfîntul patriarh Nichifor, și care chinuia pe arhierei și arhimandriți cu izgoniri și închisori și cu cumplite bătăi. Atunci și acest minunat bărbat, fiind din pomeniții mai sus Sfinți Părinți, la felurite chinuri a fost dat și în închisoare a petrecut pînă la sfîrșitul acelui împărat. Iar după acela, împărățind Mihail Gîngavul, și acesta de aceeași spurcată credință fiind, a scos pe sfîntul de la închisoare, și prin alții mult măgulindu-l și îngrozindu-l, nu a reușit să-l înduplece de partea lui a fi. Pentru care și izgonindu-l la Ostrovul Afusie îl avea în pază.

Iar sfîntul suferind toate vitejește, mulțumea lui Dumnezeu. Deci zăbovind în acea izgonire și mult nevoindu-se, și de minuni făcător acolo făcîndu-se, s-a mutat către Domnul.
Sursa :Vietile Sfinților.