Treceți la conținutul principal

Vin vremuri grele

 


                                    

„Vin vremuri grele de încercare când va trebui să alegem direct: ori satana ori Hristos, din două, una. Nu mai este a treia alternativă, de aceea trebuie să ne pregătim și noi pe cât este posibil și să fim în duhul acesta al adevărului, în care ne vor Maica Domnului și Mântuitorul Iisus Hristos.

Să fiți încredințați că toată nevoința frățiilor voastre din mănăstire, din lumea mireană și de peste tot pe unde veți fi, este răsplătită. Este un moment, în sfârșit, de bucurie pentru Maica Domnului ca să ne închinăm Fiului ei și tuturor nevoitorilor care au trăit pe locurile acestea și și-au dat viața pentru mântuirea sufletelor noastre, a celor prezenți și a celor din viitor. Pentru că neamul nostru este împletit în cele trei conviețuiri: trecut, prezent și viitor. (…)

Vremurile în care trăim noi sunt din ce în ce mai anevoioase. De aceea v-aș ruga, ca frățiile voastre, trăind mulți sau puțini ani, să trăiți în așa fel ca și cum mâine vă veți sfârși. Eu am ajuns la acești 92 de ani și m-a ținut Dumnezeu ca să fiu, cât se poate, mai apropiat de adevărurile ortodoxe. Vin vremuri grele și Dumnezeu știe cum va trece fiecare examenul acesta. Este un examen anevoios pentru că acum nu se mai urmărește o biruință asupra trupului, cât a sufletului. (…)

Să ducem ceea ce a rămas cu multă demnitate și prestigiu pentru că nu ne va întreba Maica Domnului acolo de nimic altceva decât cum am respectat și cum am știut să răspundem la suferințele și greutățile mărturisitorilor noștri.”

Arhimandritul Iustin Pârvu (1919-2013)

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

„Să nu luați niciun document biometric – e începutul lepădării de Hristos!” - Profeția starețului Tavrion despre vremurile de pe urmă..

  Atentie atentie la aceste mari pericole: Buletinul electronic si Id Digitală.. "Fraților dacă închidem ochii și acceptăm tot ce ne dă acest sistem antihristic apoi noi ce cruce mai ducem? Suntem luptați cu viclenie pe mai multe fronturi și trebuie să nu ne lagăm inima de nimic pământesc ca să fim liberi sufleteste, să nu ne închinăm la nici-un idol (bani,confort,plăceri,putere.. ect).       Inima și mintea noastră trebuie să fie doar la Dumnezeu și să răbdăm cu bucurie pentru păcatele noastre și  dragostea Sa toate încercările care vin asupra noastră..." "Părintele Tavrion spunea că unul dintre primele lucruri pe care supușii lui Antihrist îl vor aplica lumii va fi acela de a crește foarte mult prețurile și costurile de zi cu zi , ca astfel să determine oamenii să recunoască stăpânirea… Vor crește foarte mult prețurile la alimente, la serviciile sociale și la multe altele, iar apoi vor scoate banii cash din circulație și îi vor face electronici. Se pregăt...

Dumnezeu îngăduie dracului să ne provoace, tocmai ca să vedem ce iese din noi..

  " D umnezeu vrea să-i unească pe soți în iubire, în același duh. Dumnezeu vrea să-i unească pe frați, pe surori în mănăstire, în același duh, ca toți să fie una. Acesta este scopul lui Dumnezeu cu noi, ca toți să fie una . Diavolul, însă, caută să dezbine. Scopul lui Dumnezeu este să ne unească, i ar scopul diavolului este să ne despartă, să ne separe . Și-atunci, dracul, ca să separe, se folosește de „lumea” dinlăuntrul nostru și începe să scoată la suprafață patimile și lovesc în ceilalți. Ceilalți, dacă nu sunt nici ei întăriți, se supără și lovesc și ei, înapoi și, de-aici conflictele, certurile. Și atunci, vine Sf. Dorotei al Gazei, mi se pare și dă exemplul acesta, că „ omul este ca o sticlă. Cineva care îi face ceva, sau îl jignește , e ca și când ar arunca cu o piatră și ar sparge sticla. Vina lui este că a spart sticla, dar nu-i vina lui ce curge din sticlă”. Când tu mă provoci cu ceva și eu încep să mă enervez , să țip la tine, să scot din gură nu știu ce cuvinte, ...

SAREA PAMANTULUI filmul 2 seria 1/2 Schiarhimandrit Hristofor din Tula

Părintele Hristofor a plecat dintre noi pe data de 9 decembrie 1996.  În acea zi mulți oameni aflați la kilometri distanță de oraș, au văzut deasupra Tulei un stâlp de foc care se înalța la ceruri. Ei au crezut că este o minune a naturii, dar de fapt Domnul arăta oamenilor sfinția preacredinciosului plecat de printre noi.  Părintele Hristofor a fost înmormântat în mănăstirea din Venevo. https://youtu.be/uKu4ftWpNnE?is=5Hy3tWTELlyldts3