Va veni vremea

 Dumnezeule, Dumnezeul meu, fie-Ţi milă de mine şi nu mă osândi după faptele mele!

Va veni vremea, ziua, clipa când se vor închide aceşti ochi şi se vor deschide cei ai sufletului. Atunci vom vedea o lume nouă, o nouă existenţă, o creaţie nouă, o viaţă nouă ce nu are sfârşit. Numele ei este „nemurire fără de sfârşit”. Marea noastră Patrie este acolo sus, nestricăcioasă, veşnică, Ierusalimul cel de sus, maica celor întâi-născuţi, acolo se vor sălăşlui sufletele celor mântuiţi, care au fost curăţite de întinăciune de Sângele Mielului Cel fără de răutate.

Cine poate arăta prin cuvânt sau în scris bucuria, veselia, fericirea acelor suflete mântuite? Fericiţi sunt cei ce mor întru Domnul, căci pe aceştia îi aşteaptă bogăţia bunătăţii lui Dumnezeu. Fericit este cel care va câştiga biletul pentru prăznuirea cea de sus, căci pe aceştia îi aşteaptă bogăţie neîmpuţinată şi slavă, aşa cum însuşi Dumnezeu a spus: „Eu am zis: fii ai Celui Preaînalt, fii ai lui Dumnezeu sunteţi, moştenitori ai lui Dumnezeu, împreună-moştenitori cu Hristos”.

Domnul, înainte de Patimă, a rugat pe Părintele Ceresc pentru Ucenici Săi şi pentru cei care vor crede prin ei: „Părinte, voiesc ca unde sunt Eu să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat; ca să vadă slava Mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii”.

Cât de mare este dragostea lui Iisus pentru noi! A luat firea omenească şi a fost spânzurat pe Cruce (1 Ioan 17, 24), dăruindu-ne slobozirea şi iertarea datoriei faţă de Părintele Său cel ceresc. Şi, ca un Frate al nostru preaiubit, ne învredniceşte de împreună-moştenirea nesfârşitei bogăţii a Părintelui Său ceresc.

O, dragoste negrăită către noi! O, vai de împietrirea noastră! O, nemulţumirea mea către Binefăcătorul meu! Dumnezeule, Dumnezeul meu, fie-Ţi milă de mine şi nu mă osândi după faptele mele!

.

Arhim. Efrem Filotheitul, Povețe părintești, Editura Evanghelismos