UŞILE POCĂINŢEI - Vremea luptelor duhovniceşti

                                

"Sosit-a vremea pocăinţei" "începutul luptelor duhovniceşti..."

  " Asemenea celor patru anotimpuri ale anului, legate de solstiţii şi echinocţii şi de prefaceri ale vremii, cele patru posturi de peste an sunt şi ele anotimpuri duhovniceşti, rânduite înaintea unor mari evenimente ale Bisericii, pentru a ne pregăti şi înnoi sufletele, ca să ne putem apropia cu vrednicie de Sfintele lui Hristos Taine. între ele insă, Postul Mare deţine un loc cu totul deosebit.

   Presimţim acest lucru din pregătirea cu care acest post este întâmpinat de Tradiţia creştinească, din grija cu care Biserica ni-l vesteşte cu trei săptămâni mai înainte, ceea ce nu se întâmplă cu nici unul din celelalte posturi mari de peste an. Numirile pe care imnografia Bisericii le dă Postului Mare, precum "Uşa pocăinţei", "Calea mântuirii", "Maica curăţiei", "Vremea luptelor duhovniceşti" ş.a, ne spun mai precis rostul său deosebit, întotdeauna postul este legat de pocăinţă, acum însă el este arătat ca o "cale", ca o "metodă de pocăinţă".

   O perioadă mare de timp este rânduită anume pentru pocăinţă; ni se dau îndrumări amănunţite cum s-o facem, cum să le aplicăm practic, zi de zi, în viaţa de rugăciune a Bisericii, la sfintele slujbe, cu metanii, post aspru, veghere, cetire duhovnicească. E însăşi pocăinţa în lucrare, sub îndrumarea şi cu ajutorul Bisericii. Două feţe are această lucrare: pe de o parte disciplinarea, punerea în rânduială a vieţii noastre sufleteşti, lupta cu răul din noi; pe de alta, lupta cu răul din afară, cu puterile întunericului, care mai mult ne asaltează în vremea postului, precum vedem din viaţa însăşi a Domnului Hristos.

   Este războiul cel nevăzut, care trebuie dus "după Lege", precum zice Apostolul, pentru a putea ieşi biruitori. Rânduiala Postului Mare aceasta urmăreşte: să ne înveţe legea şi strategia războiului, să ne arate armele de luptă. Toate acestea se fac în vederea atingerii unui rezultat precis: biruinţa asupra păcatului, izbăvirea de răutăţi, "săvârşirea bunătăţilor", lucrarea virtuţilor. Icoana acestei înnoiri ne este sugerată de însăşi vremea de peste an, când este rânduit Postul Mare: începe în iarnă şi se sfârşeşte primăvara, când întreaga fire reînvie, după amorţeala din timpul iernii. Iarna este chipul vieţii noastre de păcat, primăvara chipul învierii noastre. Apoi, se încheie cu moartea şi învierea Domnului, care sunt pârgă a morţii şi învierii noastre, pe care şi noi trebuie să le înfăptuim, învierea Domnului, învierea firii, sunt icoană, chip al învierii noastre, spre viaţa de veci.

   Este firesc deci ca această vreme a Postului Mare să fie rânduită anume pentru învierea noastră din păcat. De aici atenţia deosebită cu care este întâmpinat acest post. Cele trei săptămâni premergătoare ne pregătesc anume pentru ostenelile postului, ca ele să se desfăşoare după rânduială, pentru a ajunge la ţinta urmărită. Dar moartea şi învierea noastră duhovnicească nu sunt nişte lucruri care trebuiesc realizate numai în Postul Mare, ci ele constituie însăşi scopul vieţii noastre pământeşti.

   Mântuitorul Hristos, prin învierea Sa, a inaugurat deja Pastile cel veşnic şi în Trupul Său înviat ne-a dăruit pârga trupului celui nou, pe care îl vom avea şi noi în ziua cea de apoi. Acum însă noi le avem ca o arvună şi le trăim la Pastile din fiecare an, căci învierea noastră nu se face dintr-o dată, ci treptat, ca o creştere organică, din putere în putere, până la învierea deplină, cea de la urmă, precum o mărturisim în noaptea Sfintelor Paşti: "Ieri m-am îngropat împreuna cu Tine, Hristoase, azi înviez împreună cu Tine, înviind Tu..." Astfel, metoda arătată de Postul Mare capătă o valoare generală pentru viaţă, este calea rânduită de Biserică, pe care trebuie să călătorim de-a lungul vieţii pămînteşti, pentru a intra în împărăţia cerească. Ne-o spune şi numărul săptămânilor postului: numărul 7 fiind simbolul veacului de acum, precum şi cadrul liturgic în care este cuprins postul: între Duminica Izgonirii lui Adam din Rai şi Duminica învierii, hotare între care se cuprinde întreaga noastră viaţă pământească.

   De aceea Postul Mare ne apare şi ca o icoană a vieţii noastre pământeşti: pe de o parte, vreme de necaz şi de întristare, ca urmare a păcatului; pe de alta, vreme de luptă cu răul şi de pregătire pentru redobândirea Raiului pierdut. De aceea, zăbovirea cu stăruinţă asupra vieţii liturgice din vremea Triodului ne este de mult folos sufletesc. Ne luminează asupra lucrului cel mai de seamă, pe care îl avem de făcut în viaţa, asupra meşteşugului prin care ne lucrăm mântuirea noastră."

Protos. PETRONIU TĂNASE