Trezvia, dăinuind mult in om, se face călăuză a vieții drepte și plăcute lui Dumnezeu.

 

Trezvia, dăinuind mult in om, se face călăuză a vieții drepte și plăcute lui Dumnezeu. Aceasta este şi urcus către contemplaţie şi ne învață cum trebuie să punem în mişcare cele trei părți ale sufletului în mod drept și să ne păzim fără greşeală simțurile.

Cu această nouă frază, Sfântul revine la scara darurilor trezviei. Deoarece trezvia este metodă și cale, ai nevoie de povațuitor pentru a o exersa. Lucrul minunat aici este i se face povățuitor şi, în acelaşi timp, locul către care povățuiește, cu înţelesul că există o deplină siguranţă pe această cale. Trezvia devine, oarecum, persoana care-ţi vorbeşte şi-ţi explică, și ai o tovărăşie cu ea. De aceea Dumnezeirea - foarte important acest lucru! - nu este ceva nedefinit, nu este un oarecare izvor sau principiu, o esenţă nebuloasă, ci o esenţă triipostatică, trei Persoane care te iubesc. Este Ziditorul tău, Făcătorul tău, Care a luat ţărână şi ţi-a făcut încheieturile, venele, nervii, carnea, oasele, Care cunoaște tot ce există duhovnicesc și material în tine, Care Se gândește la tine, te vede, te înţelege. Trezvia este, pe de-o parte, o lucrare care izvorăşte din propria personalitate, din propria ta inimă, dar pe care o ia Dumnezeu, şi se face povățuitorul tău.

Se face călăuză a vieții drepte și plăcute lui Dumnezeu. Câți ani ne chinuim ca să trăim viaţa dreaptă a credinţei! Un martir însă în două minute de chin se face pe dată împlinitor al Legii. De asemenea, cine se botează, oricât de păcătos ar fi, orice vârstă ar avea, într-o clipă devine sfânt, mai sfânt decât noi toți. Așa devine omul şi prin trezvie, care ne conduce la o trăire dreaptă și plăcută lui Dumnezeu, pe care o descoperim în viaţa noastră.

Aceasta este și urcuș către contemplație. Trezvia nu se face doar călăuză a vieții drepte și plăcute lui Dumnezeu, ci și cauză, astfel încât viaţa bineplăcută lui Dumnezeu să devină urcuş către contemplatie. Pentru dobândirea cunoştinţelor lumeşti, mai întâi învăţăm teoria, şi apoi practica. Mai întâi învăţăm regulile de gramatică, şi apoi le folosim. În viața duhovnicească însă practica, făptuirea,cu aceasta suntem ne conduce la cunoştinţa lucrurilor și conduşi la contemplaţie - theoria (0ɛwpía).

Prin urmare, lucrarea care se întipărește și se realizează prin trezvie în viaţa noastră ne descoperă întreaga cunoștință, în. treaga filosofie duhovnicească ce ne conduce la contemplaţie, şi astfel făptuirea devine urcuș către contemplație. Eu, de exem plu, lucrez trezvia, iar viaţa mi se zidește, și pe cât se zidește, se înalță. Adică experienţa mea zilnică este un urcuș, o înălţare, o suire către contemplaţie.

Prin urmare, punctul de pornire, temelia sau piatra pe care se suie cineva pentru a privi departe şi a vedea dacă există dușmani sau ce se află în cer cum e Dumnezeirea, cum sunt îngerii  şi să se desfăteze de toată această vedere este trezvia. Această întreagă lucrare a trezviei se face şi urcuș către contemplaţie.

Dacă e nevoie să urci pe un pisc ca să-L vezi pe Dumnezeu, eu, zice trezvia, te voi povăţui, eu voi fi și piscul de pe care Îl vei vedea, te vei minuna și te vei desfăta de Dum- nezeu. Adică eu le voi face pe toate: eu te voi urca, eu sunt şi locul cel înalt, Tavorul de unde poți să vezi, eu îţi voi da putere, eu îți sunt și cauza, și rezultatul. Aceasta este şi urcuş către contemplație. Adică, în timp ce te urc, în același timp sunt şi scara pe care urci.

Sfântul Isihie Cuvânt despre trezvie. Arhim. Emilianos Simonopetritul