"Doi oameni s-au suit la templu, ca să
se roage: unul fariseu şi celălalt vames.Fariseul, stând, așa se ruga
în sine: Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni, răpitori, nedrepți, adulteri, sau ca şi acest vameș. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig. lar vameșul,
departe stând, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul,
zicând: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului. (14) Zic vouă că acesta
s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela. Fiindcă oricine se
înalță pe sine, se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine, se va înălța."
"(18.9) Luca 16, 15 (18, 11) Deuteronom 26, 13/Isaia 1, 15: 58,3/Luca 11, 39/Apocalipsa 3, 17 (18, 12) Matei 23, 23 (18, 13) Levitic 13, 13-14/2 Paralipomena 36, 23/Psalm 50, 2. 18 (18, 14) lov 22, 29/Pilde 29, 23/Isaia 40, 4; 57, 15/Sirah 1, 30/ Matei 23, 12/Luca 14, 11/lacov 4, 6/1 Petru 5,5."
"Domnul nu încetează a curăți prin multe învăţături patima mândriei.
Căci de vreme ce mai mult decât alte patimi supără minţile omeneşti, pentru aceasta în multe locuri şi de multe ori învață despre aceasta. Aşadar şi acum, chipul cel mai rău al acesteia [al mândriei] il curăţeşte.
Căci multe sunt odraslele iubirii de sine, pentru că şi părerea [de sine] și
trufia și mărirea deşartă dintru aceasta răsar, iar mai pierzătoare decât
toate este mândria, căci mândria este lepădare de Dumnezeu. Pentru că
atunci când cineva nu lui Dumnezeu, ci lui însuşi îşi scrie ispravile, ce altceva este aceasta fără decât numai lepădare de Dumnezeu şi împotrivire faţă de Dumnezeu? Deci, această patimă, cea potrivnică lui Dumnezeu căreia Domnul i Se împotriveşte ca un vrăjmaş altui vrăjmaş - prin această pildă Domnul Se făgăduieşte să o vindece. Căci acestea le grăieşte pentru cei care se nădăjduiesc întru ei înşişi şi nu le socotesc pe toate lui Dumnezeu, ci, dintru această pricină, şi pe ceilalți îi defăimează. Şi arată că dreptatea, măcar că întru celelalte minunată este și aproape de Dumnezeu îl pune pe om, dar când mândria o va lua la sine, întru cele mai dedesubt il aruncă pe om, și ca pe un diavol il face pe cel până acum întocmai [asemenea] cu Dumnezeu. Deci graiurile fariseului întru imputare [defăimare] sunt asemenea intocmai cu cuvintele de om mulţămitor - căci zice: Dumnezeule, Îți mulțumesc", iar cuvintele cele de pe urmă sunt pline de toată nebunia, pentru că nu a grăit: „M-ai făcut pe mine a mă feri de nedreptate, de răpire". Dar cum a zis? „Nu sunt", adică la sine a lipit isprava şi la a sa putere. Iar a-i osândi şi pe alţii, aceasta cum poate să fie a omului celui care ştie că de la Dumnezeu are cele pe care le are? Căci cu adevărat, de ar fi crezut că în dar are bunătățile cele străine, nu i-ar fi defăimat pe ceilalți, socotind că şi el dinspre a sa putere este gol [neputincios], şi în dar a fost îmbrăcat, şi
prin milă. Pentru aceasta mândru este fariseul, ca unul care le socoteste
puterii sale pe cele ce s-au lucrat. Şi dintru aceasta s-a plecat la a-i osândi
şi pe ceilalți.Încă şi prin cuvântul acela stând", Domnul însemnează înalta cugetare şi nesmerenia fariseului, pentru că a celui smerit şi aşezarea cea din afară care se vede este smerită, iar acesta şi cu chipul arăta mândrie. Iar dacă şi pentru vames s-a grăit acel cuvânt stând", vezi însă şi cele de pe urmă: că nici ochii nu voia să şi-i ridice la cer, iar starea lui era plecată; iar ai fariseului şi ochii la cer îi erau ridicați și, împreună, cu inima se înălțau.
Şi vezi în rugăciunea fariseului rânduială ce ni se arată nouă: căci mai întâi le-a zis pe cele care nu sunt şi apoi le-a pus pe cele care sunt - căci după ce a zis că nu sunt ca ceilalți oameni..." aşa şi aşa, a adăugat şi faptele cele bune: anume, că postește de două ori în săptămână și dă zeciuială din toate câte câştigă. Că se cuvine nu numai să se abată de la rău, ci să facă și bine (Psalm 36, 27); şi mai întâi se cuvine a se feri de
răutate şi atunci a se apuca de fapta cea bună. Precum şi dintru o fântână
noroioasă de vei voi să scoţi apă curată, mai întâi curăţeşte noroiul şi abia atunci vei scoate apă curată. Încă şi la aceasta ia aminte cum a zis-o:,,Nu sunt ca şi cei mulți, răpitori, preacurvari", căci nu a primit nici măcar puțintel să fie el asemănat cu un singur nume defăimat, ci aceste numiri le-a folosit la plural şi asupra celorlalţi oameni le-a aruncat. Şi zicând: „Nu sunt ca ceilalți", a pus împotriva acestui cuvânt graiurile: „Postesc de două ori în sâmbătă". Căci
,,sâmbătă" era numită săptămâna, fiind numită aşa de la ziua cea de pe
urmă şi de odihnă. Că sâmbătă" se zice odihna, încă şi prin,,sâmbete", la plural, numeau săptămâna; pentru aceasta şi,,una din sâmbete" numeau ziua cea dintai a săptămânii, care la noi este Duminica - căci la evrei,,una" şi întâi" acelaşi lucru însemnează. Este încă şi alt cuvânt mai adânc, anume că împotriva patimii preacurviei se trufea cu postul, că din desfătare este curvia; aşadar, acesta
trupul prin post,sugrumându-l [strâmtorându-l], mult era depărtat de unele ca aceste patimi. Și posteau fariseii lunea și joia. lar impotriva cuvântului răpitori și nedrepţi" l-a pus pe acesta: „Dau zeciuială din toate câte câştig". Zice [aşadar]: Atât mã împotrivesc răpirii şi nedreptății, încât şi pe ale mele le dau". Iar zeciuiala se pare unora că simplu și odată s-a rânduit de către Lege; dar, cei care adânc o cearcă [cercetează pe aceasta, află că trei zeciuieli învață [Legea] - şi aceasta o vei înțelege cu de-amănuntul din Deuteronom, de vei lua aminte
(Deuteronom 12, 11, 17; 14, 22, 28; 26, 12-13). Acestea sunt ale fariseului.
lar vameșul [faţă de fariseu] le arată pe toate dimpotrivă. Pentru că ..stătea departe" şi nu numai cu depărtarea locului, ci şi cu chipul şi cu graiul şi cu zdrobirea inimii, foarte mult era,,departe" de acela [ de fariseu]. Că şi ochii se ruşina,,să-i ridice către cer", nevrednici de vederea celor de sus judecându-i pe aceştia care au voit să vadă şi să se veselească de bunătățile pământului. Și îşi bătea pieptul" său, ca şi cum pe inimă lovindu-o, pentru gândurile cele rele, spre simțire deşteptându-o, ca pe ceea ce ar fi dormit. Şi nimic altceva nu zicea, fără numai atât: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului". Și pentru toate acestea vameşul s-a pogorât mai îndreptat" decât fariseul, că necurat este inaintea Domnului cel cu inima înaltă [cel ce se înalță cu inima]" (Pilde 16, 5), şi „Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriți le då har" (Pilde 3, 34; 1 Petru 5,5). Însă poate s-ar fi minunat cineva: Cum fariseul, puține graiuri ale inaltei cugetări zicând, se osândește, iar Iov, foarte mari grăind, se incununează? Pentru că fariseul, nimeni silindu-l, stătea şi bârfea unele ca acestea şi osândea pe alţii, nici o nevoie strâmtorându-l; iar lov, fiindcă prietenii foarte îl strâmtorau şi mai greu decât necazul ce i se întâmplase stăteau asuprǎ-i şi ziceau că pentru păcate a pătimit acestea, a fost silit de a numărat isprăvile sale, iar aceasta a făcut-o pentru dumnezeiasca slavă si pentru a nu se tăia drumul oamenilor cel pentru fapta bună. Că de s-ar fi încredinţat oamenii cum că păcate erau cele pe care le făcea lov, şi pentru acelea pătimeşte, s-ar fi depărtat de a face aceleaşi lucruri și, deci, s-ar fi făcut urâtori de străini, în loc de iubitori de străini, nemilostivi şi nedrepţi, în loc de milostivi şi drepți - că acestea erau faptele lui Iov. Deci, pentru ca să nu se vatǎme mulți, pentru aceasta îşi numără [lov] isprăvile. Şi acestea sunt pricinile pentru care lov grăieşte astfel, ca să nu zicem că în vorbele sale ce se par a fi ale cuvântării celei cu trufie , toată smerita cugetare străluceşte. Căci zice: „Cine mă va pune pe mine în luna zilelor celor
mai dinainte, când Dumnezeu mă păzea?" (lov 29, 2) Vezi că toate lui Dumnezeu le-a dat? Şi nici nu-i osândeşte [el] pe alţii, ci mai cu seamă [el] este osândit de către prieteni. Iar fariseul, fiindcă la sine şi nu la Dumnezeu pe toate le aducea, şi fără de nevoie pe alţii îi osândea, cu cuviinţă osândirea asuprǎ-i se aduce. Căci tot cela care,,se înalță pe sine, se va smeri" - de Dumnezeu osândindu-se;,,iar cel care se smereşte pe sine" prin osândire, ,,se va înălța" - de Dumnezeu îndreptându-se. Că zice: „Spune tu întâi păcatele tale, ca să te îndreptezi" (Isaia 43, 25-26)."
în sine: Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni, răpitori, nedrepți, adulteri, sau ca şi acest vameș. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig. lar vameșul,
departe stând, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul,
zicând: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului. (14) Zic vouă că acesta
s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela. Fiindcă oricine se
înalță pe sine, se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine, se va înălța."
"(18.9) Luca 16, 15 (18, 11) Deuteronom 26, 13/Isaia 1, 15: 58,3/Luca 11, 39/Apocalipsa 3, 17 (18, 12) Matei 23, 23 (18, 13) Levitic 13, 13-14/2 Paralipomena 36, 23/Psalm 50, 2. 18 (18, 14) lov 22, 29/Pilde 29, 23/Isaia 40, 4; 57, 15/Sirah 1, 30/ Matei 23, 12/Luca 14, 11/lacov 4, 6/1 Petru 5,5."
"Domnul nu încetează a curăți prin multe învăţături patima mândriei.
Căci de vreme ce mai mult decât alte patimi supără minţile omeneşti, pentru aceasta în multe locuri şi de multe ori învață despre aceasta. Aşadar şi acum, chipul cel mai rău al acesteia [al mândriei] il curăţeşte.
Căci multe sunt odraslele iubirii de sine, pentru că şi părerea [de sine] și
trufia și mărirea deşartă dintru aceasta răsar, iar mai pierzătoare decât
toate este mândria, căci mândria este lepădare de Dumnezeu. Pentru că
atunci când cineva nu lui Dumnezeu, ci lui însuşi îşi scrie ispravile, ce altceva este aceasta fără decât numai lepădare de Dumnezeu şi împotrivire faţă de Dumnezeu? Deci, această patimă, cea potrivnică lui Dumnezeu căreia Domnul i Se împotriveşte ca un vrăjmaş altui vrăjmaş - prin această pildă Domnul Se făgăduieşte să o vindece. Căci acestea le grăieşte pentru cei care se nădăjduiesc întru ei înşişi şi nu le socotesc pe toate lui Dumnezeu, ci, dintru această pricină, şi pe ceilalți îi defăimează. Şi arată că dreptatea, măcar că întru celelalte minunată este și aproape de Dumnezeu îl pune pe om, dar când mândria o va lua la sine, întru cele mai dedesubt il aruncă pe om, și ca pe un diavol il face pe cel până acum întocmai [asemenea] cu Dumnezeu. Deci graiurile fariseului întru imputare [defăimare] sunt asemenea intocmai cu cuvintele de om mulţămitor - căci zice: Dumnezeule, Îți mulțumesc", iar cuvintele cele de pe urmă sunt pline de toată nebunia, pentru că nu a grăit: „M-ai făcut pe mine a mă feri de nedreptate, de răpire". Dar cum a zis? „Nu sunt", adică la sine a lipit isprava şi la a sa putere. Iar a-i osândi şi pe alţii, aceasta cum poate să fie a omului celui care ştie că de la Dumnezeu are cele pe care le are? Căci cu adevărat, de ar fi crezut că în dar are bunătățile cele străine, nu i-ar fi defăimat pe ceilalți, socotind că şi el dinspre a sa putere este gol [neputincios], şi în dar a fost îmbrăcat, şi
prin milă. Pentru aceasta mândru este fariseul, ca unul care le socoteste
puterii sale pe cele ce s-au lucrat. Şi dintru aceasta s-a plecat la a-i osândi
şi pe ceilalți.Încă şi prin cuvântul acela stând", Domnul însemnează înalta cugetare şi nesmerenia fariseului, pentru că a celui smerit şi aşezarea cea din afară care se vede este smerită, iar acesta şi cu chipul arăta mândrie. Iar dacă şi pentru vames s-a grăit acel cuvânt stând", vezi însă şi cele de pe urmă: că nici ochii nu voia să şi-i ridice la cer, iar starea lui era plecată; iar ai fariseului şi ochii la cer îi erau ridicați și, împreună, cu inima se înălțau.
Şi vezi în rugăciunea fariseului rânduială ce ni se arată nouă: căci mai întâi le-a zis pe cele care nu sunt şi apoi le-a pus pe cele care sunt - căci după ce a zis că nu sunt ca ceilalți oameni..." aşa şi aşa, a adăugat şi faptele cele bune: anume, că postește de două ori în săptămână și dă zeciuială din toate câte câştigă. Că se cuvine nu numai să se abată de la rău, ci să facă și bine (Psalm 36, 27); şi mai întâi se cuvine a se feri de
răutate şi atunci a se apuca de fapta cea bună. Precum şi dintru o fântână
noroioasă de vei voi să scoţi apă curată, mai întâi curăţeşte noroiul şi abia atunci vei scoate apă curată. Încă şi la aceasta ia aminte cum a zis-o:,,Nu sunt ca şi cei mulți, răpitori, preacurvari", căci nu a primit nici măcar puțintel să fie el asemănat cu un singur nume defăimat, ci aceste numiri le-a folosit la plural şi asupra celorlalţi oameni le-a aruncat. Şi zicând: „Nu sunt ca ceilalți", a pus împotriva acestui cuvânt graiurile: „Postesc de două ori în sâmbătă". Căci
,,sâmbătă" era numită săptămâna, fiind numită aşa de la ziua cea de pe
urmă şi de odihnă. Că sâmbătă" se zice odihna, încă şi prin,,sâmbete", la plural, numeau săptămâna; pentru aceasta şi,,una din sâmbete" numeau ziua cea dintai a săptămânii, care la noi este Duminica - căci la evrei,,una" şi întâi" acelaşi lucru însemnează. Este încă şi alt cuvânt mai adânc, anume că împotriva patimii preacurviei se trufea cu postul, că din desfătare este curvia; aşadar, acesta
trupul prin post,sugrumându-l [strâmtorându-l], mult era depărtat de unele ca aceste patimi. Și posteau fariseii lunea și joia. lar impotriva cuvântului răpitori și nedrepţi" l-a pus pe acesta: „Dau zeciuială din toate câte câştig". Zice [aşadar]: Atât mã împotrivesc răpirii şi nedreptății, încât şi pe ale mele le dau". Iar zeciuiala se pare unora că simplu și odată s-a rânduit de către Lege; dar, cei care adânc o cearcă [cercetează pe aceasta, află că trei zeciuieli învață [Legea] - şi aceasta o vei înțelege cu de-amănuntul din Deuteronom, de vei lua aminte
(Deuteronom 12, 11, 17; 14, 22, 28; 26, 12-13). Acestea sunt ale fariseului.
lar vameșul [faţă de fariseu] le arată pe toate dimpotrivă. Pentru că ..stătea departe" şi nu numai cu depărtarea locului, ci şi cu chipul şi cu graiul şi cu zdrobirea inimii, foarte mult era,,departe" de acela [ de fariseu]. Că şi ochii se ruşina,,să-i ridice către cer", nevrednici de vederea celor de sus judecându-i pe aceştia care au voit să vadă şi să se veselească de bunătățile pământului. Și îşi bătea pieptul" său, ca şi cum pe inimă lovindu-o, pentru gândurile cele rele, spre simțire deşteptându-o, ca pe ceea ce ar fi dormit. Şi nimic altceva nu zicea, fără numai atât: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului". Și pentru toate acestea vameşul s-a pogorât mai îndreptat" decât fariseul, că necurat este inaintea Domnului cel cu inima înaltă [cel ce se înalță cu inima]" (Pilde 16, 5), şi „Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriți le då har" (Pilde 3, 34; 1 Petru 5,5). Însă poate s-ar fi minunat cineva: Cum fariseul, puține graiuri ale inaltei cugetări zicând, se osândește, iar Iov, foarte mari grăind, se incununează? Pentru că fariseul, nimeni silindu-l, stătea şi bârfea unele ca acestea şi osândea pe alţii, nici o nevoie strâmtorându-l; iar lov, fiindcă prietenii foarte îl strâmtorau şi mai greu decât necazul ce i se întâmplase stăteau asuprǎ-i şi ziceau că pentru păcate a pătimit acestea, a fost silit de a numărat isprăvile sale, iar aceasta a făcut-o pentru dumnezeiasca slavă si pentru a nu se tăia drumul oamenilor cel pentru fapta bună. Că de s-ar fi încredinţat oamenii cum că păcate erau cele pe care le făcea lov, şi pentru acelea pătimeşte, s-ar fi depărtat de a face aceleaşi lucruri și, deci, s-ar fi făcut urâtori de străini, în loc de iubitori de străini, nemilostivi şi nedrepţi, în loc de milostivi şi drepți - că acestea erau faptele lui Iov. Deci, pentru ca să nu se vatǎme mulți, pentru aceasta îşi numără [lov] isprăvile. Şi acestea sunt pricinile pentru care lov grăieşte astfel, ca să nu zicem că în vorbele sale ce se par a fi ale cuvântării celei cu trufie , toată smerita cugetare străluceşte. Căci zice: „Cine mă va pune pe mine în luna zilelor celor
mai dinainte, când Dumnezeu mă păzea?" (lov 29, 2) Vezi că toate lui Dumnezeu le-a dat? Şi nici nu-i osândeşte [el] pe alţii, ci mai cu seamă [el] este osândit de către prieteni. Iar fariseul, fiindcă la sine şi nu la Dumnezeu pe toate le aducea, şi fără de nevoie pe alţii îi osândea, cu cuviinţă osândirea asuprǎ-i se aduce. Căci tot cela care,,se înalță pe sine, se va smeri" - de Dumnezeu osândindu-se;,,iar cel care se smereşte pe sine" prin osândire, ,,se va înălța" - de Dumnezeu îndreptându-se. Că zice: „Spune tu întâi păcatele tale, ca să te îndreptezi" (Isaia 43, 25-26)."
Ev .Luca 18 ; 10 -14
Sfântul Teofilact al Bulgariei.
Sfântul Teofilact al Bulgariei.
Comentarii
Trimiteți un comentariu