" Și le spunea o pildă cum trebuie să se roage totdeauna și să nu îşi piardă nădejdea, zicând: Într-o cetate era un judecător care de Dumnezeu nu se temea şi de om nu se ruşina. Și era, în cetatea aceea, o văduvă, care venea la el, zicând: Fă-mi dreptate față de potrivnicul meu?. Și un timp n-a voit, dar după acestea a zis întru sine: Deşi de Dumnezeu nu mă tem și de om nu mă ruşinez, totuşi, fiindcă văduva aceasta îmi face supărare, îi voi face dreptate, ca să nu vină mereu să mă supere. Și a zis Domnul: Auziți ce spune judecătorul cel nedrept? Dar Dumnezeu, oare, nu va face dreptate aleşilor săi care strigă către El ziua şi noaptea și pentru care El rabdă îndelung?" Zic vouă că le va face dreptate în curând. Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credință pe pământ?."
"(18, 1) Sirah 18, 22/Luca 21, 36/ Romani 12, 12/ Efeseni 6, 18/Coloseni 4, 2/
1 Tesaloniceni 5, 17/1 Timotei 2, 1 (18,5) Luca 11, 8 (18, 7) Psalm 9, 18/
Luca 11, 9/Apocalipsa 6, 10 (18, 8) Pilde 20, 6/ Evrei 10, 37/2 Petru 3, 8-9."
"Fiindcă a pomenit de necazuri şi primejdiis, aduce pe urmă şi tămăduirea acestora. Iar aceasta este rugăciunea, și nu cea de rând rugăciune, ci aceea [săvârşită] cu stăruinţă şi cu luare aminte. Căci zice că se vor întâmpla toate aceste [necazuri şi primejdii] celor ce vor fi atunci dar mare ajutătoare la acestea este rugăciunea, pe care cu stăruință și neîncetat ni se cuvine nouă să o facem, având noi în minte cum stăruinţa văduvei l-a plecat pe judecătorul cel nedrept. Pentru că dacă pe acesta,care era plin de toată răutatea şi nici de Dumnezeu, nici de oameni nu se ruşina, stăruința l-a înmuiat, cu cât mai vârtos pe Dumnezeu, Tatăl milei, nu Îl vom trage noi spre milostivire, măcar deşi îndelung rabdă acum [cu toate că acum îndelung rabdǎ El]? Şi vezi că a,,nu se ruşina" nici de oameni este semn de mai cumplită răutate, căci de Dumnezeu mulți nu se tem, însă de oameni se ruşinează-şi din această pricină şi greşesc mai puțin. Iar atunci când nici de oameni nu se va ruşina cineva, atunci de aici este [se atinge] vârful [culmea] răutăţii. De aceea şi Domnul pe urmă a grăit că,,de om nu se rușina", ca şi cum ar fi zis aceasta:,,Era un judecător care de Dumnezeu nu se temea, și ce zic aceasta că de Dumnezeu nu se temea, pe cel mai mare semn al răutăţii îl avea, că nici de om nu se ruşina". Deci acestea ne învață pe noi pilda precum de multe ori am zis-, sfătuindu-ne să nu ne lenevim întru rugăciuni, precum şi în alt loc a zis: „,Cine dintre voi având un prieten, iar apoi acela noaptea venind și bătând [la uşă], îl veţi goni? Căci pentru îndrăzneala lui, dacă nu pentru nimic altceva, i se va deschide" (Luca 11, 5-8). Și de asemenea: ,,Cine este omul acela între voi care, de va cere fiul său pâine, oare el îi va da piatră?" şi cele ce urmează (Matei 7, 9). Căci prin toate acestea ne arată nouă îndeletnicirea cea cu stăruință întru rugăciuni. Şi s-au ispitit unii mai cu iscodire a tâlcui pilda aceasta, şi a o asemăna cu adevărul au îndrăznit.,,Văduvă" au zis că este tot sufletul care l-a lepădat pe bărbatul său, pe care îl avea mai înainte - anume pe diavolul și din această pricină îl are pe acesta,,pârâs", fiindcă pururea îl supără [diavolul] pe dânsul. Iar sufletul se apropie către Dumnezeu,,,judecătorul nedreptăţii" adică Cel Care osândeşte nedreptatea. Care nici de Dumnezeu nu se teme" - căci El Însuşi este Dumnezeu şi nu are de cine altul să se teamă, încă nici,,de om nu se ruşinează", pentru că,,Dumnezeu nu caută la fața omului" (Galateni 2, 6). Spre acest suflet,,văduv", care neîncetat se roagă lui Dumnezeu, din pricina pârâșului" său, diavolul, Dumnezeu Se milostivește, plecându-l pe El stăruința acestui suflet. Deci, acestea, celui care ii sunt cu plăcere, primească-le, căci s-au pus ca să nu fie neştiute. Însă acestea învăţându-ne pe noi Domnul anume că se cuvine să ne rugăm şi arătându-ne că, dacă acest judecător", nelegiuit și plin de toată răutatea, s-a milostivit pentru rugăciunea cea neîncetată, cu cât mai vârtos începătorul a toată dreptatea nu va face izbăvire îndată, chiar dacă ,,rabdă îndelung" şi se arată ca şi cum nu-i aude pe cei care îl roagă pe El ,,ziua şi noaptea". Aşadar, acestea învățându-ne şi arătându-ne nouă că la vremea sfârşitului [lumii] rugăciunea se cuvine să o facem lucrătoare împotriva primejdiilor ce vor să vie asuprǎ-ne-, adaugă şi aceasta: „Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credință pe pământ?", însemnând prin chipul întrebării rărimea [puținătatea] credincioşilor celor care se vor afla atunci. Căci atâta [întru aşa măsură] va stăpâni atunci fiul fărădelegii [Antihristul], încât,,și pe cei aleşi să-i amăgească, de va fi cu putință” (Matei 24, 24). Căci obişnuiește Domnul, pentru ceea ce se află rar, să uneltească [folosească] felul cel întrebător, precum şi când zice:,,Oare cine este sluga cea credincioasă și înțeleaptă?" (Matei 24, 45) Deci și aici, acelaşi lucru arătându-l- anume că puțini şi rari vor fi cei care să păzească credinţă şi către Dumnezeu şi unul către altul , această întrebare a iconomisit-o. Și cu cuviinţă a împreunat cu sfătuirea cea pentru rugăciune şi cuvântul cel pentru credinţă, de vreme ce credinţa este temelie şi întemeiere a toată rugăciunea. Căci de nu va crede omul că aceea ce va cere va lua spre folos, desartă este rugăciunea pe care o face. Pentru această pricină, învăţându-ne Domnul cele pentru rugăciune, a pomenit şi de credinţă, însemnând tăinuit că a [celor] puțini va fi aceasta - adică a se ruga atunci , de vreme ce și credința întru puțini se va afla. Aşadar, viind Domnul pe nori, nu va afla,,credință pe pământ", fără numai întru puțini, dar o va face pe aceasta [pe credința] atunci; pentru că şi fără de voie toți vor mărturisi cum că,,Domn este lisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl" (Filipeni 2, 11). Iar de se cuvine [ca] pe aceasta ,,credinţă", iară nu,,nevoie" a o zice, [cu urmare] nu va fi nici unul din cei necredincioși care nu va crede cum că singur [Acesta] este Mântuitorul Cel Care mai înainte era hulit de ei."
Ev Luca 18; 2-8
Sfântul Teofilact al Bulgariei.
Comentarii
Trimiteți un comentariu