" Pocăința nu se poate margini la o Spovedanie cu totul formală înaintea marilor sărbători, prin care ne aranjam „îndatoririle religioase”și ne mărturisim greul nostru, pentru a ne despovăra sufletește. Pocăința este schimbare radicală a întregii vieți, răsturnare, reașezare, reorientare, lepădare și ura a păcatului, schimbare totală a modului de a gândi, îndrăgirea din tot sufletul a binelui și urmarea acestuia cu credincioșie și răbdare. Pocăința nu se rezumă la o Spovedanie, fie ea și cu nitele lacrimi. Pocăința nu este fulger sau rachetă luminoasă, ci lucrare continuă, sârguincioasă, a întregii vieți. La fel, Spovedania nu este o simplă discuție în doi, rezolvare a nedumeririlor, mărturisire de formă a dificultăților pe care le întâmpinăm cu ceilalți, care nu ne înțeleg și nu ne iubesc atât de mult. Spovedania nu se face dintr-o bună obișnuință, că să ne meargă bine, pentru că așa e obiceiul, de frică să nu ne pedepsească Dumnezeu și așa mai departe.Spovedania este o nevoie profundă a sufletului care se pocăiește, o mărturisire smerită a greșelilor. Nu este corect că cineva să-și schimbe întruna duhovnicul, să aibă doi duhovnici în același timp, să spună câte ceva într-o parte, câte ceva în altă.
Acest lucru vădește o mare imaturitate duhovnicească, superficialitate și nestatornicie. Spovedania necesită o anumită pregătire. Tot căutând duhovnicul sfânt și desăvârșit nu ajungem nicăieri.Sfințenia nu este transmisibilă.
Duhovnicul cel mai sfânt nu ne poate face nimic dacă noi nu ne străduim.
Să nu ne închipuim că dacă avem duhovnici cu renume, ne cresc și acțiunile duhovnicești; mai curând ni se înmulțesc datoriile și ar trebui să ne rușinăm.
E bine să căutăm ceea ce este bun și desăvârșit, dar nu să suferim pentru nedesăvârșirea noastră, că niște formidabili pietiști. Să nu ne temem să ne recunoaștem înfrângerea, neputință, delăsarea noastră."
Monahul Moise Aghioritul

Comentarii
Trimiteți un comentariu