" Din pricinile care fac oamenii să plângă, se înțelege că lacrimile sunt semnele văzute ale unor stări sufletești nevăzute; semne dinafară, de alarmă se poate spune, care arată starea dinăuntru a sufletului. Nimeni n-a văzut nici suferința sufletului, nici durerea, nici fericirea, nici iubirea, nici ura, nici bucuria, nici virtutea, nici păcatul. Lacrimile sunt semne văzute ale suferinței, ale durerii, ale iubirii, ale bucuriei, ale marilor păreri de bine şi de rău, ale pocăinței pentru păcate, ale resemnării şi, uneori, ale răutății (la unii copii şi la unii oameni mari, mai ales la femei). „Plânsul e durerea felurită a sufletului celui ce se pocăieşte". Aşa se poate înțelege de ce lacrima, deşi lucru material, care se poate vedea, gusta şi pipăi, în fondul ei, în adâncul ei, în durerea şi iubirea ei, nu se poate măsura. Scriitorul (V. Papilian) cunoscător al sufletului omenesc are deplină dreptate, căci „mare este taina apei acesteia" . Lacrimile izvorăsc din adâncul sufletului, din dureri, bucurii şi iubiri mari, din lumea nevăzută a duhului, care nu se cântăresc, ci se trăiesc; nu se măsoară, ci se simt. Lacrimile sunt limba durerii şi a bucuriei; pentru sufletele îndurerate sunt o binecuvântare.
După Sf. Macarie cel Mare, lacrimile sunt pâine şi inviorare pentru cei ce au gustat din har şi s-au făcut părtaşi ai Duhului . Lacrimile spală fața sufletului cum apa spală obrazul. În istorie, a spus nu mai ştiu cine, păcatele se spală prin sânge, în religie prin lacrimi. Lacrimile celor ce suferă sunt curate ca şi sângele martirilor şi izbăvitoare, ca şi el. În lacrimi se revarsă suspinul inimii. Una din cântările Bisericii
se adresează sufletului care suferă şi suspină, şi-i zice: "Suspinǎ, o, sufletul meu, şi ca să te izbăveşti de suspinuri, lăcrimează..."
SPRE TABOR - VOL.2 - CURĂȚIREA
PREOT ILARION V. FELEA

Comentarii
Trimiteți un comentariu