Sfântul Vlasie – păstorul plin de har și făcător de minuni

                                 

"Într-o vreme de mare prigoană împotriva creștinilor, în cetatea Sevastia trăia un episcop sfânt, plin de blândețe și iubire de Dumnezeu – Vlasie. Încă din tinerețe, viața sa a fost curată, plină de post și rugăciune, iar oamenii vedeau în el un adevărat păstor al turmei lui Hristos.

Dar prigoanele se întețeau, iar mulți creștini erau uciși pentru credința lor. Sfântul Vlasie, îndemnat de Duhul Sfânt, s-a retras într-o peșteră din muntele Argheos, pentru a se ruga și a fi mai aproape de Dumnezeu. Însă, chiar și acolo, slava lui Dumnezeu strălucea asupra lui, iar fiarele pădurii se adunau în jurul său, ca niște miei blânzi. Urșii, lupii și cerbii așteptau binecuvântarea lui, iar când vreunul era bolnav, venea la peșteră, și sfântul, atingându-l cu mâinile sale, îl vindeca. Natura întreagă îi asculta rugăciunile, ca odinioară lui Adam înainte de cădere.

Minunile Sfântului Vlasie

Într-o zi, o femeie alergă spre peștera sfântului, plângând și ținând în brațe un copil palid, aproape fără suflare. Cu glas tremurând, strigă:
– Sfinte părinte, ajută-mi fiul! A înghițit un os de pește și acum se sufocă! Moare în brațele mele!

Sfântul Vlasie își ridică mâinile spre cer și rosti o rugăciune fierbinte:
– Doamne, Cel ce ai dat viață omului, miluiește acest copil și arată slava Ta!

Și îndată osul căzu din gâtul copilului, iar acesta începu să respire ușor. Mama, plină de lacrimi de bucurie, își strânse fiul în brațe și mulțumi lui Dumnezeu.

O altă minune s-a petrecut cu o văduvă sărmană, care avea un singur purcel. Un lup i-l furase, iar femeia, plângând, s-a dus la sfânt și i-a spus necazul ei. Sfântul i-a zâmbit blând și i-a spus:
– Nu te teme, femeie. Domnul nu lasă pe cei ce se încred în El.

Și, ca printr-o minune, lupul veni singur, aducând purcelul viu în gură și lăsându-l la picioarele femeii. Aceasta, plină de uimire, a căzut în genunchi, mulțumind sfântului și lui Dumnezeu.

Mucenicia Sfântului Vlasie

Într-o zi, soldații păgâni au aflat unde se ascundea sfântul. Venind la peșteră, au fost uluiți să vadă fiarele sălbatice jucându-se în jurul lui ca niște miei. Dar, fără teamă de Dumnezeu, l-au prins și l-au dus la judecată. Pe drum, sfântul mergea liniștit, rugându-se, iar bolnavii care îi ieșeau în cale se vindecau doar prin atingerea lui.

În fața judecătorului păgân, sfântul a fost îndemnat să se închine zeilor. Dar el a răspuns cu blândețe:
– Zeii tăi sunt idoli fără viață. Eu slujesc Dumnezeului Celui Viu, Creatorul cerului și al pământului.

Mâniat, ighemonul a poruncit ca sfântul să fie bătut și sfâșiat cu piepteni de fier, dar Vlasie nu a scos niciun sunet de durere, ci se ruga. Șapte femei creștine, văzând răbdarea lui, au început să-i strângă sângele ca pe o comoară de preț. Și ele au fost prinse și chinuite, dar și-au păstrat credința, primind cununa muceniciei.

La final, sfântul a fost condamnat la moarte prin tăierea capului. Înainte de execuție, și-a ridicat ochii spre cer și s-a rugat:
– Doamne, binecuvântează pe toți cei ce vor săvârși pomenirea mea. Ferește-i de boli și umple casele lor de toate cele de trebuință!

Atunci, un nor luminos l-a acoperit, iar din cer s-a auzit glasul lui Dumnezeu:
– Iubitul Meu nevoitor, toate cererile tale le voi împlini.

Apoi călăul i-a tăiat capul, iar sufletul său s-a înălțat la cer, în Împărăția lui Hristos. De atunci, minunile sale nu au încetat, iar cei care îi cinstesc pomenirea sunt binecuvântați și păziți de primejdii. Astfel, Sfântul Vlasie rămâne un luminător al credinței și un mijlocitor al celor ce-l cheamă cu credință."