"Te întreb pe tine, cela ce ne ocărăști pe noi și te arăți aspru judecător: De te-ar pune împăratul asupra cetății ca să o aperi, iar tu ai vedea zidul săpându-se și sfărâmându-se de vrăjmaș, ca să se facă mai lesnicioasă intrarea în cetate, au n-ai stă împotrivă cu toate uneltele și armele, oprind spargerea zidului și nelăsând intrarea vrăjmașilor ? Acestea ai face; ca și cetatea, și pe tine să te poți apăra de vrăjmași, și să arăți a ta credință și supunere către împărat. Dar nouă, pe care Dumnezeu ne-a pus dascăli Sfintei sale Biserici, nu ni se cade să stăm cu tărie împotriva unuia ca Arie, care, nu numai că a ridicat război asupra dreptcredincioasei turme a lui Hristos, ci și pe mulți i-a pierdut ? Eu pentru această pricină nu țin seama de nici o primejdie, ci, măi, bine, doresc ca toate primejdiile să le pătimesc pentru credință".
Dar, și celelalte fapte bune ale lui se cunosc din scrisorile sale. Fecioria, al cărei păzitor era, cu dinadinsul, o laudă, mai mult decât pe alte fapte bune, numind-o împărăteasă. Însă el nu defăimă nici însoțirea cea legitimă - legiuită -, că zice, în epistola să către Antonie Scolasticul:
"Se cuvine să asemănăm, cu soarele, pe cei ce păzesc fecioria, iar, cu lună, pe cei ce viețuiesc în văduvia cea neprihănită, și, cu stelele, pe cei ce locuiesc în însoțire cinstită, urmând în aceasta Sfântului Pavel, care zice: Alta este slavă soarelui, altă slavă lunii și alta este slavă stelelor".
Încă mai sfătuiește Cuviosul și pe iubitorii de înțelepciune, că mai mult să se deprindă la viața cea îmbunătățită, decât la frumoasa grăire. Că zice, într-o scrisoare, către Patrim monahul:
"Cu bună minte și cu darul firii ești împodobit, încât cu sârguință te nevoiești ca să grăiești frumos. Însă, calea vieții duhovnicești, prin faptele cele bune, să o urmezi, mai mult decât frumoasa grăire. Drept aceea, dacă dorești să câștigi răsplătirile cele fără de moarte, de frumoasa grăire îngrijește-te puțin, iar a face fapte bune, silește-te, cu mai multă râvnă, că, prin viața ta și prin bunele obiceiuri, să luminezi pe cei ce sunt întru întuneric".
Tot Sfântul Isidor mai învață că omul cel îmbunătățit se cade să nu se mândrească pentru lucrurile cele bune, ci gând smerit să aibă despre sine:
"Cela ce lucrează fapte bune are cunună luminată. Iar cela ce săvârșește multe fapte bune, însă i se pare că puțin bine a făcut, acela, prin această smerită părere despre sine, mai luminoasă cunună va avea. Dar, este mai drept să zic: De este în cineva gând smerit, faptele aceluia se fac mai luminoase. Iar de nu este în el gând smerit, apoi și faptele bune cele luminoase se întunecă și cele mari se micșorează. Drept aceea, de voiește cineva ca să-și arate faptele sale cele bune, să nu le socotească că sunt mari, că atunci mari se vor afla. Gândul smerit, însoțit de faptă bună, sunt ca o pereche de boi care trag jugul cel bun a lui Hristos".
Întreaga înțelepciune a Sfântului Isidor este arătată, însă, în Epistola lui către Paladie, episcopul Elinopolei, prin care îl învață, cu tot dinadinsul să se ferească de vorbă cu partea femeiască, căci, deși Scriptura zice:
"Vorbele cele rele strică obiceiurile cele bune", apoi, vorba cu femeile, chiar și bună de ar fi, este însă în stare a strica pe omul cel dinlăuntru, în taină, prin gânduri necurate; că, deși fiind curat cu trupul, însă pe suflet îl face necurat. Deci, Cuviosul Isidor pe episcopul acela, care adeseori vorbea cele de folos cu partea femeiască și care se lauda că nu simte patimă, sfătuindu-l, îi zicea:
"De vorbele cu partea femeiască, pe cât poți, să fugi, bunule bărbat, că cei ce au treaptă preoției, mai sfinți și mai curați se cade să fie, decât aceia care s-au dus în munți și în pustie; pentru că aceștia au grijă de sine și de popor, iar aceia, care s-au dus în pustie, au grijă numai de ei înșiși. Acestora, care sunt puși la înălțimea aceasta a vredniciei preoțești, toți le cercetează și le privesc viața, iar cei ce stau prin peșteri, aceia rănile lor le tămăduiesc, adică singuri își pregătesc cununi. Deci, de vei avea de făcut vreo slujbă la o parte femeiască, apoi să-ți stăpânești ochii și, pe cele la care ai mers, să le înveți să privească cu curăție deplină. Și, după ce vei grăi cuvintele care pot să le întărească și să le lumineze sufletele, îndată să fugi, ca nu cumva vorba cea lungă să înmoaie a ta putere și să o slăbească. Iar, de vei voi să fii cinstit de femei - și, aceasta, mai ales, duhovnicescului bărbat, se cade - apoi, să nu ai cu dânsele prieteșug nicidecum și atunci de dânsele cinstit vei fi. Căci, dacă doar vorbești cu dânsele, zic unii, nu primești nici o vătămare. Eu, însă zic ție, pentru ca toți să se încredințeze de aceasta, ca și pietrele se sparg de picăturile de ploaie, care cad totdeauna pe ele. Ia aminte la ceea ce grăiesc; că, ce este mai tare decât piatra și ce este mai moale decât apă și mai ales, decât picăturile de apă ? Însă, desimea picăturilor ce stăruie biruiește totdeauna și firea. Deci, dacă firea cea nemișcată se schimbă, apoi, cum nu va fi biruită și răsturnată voia omenească, cea atât de schimbătoare ?"
Astfel, sfătuind Cuviosul Isidor pe episcopul Paladie, ne povățuiește și pe noi toți la viața cea cu întreaga înțelepciune, că nu numai să ne păzim de căderea trupească, dar și sufletul să-l ferim întreg de gândurile ce-l strică. Și multe fapte bune, de tot felul, învață Cuviosul pe toți, prin scris și prin viu grai și, ajungând la adânci bătrâneți și plăcând lui Dumnezeu, s-a sfârșit în pace."
Comentarii
Trimiteți un comentariu