Să nu ții păcatul mult timp nemărturisit

                                         

                                  

" Să nu ții păcatul mult timp nemărturisit, pentru că păcatul e ca o otravă, așa cum spune Sfântul Macarie Egipteanul: paralizează sufletul!     De aceea se află lumea actuală așa de afundată în neputință, pentru că nu se spovedește.Cum ți-ai pregătit aripile aici, așa o să zbori dincolo.Lumea e aşa de strâmbată şi de îndepărtată de Dumnezeu, încât lucrurile creştineşti i se par nebunie.Omul să se retragă din când în când, ca să se întâlnească cu Dumnezeu.Nu vă amăgiţi: de nu se va curăţi neamul acesta de patimi, Duhul Sfânt nu va veni peste el.Să respirăm pe Dumnezeu ca pe aer.Dă-i minţii o lucrare; dacă mintea are o lucrare, atunci nu mai e atrasă de curiozitate.S-a pierdut ideea de păcat şi atunci omul crede că e liber să facă toate relele de pe lume.Dacă nu ne pregătim în lumea aceasta, o să ajungem niste nefericiţi, bântuiţi veşnic de păcatele pe care le-am făcut.Izvorul tuturor păcatelor este iubirea de sine.Omul dacă trăieşte în viaţă dezordonat devine nesimţitor, nu îşi mai dă seama că un lucru e rău, ajunge să bea nedreptatea ca apa. Face păcatele fără să îl doară capul.Nici un păcat nu degradează fiinţa umană aşa de mult ca desfrânarea, prin care îţi deteriorezi însăşi fiinţa ta. E încurajată pe toată linia, dar e o lucrare potrivnică chemării omului, care nu îl duce la fericire, ci la chinurile veşnice.Ce negoţ bun, oleacă de osteneală, câţiva ani şi câştigăm veşnicia. Oricât de mulţi ani ar fi pe pământ, faţă de infinit sunt o picătură. Cu puţinul pe care-l facem aici câştigăm veşnicia nefericită sau fericită. Să nu fim nesimţitori la aceasta.Să ducem o viaţă creştinească. Ăsta e rostul nostru şi la el trebuie să ne fie mintea atentă şi sufletul treaz. Omul trebuie să ajungă să împlinească acest rost. Dacă nu împlineşte, atunci existenţa omului nu are nici o raţiune.Omul este adevărat om când tinde spre Dumnezeu. Nu este libertate altfel decât să faci binele, nu răul. Nu e voie să facă orice, nu e în interesul lui.Sufletul e veşnic, iar trupul – trecător, deci e normal să mă îngrijesc de ceea ce rămâne, nu de ceea ce putrezeşte. Însă, civilizaţia materialistă a făcut ca omul să nu mai aibă timp pentru suflet deloc.Nu poți fi om frumos fără să fii curat la suflet.Pocăinţa ne deschide calea cea nesfârşită a îndumnezeirii.Materie, materie, materie, ne-am umplut de materie, nu vedeți că și nouă în mănăstiri ni se complică viața cu prea multă materie?Vai, ce Românie am prins noi, în care ne-am și educat, și în ce Românie ați crescut voi…Atât de des să ieși din propria ta mănăstire, încât cei care te întâlnesc să te întrebe: de unde ești, părinte?Nu îți trebuie mare înțelepciune să înțelegi că nu trebuie să-ți complici viața fără rost, ci să fii cumpătat în toate."

Părintele Petroniu Tănase a fost duhovnic și stareț al Schitului Sf. Ioan Botezătorul (Schitul Prodromu) de la Muntele Athos. Părintele s-a născut în 1916 în comuna Farcașa, Neamț. S-a călugărit de tânăr în obștea Mănăstirii Neamțului, unde s-a și format duhovnicește. Mai târziu a fost trimis la București pentru studii, astfel a intrat în obștea Mănăstirii Antim. A studiat teologia, dar a făcut în paralel și unele studii de matematică și filosofie.

După venirea comunismului a făcut parte din lotul Rugul Aprins, judecat pentru activitatea spirituală. Din 1978, Părintele Petroniu a trăit neîntrerupt la Sfântul Munte Athos, iar din anul 1984 a fost ales stareț. A trecut la Domnul în ziua de 22 februarie 2011.

Sursa: avereabisericii.ro