-" Părinte, cum faceți rugăciune pentru o problemă?
- Cheia reuşitei este ca pe cel ce se roagă să-l doară. Dacă nu-l doare, poate sta ore întregi cu metania în mână şi rugăciunea lui să nu aducă nici un rezultat. Dacă există durere pentru problema pentru care te rogi, chiar şi cu un suspin faci rugăciune din inimă Mulți, atunci când alții le cer să facă rugăciune pentru ei, nu au timp să se roage în momentul acela şi de aceea se roagă numai cu un suspin pentru problema acelora. Nu spun ca să nu se facă rugăciune, ci, dacă se întâmplă să nu fie timp, chiar şi un suspin pentru durerea celuilalt este o rugăciune din inimă, adică echivalează cu ore întregi de rugăciune. Citeşti, de pildă, o scrisoare, vezi o problemă, suspini şi după aceea te rogi. Acesta este mare lucru! Înainte de a apuca receptorul, înainte de a forma numărul, Dum- nezeu te aude! Şi să vezi cum se înştiinţează şi celălalt! Să vedeți cum demonizații înțeleg atunci când cineva face rugăciune pentru ei şi de aceea strigă oriunde s-ar afla!
Adevărata rugăciune începe de la durere, ea nu este plăcere, sau,,nirvana". Dar ce fel de durere este? Omul se chinuieşte în sensul cel bun. Îl doare, geme, suferă atunci când face rugăciune pentru careva. Știți ce înseamnă a suferi? Da, suferă, pentru că participă la durerea generală a lumii sau a unui om în particular. Această participare, această durere Dumnezeu o răsplăteşte cu veselia dumnezeiască. Desigur că nu omul cere veselia dumnezeiască, ci ea vine ca o consecință, deoarece participă la durerea celuilalt.
- Cum să înceapă cineva lucrarea aceasta?
- Află, de pildă, despre un accident. „Ah!", suspină el şi Dumnezeu îndată îi dă mângâierea dumnezeiască pentru puțin suspin. Vede pe unul îndurerat şi suferă împreună cu el, iar Dumnezeu îl mângâie cu mângâierea dumnezeiască, nu îl lasă cu acea amărăciune. Iar celălalt este ajutat prin rugăciunea lui. Sau se gândeşte:,,Dumnezeu ne-a dat atâtea, dar eu ce am făcut pentru El?". Mi-a făcut mare impresie ceea ce mi-a spus un suflet: „Îngerii îşi acoperă fețele atunci când se săvârşeşte Taina Dumnezeieştii Liturghii, iar noi ne împărtăşim cu Trupul lui Hristos. Eu ce am fă- cut pentru Hristos?". Unul ca acesta suferă în sensul cel bun."
Trezire duhovnicească. Cuviosul Paisie Aghioritul

Comentarii
Trimiteți un comentariu