"Acesta a fost Ștefan Nemania, marele jupân al sârbilor, cel care a întărit orânduirea politică a ținuturilor sârbești, creatorul statului sârb independent, apărătorul Ortodoxiei și stârpitorul ereziilor. La început el a primit botezul în biserica latinilor [Romano-Catolică], dar pe aceasta el mai târziu a părăsit-o și a îmbrățișat cu tot sufletul Biserica ortodoxă.
La început el depindea de greci în oblăduirea statului său, dar mai târziu el s-a eliberat de această dependență și s-a făcut de sine stătător. Când Ștefan a consolidat statul și Ortodoxia țării lui, atunci, după exemplul fiului său Sava, a primit tunderea în monahism la Mânăstirea Studenița în anul 1195 după Hristos, primind numele de Simeon.
Soția lui Anna s-a retras și ea la o mânăstire, a luat și ea cu dragoste voturile monahale și s-a numit Anastasia. După doi ani ca monah în Studenița, Simeon a călătorit la Sfântul Munte Athos. Acolo el s-a sălășluit în Mânăstirea Vatopedu, lângă fiul său Sava. Tată și fiu și-au petrecut zilele și nopțile în rugăciune.
Acolo, ei au clădit șase paraclise închinate Mântuitorului, Sfinților Doctori fără de arginți, Sfântului Gheorghie, Sfântului Teodor, Sfântului Botezător Ioan și Sfântului Nicolae. Ei au cumpărat ruinele Mânăstirii Hilandar și au ridicat acolo o slăvită mânăstire în care Simeon a mai trăit opt luni de zile, după care a murit.
Când Simeon era pe patul cel de moarte, Sava la dorința tatălui său, l-a așezat pe o rogojină săracă. Cu ochii ațintiți la Icoana Maicii Domnului nostru cu Pruncul, binecuvântatul bătrân a grăit aceste ultime cuvinte: “Toată suflarea să laude pe Domnul (Ps. 150:6). ” Rostindu-le și-a dat sufletul său, strămutându-se la locașurile cerești, lângă Stăpânul Hristos, în ziua de 13 februarie a anului 1200."
Comentarii
Trimiteți un comentariu