POFTA - " Tot ce este în lume,( adică) pofta trupului, pofta ochilor și trufia vieții, nu sunt de la Tatăl( 1 Ioan 2:16)

     

"Poftele înăbuşesc cuvântul lui Dumnezeu în inima omului ca spinii sămânța bună şi îl împiedică să rodească (Luca 8:14); poftele fac pe bogaţi nesimțitori şi nemilostivi faţă de săraci (Luca 16:19-21); poftele nesǎțioase fac din pântece dumnezeu (Filipeni 3:19),,poftele spurcate" fac pe oameni obraznici, disprețuitori, hulitori, îngâmfați, vânzători, amăgitori, înşelători, desfrânaţi, necumpătați, lacomi, «fântâni fără apă, nori purtaţi de vifor>»>, <<fiii blestemului»>, <<robii stricăciunii», «<dobitoace fără minte»> ( Petru 2:10-22). Poftele stârnesc patimile, poftele inmulţesc păcatele, din pofta plăcerilor se naşte necredinţa, se intunecă rațiunea, slăbeşte voinţa şi,,se adapă moartea".

       Pofta e şarpele purtat în sân,,,pricina tuturor relelor."

       Sf. Pahomie spune: „Răul cel mai mare e a te împotrivi voii lui Dumnezeu şi a-ţi satisface poftele tale"."

        Îngrozit de relele pe care le aduce în lume pofta de avuti, de slavă şi de plăceri, Isus fiul lui Sirah, se roagă: «Doamne, Părinte şi Dumnezeul vieții mele! Înălţarea ochilor nu-mi da si pofta întoarce-o de la mine. Pofta pântecului şi a împreunări trupului să nu mă cuprindă şi duhului celui fără de ruşine să nu mă dai» (Sirah 23:4-5).

         De unde este pofta? Răspunsul la întrebarea aceasta ni-l dă Sf. Apostol şi Evanghelist Ioan. Pofta, spune el, ca şi ispita (ca şi toate formele răului şi ale păcatului), nu e de la Dumnezeu. <<Pentru că toate cele din lume: pofta trupului, pofta ochilor şi trufia vieții nu sunt de la Tatăl, ci sunt din lume. Lumea, însă, trece şi pofta ei, iar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veci>> (1 Ioan 2:16-17). Pofta e din lume; e o boală a firii omeneşti, o abatere de la legile şi rosturile fireşti şi dumnezeieşti ale vieţii.

        Dumnezeu nu ispiteşte pe nimeni la rău, nici prin poftă, nici prin altceva. Pofta e liberă. Omul singur, de sine, se ispiteşte, zice Sf. Ap. Iacob, singur zămisleşte dorinţele, singur naşte pofta <<Fiecare se ispiteşte, fiind târât şi momit de pofta sa>>. După aceea pofta zămislind, naşte păcat, iar păcatul săvârşindu-se, naşte moarte» (Iacob 1:13-15). Sf. Ioan Gură de Aur de asemenea spune că „rădăcina poftei îşi are începutul în firea noastră; căci a pofti e un lucru firesc; a pofti ceva rău, însă, asta ţine de voia omului"

        Pofta odrǎsleşte în sufletul liber: pofta cea bună în firea cea bună; pofta cea rea în firea cea rea, în firea căzută, în iubirea dezordonată și exagerată de sine, în egoism. Iubirea aceasta naște pofta desfătătoare, foamea și setea de plăcere a simţurilor, din care se naște răul, păcatul, patima."

   SPRE TABOR VOL.1 - PREGĂTIREA 

   PREOT ILARION V. FELEA