"Într-o cetate mare trăiau doi prieteni care doreau să ajungă la Împărăția cerurilor. Au auzit că drumul era greu, plin de încercări și că doar cei curați cu inima puteau intra.
Un înțelept i-a sfătuit:
— Luați cu voi haine albe și păstrați-le curate, căci la porțile Împărăției veți fi primiți doar dacă sunteți fără pată.
Au plecat amândoi. La început, mergeau împreună, dar curând drumurile lor s-au schimbat.
Primul călător mergea cu grijă, evitând locurile murdare, ocolea noroiul și își ferea hainele de praf. De fiecare dată când observa o pată, își curăța haina imediat. De multe ori, se ruga:
— „Doamne, curățește-mă de toată întinăciunea trupului și a duhului!” (2 Corinteni 7:1)
Îl ispiteau multe lucruri pe drum – bani, mâncăruri, distracții –, dar el își amintea mereu de Împărăție și trecea mai departe.
Al doilea călător, însă, a început să se bucure de plăcerile drumului. A intrat în hanuri zgomotoase, s-a așezat în praf și noroi, spunând:
— Când mă apropii de porțile Împărăției, mă voi curăța și voi fi primit.
Timpul a trecut, iar cei doi au ajuns la poarta Împărăției. Străjerul i-a privit și a zis celui dintâi:
— „Bine, slugă bună și credincioasă, intră în bucuria Domnului tău!” (Matei 25:21)
Când al doilea a încercat să intre, străjerul l-a oprit:
— Prietene, unde este haina ta curată?
Călătorul a privit și a văzut că hainele lui erau pline de pete. A început să se tânguiască, dar era prea târziu, căci „nimic întinat nu va intra în Împărăția lui Dumnezeu” (Apocalipsa 21:27).
Așa este și cu sufletul nostru. Dacă nu ne curățim de patimi prin pocăință și rugăciune, la porțile veșniciei vom fi opriți. Dar cei ce își spală hainele în lacrimile pocăinței vor vedea slava lui Dumnezeu."
Comentarii
Trimiteți un comentariu