Economul mănăstirii aceleia mi-a descoperit mie despre sine următoarele: „Pe când eram încă tânăr, zicea el, şi umblam cu vitele, eu am căzut odată într-o foarte grea cădere sufletească. Însă fiindcă eu mă obişnuisem ca niciodată să nu ascund pe şarpe în adâncul inimii, atunci şi pe acest şarpe, apucându-l de coadă (sub care lucru eu înțeleg sfârşitul sau părăsirea faptei), l-am arătat doctorului, iar el, cu față veselă, lovindu-mă uşor peste obraz, mi-a zis: «Mergi, fiule, şi fă-ți slujba ta ca şi mai înainte şi nu te mai teme de nimic»>. Primind aceasta cu credinţă fierbinte, după trecerea câtorva zile m-am încredinţat de vindecarea mea şi, bucurându-mă şi totodată tremurând, mi-am urmat calea".
. În orice soi de făpturi zidite, după cum spun unii, sunt multe feluri de deosebiri, așa și în adunarea aceea de frați erau felurite sporiri şi stări. De aceea, doctorul acela, când vedea că unii dintre frați erau iubitori de arătare în vremea venirii mirenilor în mănăstire, atunci chiar în fața acelora îi împroșca cu cele mai de pe urmă ocări şi-i trimitea la ascultările cele mai umilitoare, astfel că după aceea ei singuri fugeau în grabă de îndată ce vedeau mireni venind la mănăstire. Şi minunată privelişte se arăta atunci: slava deşartă singură pe sine se izgonea şi se ascundea de oameni.

Comentarii
Trimiteți un comentariu