- Părinte, atunci când pe cineva îl chinuie gândul că toți se preocupă de el etc., cum îl va alunga?
- Părinte, atunci când pe cineva îl chinuie gândul că toți se preocupă de el etc., cum îl va alunga?
Aceasta este lucrarea diavolului care vrea să-l îmbolnăvească. Unul ca acesta să fie nepăsător, să nu creadă deloc în acest gând. Unul, de pildă, care are bă- nuială, dacă va vedea pe cineva cunoscut că vorbeşte. încet cu altul, va spune întru sine:,,Vorbeşte despre mine. Nu mă aşteptam la aceasta de la el", în timp ce aceia discută despre cu totul alt subiect. Și dacă nu ia aminte, evoluează încet-încet şi unde va ajunge? Crede că toți îl urmăresc, îl prigonesc. Chiar de ar avea dovezi concrete că ceilalți se preocupă de el, să ştie că acestea însuşi vrăjmaşul le-a potrivit aşa ca să-i insufle această convingere. Măi, cum le mai combină diavolul!
Cunosc un tânăr care, deşi este foarte inteligent, crede în gândul său care îi spune că nu este echilibrat. Primind gândurile ce i le aducea aghiuță, aces- tea i-au creat o grămadă de complexe. A avut chiar şi o încercare de sinucidere, care i-a topit pe părinții lui. Dumnezeu i-a dat puteri şi harisme, dar pe toate i le netrebniceşte vrăjmaşul şi astfel se chinuieşte şi pe el şi pe alţii. Nu pot înțelege de ce unii oameni primesc astfel de gânduri diavoleşti şi-şi fac viața chi- nuită, împotrivindu-se astfel şi lui Dumnezeu, Care ne face atât de mult bine şi ne iubeşte. Oricâte i-ai spune unui astfel de om, nu se foloseşte. Dacă nu va înceta să creadă gândurilor pe care i le aduce vrăjmaşul, te vei osteni în zadar.
Nevoința Duhovnicească. Cuviosul Paisie Aghioritul

Comentarii
Trimiteți un comentariu