"Înfăţişând însuşirile omului smerit, care a învăţat să se roage, Gheronda Iosif spunea că cel smerit, binecuvântat şi plin de har este blând, liniştit, senin, statornic în virtute, neplecat spre rău, netulburat de nicio împrejurare sau primejdie. El rămâne necontenit în sânul credinței ca un prunc în îmbrățișarea de maică a harului. Nu trăieşte niciodată pentru el însuşi, căci s-a uitat pe sine. S-a predat celorlalți, s-a făcut «<tuturor toate>> ca sa-i odihnească pe toți. Plânge cu cei ce plâng şi se bucură cu cei ce se bucură. S-a făcut asemeni lui Hristos după har şi poartă poverile tuturor fără a mâhni sau a întrista vreodată vreun om. Cel smerit se împacă bine cu toți. Toţi vor să lucreze cu cel smerit, iar el poate lucra împreună cu toți. Din preaplinul dragostei lui către toţi, chiar şi către firea cea necuvântătoare, făcând ascultare de toți, dăruieşte tot ce i se cere, dar totodată se tăinuiește sub acoperământul smereniei spre a nu fi vădit. Fuge de slavă, se scârbeşte de cinstiri, nu urmăreşte să i se arate recunoștință. Este iubit de toți și nu are niciodată vrăjmaşi. Dacă pe neașteptate are prilejul de a fi defǎimat sau osândit, judecata împotriva lui se vădeşte în scurt timp mincinoasă. Tainicul acoperământ al harului ce-l însoțește pururea insuflă teamă şi evlavie celor din jur, care îşi schimbă dintr-odată hotărârile şi simțămintele. Cei care mai înainte îl osândeau se preschimbă în slujitori ai lui. Încă şi firea necuvântătoare, însufleţită şi neînsufleţită, îşi preschimbă asprimea şi sălbăticia în prezenţa celui smerit. Harul care-l păzeşte se face simţit îndată stihiilor aprige ale naturii şi fiarelor sălbatice, care îşi potolesc înverşunarea lor firească și i se fac slujitoare, pentru că în preajma celui smerit simt mireasma stăpânului lor dintru început, Adam cel fără de păcat, care se apropia de ele şi le dădea nume ca un domn şi chezaș al lor. În persoana celui smerit toți văd însuşirile Mântuitorului Hristos, ale zidirii celei noi, ale noului Adam.
Aşa cum spunea Gheronda, cel smerit dobândeşte însuşiri asemenea lui Hristos şi gustă din slava necreată a lui Dumnezeu. Toate acestea le dobândeşte prin lucrarea osândirii de sine, după cum scrie şi Avva Isaac Sirul: „Smereşte-te şi vei vedea slava lui Dumnezeu întru tine."
MISTAGOGIA RUGĂCIUNII
ARHIMANDRITUL EFREM VATOPEDINUL
Comentarii
Trimiteți un comentariu