«Veniți la nuntă!...>> (Mt. 22:4)
"Cunoaştem în Biserică trei cununii, dintre care fiecare om este chemat să încheie cel puțin una: 1. întâlnirea și unirea mirelui cu mireasa, în taina nunții; 2. întâlnirea şi unirea preotului cu altarul, în taina preoției şi 3. întâlnirea şi unirea sufletului cu Dumnezeu, în taina religiei. Toate trei sunt sărbători mari ale sufletului, întemeiate pe iubire, consfințite prin har, însoțite de lucruri sfinte, cereşti, dumnezeieşti.
Din întâlnirea şi unirea mirelui cu mireasa, în binecuvântarea nunții, se întemeiază familia creştină, căminul fericirii pământeşti, vatra sfântă de lumină şi iubire care stă la temelia vieții pământeşti. Din întâlnirea şi unirea preotului cu altarul, prin hirotonie, se întemeiază preoția creştină, taina slujirii lui Dumnezeu, a Bisericii şi a credincioşilor, în calea lor spre mântuire. Avem şi aici aceleaşi cântări de bucurie, aceeaşi lucrare a dumnezeiescului har, aceeaşi sărbătoare a sufletului. Din întâlnirea, iubirea şi unirea sufletului cu Dumnezeu, se întemeiază religia creştină, prin care omul se înnoieşte şi se mântuiește; se face mai bun, mai curat, mai moral, mai evlavios, mai fericit, ca Zaheu, ca Maria Magdalena, ca Samarineanca şi ca apostolii Petru, Iacob şi Ioan pe muntele Tabor...
În nunta duhovnicească, Duhul lui Dumnezeu atinge tainic sufletul omului şi produce în el bucurii negrăite şi nemărginite. Atunci omul simte pe Dumnezeu, vede pe Dumnezeu, iubeşte pe Dumnezeu, trăieşte în Dumnezeu. Iată de ce, în Sf. Evanghelie, învățăceii Mântuitorului sunt numiți <<fiii nunții» (Mt. 9:15; Lc. 5:34). Iisus Hristos Dumnezeu este Mirele Bisericii; Biserica e mireasa Mielului (Apoc. 21:9). El ne cheamă la cina cea mare (Mt. 22:2-14; Lc. 14:16-24), la fericirea nemărginită de a prânzi cu El în împărăția lui Dumnezeu (Lc. 14:15).
«Veniți la nuntă!...»> ne strigă Mântuitorul (Mt. 22:4). Veniți să ne bucurăm împreună de viața şi fericirea cea veşnică. Pregătiţi-vă candelele sufletului pline de untdelemnul faptelor bune, ca fecioarele cele înțelepte; să nu rămâneți afară din casa şi de la masa nunții, ca fecioarele nebune (Mt. 25:1-13). Îmbrăcați-vă în haine albe (Apoc. 3:5,18), în haine de sărbătoare, spălate în sângele Mielului (Apoc. 7:13-17). Gătiți-vă de nuntă, să ne bucurăm şi să ne veselim (Apoc. 19:7)."
(SPRE TABOR VOL 4 - DESĂVÂRȘIREA)
(PREOT ILARION V. FELEA)

Comentarii
Trimiteți un comentariu