Numai intenția este cauza faptelor rele și nici de cum natura omului

 

                                

"Dumnezeului meu“. Din prea marea lui dispoziție sufletească răpește și-și însușește ceea ce este obștesc, obicei pe care-l aveau și Prorocii pururea, zicând: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu“ - cu care ocazie îi îndeamnă și pe dânșii ca să facă așa. Cel ce grăiește așa, se desparte de toate cele omenești, și pășește către Acela, pe care-l invocă cu multă dispoziție sufletească. Aceasta o poate zice cu adevărat numai cel ce se ridică pururea de la cele pământești spre cele cerești, spre Dumnezeu, pe care-l preferă înaintea tuturor, căruia îi mulțumește necontenit, nu numai pentru harul deja dat lui, ci chiar și pentru cel mai mic bine ce a avut după aceasta, și pentru care îi înalță tot aceeași laudă și mulțumită. De aceea și apostolul n-a zis simplu: «mulțumesc lui Dumnezeu», ci a mai adaos: „pururea pentru voi“, învățându-ne a cunoaște pururea harul lui Dumnezeu, și nimănui altuia a-i mulțumi, decât numai lui Dumnezeu.„Pentru harul lui Dumnezeu". Ai văzut cum el îi îndreptează peste tot locul? Unde este harul, acolo nu sunt fapte, iar unde sunt fapte, acolo nu este har. «Deci, dacă este harul, zice, de ce cugetați lucruri mari? De ce sunteți îngâmfați»? „Ce S-a dat vouă“, zice: «Și prin cine s-a dat? Poate prin mine sau printr-un alt apostol? Nicidecum, zice; ci prin Hristos Iisus», căci expresiunea „întru Hristos Iisus“ aceea înseamnă. Privește, cum în multe locuri particula „întru” este pusă în loc de „prin”. Așadar particula „întru“ nu este de mai mică însemnătate ca „prin”.

„Că întru toate v-ați îmbogățit întru dânsul”. Iarăși: prin cine v-ați îmbogățit? „Întru dânsul” zice, adică «printr-însul». Și nu zice simplu «v-ați îmbogățit», ci și „întru toate”. Deci, când este și bogăție, și a lui Dumnezeu bogăție, și întru toate, și prin unul născut al său Fiu, apoi judecă singur la vistieria cea negrăită.

„În tot cuvântul și în toată știința” zice. Nu în cuvântul cel de afară, adică cel lumesc, ci în cuvântul lui Dumnezeu, căci dacă este știință și fără cuvânt, este totuși știință și cu cuvânt. Sunt mulți care au știință, dar n-au cuvânt, precum sunt cei simpli, și care nu pot să reprezinte destul de lămurit ceea ce au în cugetul lor. «Însă voi, zice, nu sunteți așa, ci sunteți destoinici și de a cugeta, și de a vorbi în același timp, adică de a spune lămurit ceea ce cugetați»."

Omilia 2

Sfântul Ioan Gură de Aur