Luna februarie în 6 zile: Pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Vucol, episcopul Smirnei (+100)
"Acesta s-a născut în părțile Smirnei. Din copilărie s-a deprins a trăi în deplina curăție trupească și sufletească. Trăind pe vremea când Sfinții Apostoli propovăduiau în toată lumea credința cea nouă în Iisus Hristos, Sfântul Vucol a primit dreapta credință și s-a făcut el însuși vrednic vestitor al învățăturii creștinești. Și, făcându-se vas iscusit al Duhului Sfânt l-a aflat pe el Sfântul Evanghelist Ioan, Apostolul cel iubit al lui Hristos, care, hirotonindu-l pe el episcop, l-a așezat în marea cetate a Smirnei. Și aici a păstorit cu cinste, cu înțelepciune și cu dragoste, turma credincioșilor, vreme îndelungată, aducând pe mulți la cunoașterea adevărului și botezându-i în Hristos. Deci, mai înainte de moartea sa, a lăsat urmaș în locul său și păstor al oilor sale și dascăl, pe fericitul Policarp. Și așa s-a mutat la Domnul, din viața această pământească, în ziua de 6 februarie."

Comentarii
Trimiteți un comentariu