Treceți la conținutul principal

Luna februarie în 3 zile: pomenirea Sfântului și dreptului Simeon, primitorul de Dumnezeu și a Anei Proorocita

 



"Dreptul Simeon era din Ierusalim, ca și Sfânta Ana Proorocită, și, împreună cu alții, așteptau venirea lui Mesia, trăind în jurul templului și sub îndrumarea Duhului Sfânt. Că, fiind drept și credincios, sufletul lui ajunsese sălaș al Duhului Sfânt. Izvor de lumină pentru mintea lui, Duhul Sfânt era și un izvor de bune îndemnuri pentru faptele lui.

Deci, prin Duhul Sfânt i se descoperi că nu va vedea moartea, până ce nu va vedea, pe Mesia. Tot prin Duhul Sfânt a fost îndemnat să iasă în întâmpinare și să ia în brațe pe Domnul, atunci când pruncul Iisus a fost adus la templu. Prin Duhul Sfânt i s-a descoperit și toată vestea cea bună, pe care a rostit-o în cântarea lui, la templu.

Cântarea lui: "Acum slobozește pe robul Tău Stăpâne", arătă că marea lui așteptare s-a împlinit și că poate muri în pace. La vederea Pruncului dumnezeiesc, pe Care L-a ținut în brațele sale, el nu s-a mai gândit decât la acest Mântuitor, pe Care îl vedea strălucind ca Marea Lumină, care va smulge popoarele lumii din bezna marelui întuneric. În lume, Iisus avea să nască împotriviri; pentru unii, pricina de ridicare și, prin El, se vor da pe față gândurile ascunse ale multor inimi. În viața Lui, va fi însă și o împotrivire, care, pentru Maica Domnului, va fi o durere, ce-i va străpunge sufletul ca o sabie.

Asemenea, și Sfânta Ana proorocită, prin postul și rugăciunea ei de zi și de noapte, cu statornicia ei în viață curată, vreme de atâția ani, s-a învrednicit și ea, de la Duhul Sfânt, a vedea pe Mesia în pruncul Iisus și a proorocit și ea cu laude și mulțumiri pentru El, zicând către cei ce erau atunci în templu: "Acest prunc este Domnul, Cel ce a întărit cerul și pământul. Acesta este Mesia Hristos, de Care au proorocit toți Proorocii".

Și așa, făcându-se astăzi pomenirea acestora, care au vorbit prin Duhul Sfânt, însemnăm și propovăduim înfricoșătoarea pogorâre și iubirea de oameni, pe care a săvârșit-o cu noi Dumnezeu."

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

„Să nu luați niciun document biometric – e începutul lepădării de Hristos!” - Profeția starețului Tavrion despre vremurile de pe urmă..

  Atentie atentie la aceste mari pericole: Buletinul electronic si Id Digitală.. "Fraților dacă închidem ochii și acceptăm tot ce ne dă acest sistem antihristic apoi noi ce cruce mai ducem? Suntem luptați cu viclenie pe mai multe fronturi și trebuie să nu ne lagăm inima de nimic pământesc ca să fim liberi sufleteste, să nu ne închinăm la nici-un idol (bani,confort,plăceri,putere.. ect).       Inima și mintea noastră trebuie să fie doar la Dumnezeu și să răbdăm cu bucurie pentru păcatele noastre și  dragostea Sa toate încercările care vin asupra noastră..." "Părintele Tavrion spunea că unul dintre primele lucruri pe care supușii lui Antihrist îl vor aplica lumii va fi acela de a crește foarte mult prețurile și costurile de zi cu zi , ca astfel să determine oamenii să recunoască stăpânirea… Vor crește foarte mult prețurile la alimente, la serviciile sociale și la multe altele, iar apoi vor scoate banii cash din circulație și îi vor face electronici. Se pregăt...

Dumnezeu îngăduie dracului să ne provoace, tocmai ca să vedem ce iese din noi..

  " D umnezeu vrea să-i unească pe soți în iubire, în același duh. Dumnezeu vrea să-i unească pe frați, pe surori în mănăstire, în același duh, ca toți să fie una. Acesta este scopul lui Dumnezeu cu noi, ca toți să fie una . Diavolul, însă, caută să dezbine. Scopul lui Dumnezeu este să ne unească, i ar scopul diavolului este să ne despartă, să ne separe . Și-atunci, dracul, ca să separe, se folosește de „lumea” dinlăuntrul nostru și începe să scoată la suprafață patimile și lovesc în ceilalți. Ceilalți, dacă nu sunt nici ei întăriți, se supără și lovesc și ei, înapoi și, de-aici conflictele, certurile. Și atunci, vine Sf. Dorotei al Gazei, mi se pare și dă exemplul acesta, că „ omul este ca o sticlă. Cineva care îi face ceva, sau îl jignește , e ca și când ar arunca cu o piatră și ar sparge sticla. Vina lui este că a spart sticla, dar nu-i vina lui ce curge din sticlă”. Când tu mă provoci cu ceva și eu încep să mă enervez , să țip la tine, să scot din gură nu știu ce cuvinte, ...

SAREA PAMANTULUI filmul 2 seria 1/2 Schiarhimandrit Hristofor din Tula

Părintele Hristofor a plecat dintre noi pe data de 9 decembrie 1996.  În acea zi mulți oameni aflați la kilometri distanță de oraș, au văzut deasupra Tulei un stâlp de foc care se înalța la ceruri. Ei au crezut că este o minune a naturii, dar de fapt Domnul arăta oamenilor sfinția preacredinciosului plecat de printre noi.  Părintele Hristofor a fost înmormântat în mănăstirea din Venevo. https://youtu.be/uKu4ftWpNnE?is=5Hy3tWTELlyldts3