Treceți la conținutul principal

Luna februarie în 12 zile: pomenirea celui între Sfinți Părintelui nostru Meletie, arhiepiscopul Antiohiei celei Mari (+381)

 



"Acesta a fost de neam din Armenia și se trăgea din părinți creștini, fiind desăvârșit în bunătate și foarte iubitor de învățătură. Pentru credința lui curată și înțelepciunea sa, pentru dragostea lui înfocată ce avea către Dumnezeu și către aproapele, pentru blândețea și evlavia sa, silit a fost să fie hirotonit episcop în Sevastia Armeniei. Nu după multă vreme, însă, a fost mutat ca episcop în Veria, din Siria.

A viețuit din vremea lui Constanțiu (350-361) împăratul, fiul marelui Constantin, până la vremea lui Teodosie cel Mare (379-395), în timpul luptelor celor mari ale Bisericii, împotriva uneltirilor ariene, în tot răsăritul creștin. Dar cu deosebire, Biserica din Antiohia era într-o stare de plâns. De la surghiunul Sfântului Eustație (331), Antiohia nu avusese parte decât de episcopi arieni. Și acum, prin mutarea lui Eudoxie, tot arian și el, de la Antiohia la Constantinopol, arhiepiscopia Antiohiei rămăsese fără pastor.

Pentru faima ce-și făcuse, toți s-au învoit și au ales pe Sfântul Meletie. Și a fost înscăunat cu mare cinste, bucurându-se de multă dragoste în poporul dreptcredincios. Lupta lui pentru întărirea credinței ortodoxe, împotriva arienilor, a aprins însă mânia acestora împotriva Sfântului și, uneltînd pe lângă împăratul Constanțiu, au izbutit, la numai o lună de la înscăunare, să surghiunească pe episcop în Armenia, alegând, pe un arian, arhiepiscop, în locul lui.

Venind la împărăție Iulian Apostatul și episcopii ortodocși întorcându-se la locurile lor, a venit și Meletie la scaunul său din Antiohia. El a găsit turma să dezbinată, mulți ortodocși nevoind să-l mai recunoască pe păstor. Pe deasupra, tot acum, împăratul Iulian a început lupta contra creștinilor, pentru reînvierea păgânismului. Și Meletie a fost surghiunit a doua oară.

Venind la împărăție dreptcredinciosul împărat Iovian (363-364), Sfântul Meletie s-a întors și a adunat un sinod cu episcopii săi, hotărând drumul pe care să-l urmeze Biserica. Murind, după numai opt luni de domnie, Iovian, i-a urmat Valens, împărat arian, care, căutând să-l atragă pe Sfântul Meletie de partea sa și neizbutind, l-a surghiunit a treia oară. Dar când a fost să-l scoată din cetate, Sfântul, în marea sa bunătate, a trebuit să apere pe cei care-l surghiuneau, de mânia poporului înfuriat, care-și iubea peste măsură păstorul.

Nu s-a întors decât în anul 378, sub domnia împăratului ortodox Gratian (375-383), când, Sfântul s-a străduit să întărească dreapta orânduire ortodoxă, osândind, într-un sinod din anul 379, toate învățăturile greșite ale vremii sale. În zilele dreptcredinciosului împărat Teodosie cel Mare, Sfântul Meletie a luat parte, încununându-și viața, și la cel de al doilea Sinod ecumenic, ținut în anul 381, la Constantinopol, conducând cu multă înțelepciune lucrările acestui Sinod.

Spre jalea tuturor care-l cunoscuseră și prețuiau înalta lui înțelepciune, el s-a mutat la Domnul, la adânci bătrâneți, în Constantinopol, chiar în timpul lucrărilor Sinodului, și a fost numărat cu Sfinții, pentru întreitele lui surghiuniri și pentru luptele și suferințele lui în slujba dreptei credințe. Pe acest fericit, dumnezeiescul Gura de Aur și Grigorie al Nyssei, l-au cinstit cu cuvinte de laudă. Murind în pământ străin, la Constantinopol, sfintele lui moaște au fost aduse la Antiohia și așezate în Biserica Sfântului Vavila."

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

„Să nu luați niciun document biometric – e începutul lepădării de Hristos!” - Profeția starețului Tavrion despre vremurile de pe urmă..

  Atentie atentie la aceste mari pericole: Buletinul electronic si Id Digitală.. "Fraților dacă închidem ochii și acceptăm tot ce ne dă acest sistem antihristic apoi noi ce cruce mai ducem? Suntem luptați cu viclenie pe mai multe fronturi și trebuie să nu ne lagăm inima de nimic pământesc ca să fim liberi sufleteste, să nu ne închinăm la nici-un idol (bani,confort,plăceri,putere.. ect).       Inima și mintea noastră trebuie să fie doar la Dumnezeu și să răbdăm cu bucurie pentru păcatele noastre și  dragostea Sa toate încercările care vin asupra noastră..." "Părintele Tavrion spunea că unul dintre primele lucruri pe care supușii lui Antihrist îl vor aplica lumii va fi acela de a crește foarte mult prețurile și costurile de zi cu zi , ca astfel să determine oamenii să recunoască stăpânirea… Vor crește foarte mult prețurile la alimente, la serviciile sociale și la multe altele, iar apoi vor scoate banii cash din circulație și îi vor face electronici. Se pregăt...

Dumnezeu îngăduie dracului să ne provoace, tocmai ca să vedem ce iese din noi..

  " D umnezeu vrea să-i unească pe soți în iubire, în același duh. Dumnezeu vrea să-i unească pe frați, pe surori în mănăstire, în același duh, ca toți să fie una. Acesta este scopul lui Dumnezeu cu noi, ca toți să fie una . Diavolul, însă, caută să dezbine. Scopul lui Dumnezeu este să ne unească, i ar scopul diavolului este să ne despartă, să ne separe . Și-atunci, dracul, ca să separe, se folosește de „lumea” dinlăuntrul nostru și începe să scoată la suprafață patimile și lovesc în ceilalți. Ceilalți, dacă nu sunt nici ei întăriți, se supără și lovesc și ei, înapoi și, de-aici conflictele, certurile. Și atunci, vine Sf. Dorotei al Gazei, mi se pare și dă exemplul acesta, că „ omul este ca o sticlă. Cineva care îi face ceva, sau îl jignește , e ca și când ar arunca cu o piatră și ar sparge sticla. Vina lui este că a spart sticla, dar nu-i vina lui ce curge din sticlă”. Când tu mă provoci cu ceva și eu încep să mă enervez , să țip la tine, să scot din gură nu știu ce cuvinte, ...

SAREA PAMANTULUI filmul 2 seria 1/2 Schiarhimandrit Hristofor din Tula

Părintele Hristofor a plecat dintre noi pe data de 9 decembrie 1996.  În acea zi mulți oameni aflați la kilometri distanță de oraș, au văzut deasupra Tulei un stâlp de foc care se înalța la ceruri. Ei au crezut că este o minune a naturii, dar de fapt Domnul arăta oamenilor sfinția preacredinciosului plecat de printre noi.  Părintele Hristofor a fost înmormântat în mănăstirea din Venevo. https://youtu.be/uKu4ftWpNnE?is=5Hy3tWTELlyldts3