Lucrarea dumnezeiască nu este materială; ea nu se vede, nu se aude, nu este aşteptată, nu este închipuită, nu poate fi spusă
Lucrarea dumnezeiască nu este materială; ea nu se vede, nu se aude, nu este aşteptată, nu este închipuită, nu poate fi spusă prin nici o asemănare, nu este împrumutată din acest veac: vine, lucrează tainic. Mai întâi, îi arată omului păcatul, pe care îl vede în ochii lui şi pe care îl ţine, în toată grozăvia lui, neîncetat în fața ochilor lui, aduce sufletul în starea de a se osândi pe sine însuşi, îi arată căderea noastră, această prăpastie pierzătoare, groaznică, întunecoasă, adâncă, în care a căzut tot neamul omenesc prin păcatul străbunului nostru; apoi încetul cu încetul îi dăruieşte o adâncă luare aminte şi o inimă înfrântă în timpul rugăciunii. Pregătind în felul acesta vasul se atinge fulgerător, pe neaşteptate, în chip nematerial de părțile sparte şi ele se adună într-o unitate. Cine s-a atins? Nu pot lămuri acest lucru: eu n-am văzut nimic, n-am auzit nimic, dar mă văd schimbat, m-am simțit astfel pe neaşteptate dintr-o lucrare cu o autoritate absolută. Ziditorul a lucrat în vremea zidirii celei dintâi. Spune-mi: trupul lui Adam făcut din pământ, pe când se afla înaintea Ziditorului fără suflet, viu, putea oare să aibă o înțelegere despre viaţă, o simţire a vieții? Când pe neaşteptate a devenit în suflet viu, putea oare ceva mai înainte să cugete dacă e bine să primească sau să respingă sufletul? Adam cel zidit s-a simțit pe neaşteptate viu, cugetător, doritor! Tot astfel, pe neaşteptate se săvârşeşte zidirea din nou. Ziditorul a fost şi este Stăpânul nemărginit; El lucrează cu autoritate absolută în chip suprafiresc, mai presus de orice gând, de orice pricepere, nemărginit de subţire, duhovniceşte, într-un chip pe deplin material.Din atingerea mâinilor Lui de întreaga mea ființă, inima şi trupul s-au unit între ele, au alcătuit ceva unitar şi întreg; apoi s-au scufundat în Dumnezeu, unde petrec atâta timp cât îi ține acolo mâna nevăzută, neînţeleasă, atotputernică.
Sbornicul. Vol 1.Despre rugăciunea lui Iisus

Comentarii
Trimiteți un comentariu