"Iubirea nu e emoție, e o putere ... o mare putere a omului, primită de sus, o putere care trebuie eliberată și lucrată de fiecare în parte. Fără Dumnezeu, orice iubire moare pentru că nu există Dumnezeu în ecuație. Și atunci noi nu avem de unde să ne alimentăm, să ne regenerăm iubirea. Fără Dumnezeu, nu există principiul generator de iubire. Omul singur e o ființă limitată. Harul e cel care îl face infinit de adânc. Harul e de la Dumnezeu...Trebuie să învățăm să-L vedem în celălalt pe Dumnezeu... Nu trebuie să ne raportăm la un om ca la un lucru finit. Orice persoană e un izvor infinit, dar care nu e descătușat. Prin iubire și cu ajutorul lui Dumnezeu, putem rupe zăgazurile, astfel ca celălalt să-şi dea drumul fiinţial, să scoată din el tot potențialul lui moral, spiritual și de iubire.Pentru că fiecare om e cu mult mai mult decât se vede. Și vine iubirea și activează în celălalt ceva ce habar nu avea că zace în el. Ai nevoie de un celălalt care să îți dea măsura. În relație de doi, omul evoluează continuu. Și nu mai are cum să se sature de celălalt, să se plictisească, să ajungă la rutină. Pentru că fiecare îl face pe celălalt să evolueze. Fiecare se desface ca un boboc, apoi ca o floare, și această înflorire a lui este infinită.Dar toate astea nu sunt posibile fără Dumnezeu. Și fără efortul fiecăruia de a activa în celălalt taina Lui, harul dumnezeiesc. Trebuie să iubești cu Dumnezeul din tine, pe Dumnezeu din celălalt.Să iubești înseamnă să gravitezi în jurul împlinirii celuilalt. Să te gândești cum poți tu să-l ajuți pe celălalt, cum poți să-i vii în întâmpinare, cum să-l odihnești, cum să-l scutești de un efort, cum să-i faci o bucurie, cum să-i gătești o mâncare bună, când e obosit. Trebuie să înveți să trăiești prin celălalt și pentru celălalt.Dăruirea de sine e un gest voluntar, nu este o dependență față de celălalt, nu e sclavie. Prin dăruire nu mă anulez, ci mă regăsesc pe mine și mă îmbogățesc cu felul celuilalt de a fi.Iubirea adevărată afirmă libertatea celuilalt. Când iubești, trebuie să ieși din tine în sensul de a încerca să-l trăiești pe celălalt, să-l înțelegi pe celălalt, să vezi lumea prin ochii lui. Exercițiul acesta al ieșirii din noi înșine uneori e dureros, înseamnă să părăsești o poziție sigură, să ieși din confortul felului tău de a fi, adoptând felul celuilalt de a fi. Dar numai așa te poți lărgi, te poți îmbogăți și poți transforma iubirea în cale de cunoaștere.Nici un om nu merită în sine să-i dai tot. Pentru că omul ăla nu e ultima realitate, dar Dumnezeul din el, da. În definitiv, prin om ne dăruim, de fapt, lui Dumnezeu.Efortul puțin înseamnă devenire puțină, înseamnă să fugi de împlinirea de sine. Vedeți, nimic nu se poate fără sacrificiu, fără principiul crucii. Sacrificiul pe cruce e fereastra spre Înviere. Sfântul Maxim Mărturisitorul spunea că în creație toate se cer după cruce.Nu ni se dă nimic, dacă nu jertfim ceva. Și iubirea e o jertfă. Jertfești sinele tău, ca să-ți apropii sinele celuilalt. E o renunțare la tine. Sacrificiul dă profunzime oricărei relații. E cel care fixează iubirea. Să te îndrăgostești e usor, dar să iubești e foarte greu. Fugi de cruce: fugi de înviere, fugi de bucurie, fugi de iubirea adevărată! Nu se poate fără. Fără cruce, e calea ușoară, comodă. Neștiind să suferim cu bucurie, să umplem suferința de rost, fugim, de fapt, de viață. Și tot ce primim e de mâna a doua. Toate bucuriile și iubirile sunt diluate. Tot ce trăim e searbăd.Trebuie să înțelegi că e ca un joc între tine și Dumnezeu. În suferință se ascunde, de fapt, dragostea lui Dumnezeu față de tine. Cu Dumnezeu, cea mai mare suferință e umplută de sens și e mereu urmată de bucurie. Trebuie să nu uiți niciodată că Dumnezeu te iubește și te pune la încercare. Te încearcă, pentru că vrea să-ţi dea ceva. Dar cu un preț! Trebuie să meriți darul, să te ridici spiritual la nivelul la care îl poți primi. Nivelul următor al jocului. Oricum, darul e întotdeauna cu mult mai mare decat suferința pe care o treci ca să ajungi la el!."
Pr. Pantelimon, Mănăstirea Oaşa
Comentarii
Trimiteți un comentariu