Un om mirean, având trei copii, lăsându-i pe ei în cetate, s-a dus la o mănăstire. Și, petrecând în mănăstire trei ani, a început a se tulbura de gânduri, care îi trezeau în minte amintirea și dorința de copii și se mâhnea pentru dânșii foarte. Și, el nu spusese, de la început, starețului, că are copii. Deci, văzându-l ava mâhnit, i-a zis lui: „Ce ai de ești mâhnit?” Și i-a povestit starețului că are trei copii în cetate și vrea să-i aducă în mănăstire. Și i-a dat voie părintele. Deci, ducându-se, fratele a aflat că doi dintr-înșii au răposat, iar unul trăia. Și, luându-l pe el, l-a adus la mănăstire. Deci, căutându-l starețul, l-a aflat la pitărie și a adus la dânsul pe copil. Iar ava, luând copilul, l-a cuprins și, înbrățișându-l, îl sărută. Și a zis către tatăl copilului: „Îl iubești pe el?” Să a răspuns: „Da”. Și a zis ava: „Ia-l, dar, și-l aruncă în cuptor, așa cum arde.” Și acela luând îndată copilul său, cu mâinile sale, l-a aruncat în cuptor. Și văpaia s-a făcut ca rouă și n-a ars copilul. Ca tatăl său dobândise credința lui Avraam. Dumnezeului nostru, slavă!
Patericul Egiptean

Comentarii
Trimiteți un comentariu