Înțelept este cel ce în adevărul inimii lui îşi înțelepțește vederea minții, ca să nu privească fără ruşine la gîndurile desfrînate

 

Înțelept este cel ce în adevărul inimii lui îşi înțelepțește vederea minții, ca să nu privească fără ruşine la gîndurile desfrînate. Prin cuvintele Scripturii ținem drept acul cumpenei minții şi înfrînăm gîndurile trebuințelor obişnuite ale firii trupului şi a războiului încetează gîndurile urîte din el, ci cel ce în adevărul inimii lui îşi înțelepțește vederea minții, ca să nu privească fără ruşine la gîndurile desfrînate. Acela, întru buna cuviinţă a conștiinței lui, chiar cînd mărturiseşte prin privirea ochilor ceea ce ține de credință, atârnă ruşinea ca pe o perdea peste locul ascuns al gîndurilor. Acesta îşi păzește neprihănirea lui ca o fecioară înțeleaptă, prin credința în Hristos. Nimic nu e atît de potrivit ca să înlăture din suflet gîndurile desfrînării ce-l stăpînesc de mai înainte şi să alunge amintirile trezite ce i se mişcă în trup şi aprind flacăra tulburării ca scufundarea în dorința învățăturii şi a umblării pe urmele adîncului înțelesurilor dumnezeieştii Scripturi. Cînd gîndurile vor fi scufundate în dulceața căutării înţelepciunii adunate în vistieriile cuvintelor, cu hotărîrea de a usca din ele ceea ce ele au la arătare, omul lasă în spatele său lumea, şi uită toate cele din ea şi şterge din suflet toate amintirile care aduc chipurile, ba deseori și gîndurile trebuințelor obişnuite ale firii. Și însuşi sufletul stăruie în ieșirea din sine în noile răspunsuri ce-i vin din marea de taină a Scripturilor.

Dar, chiar dacă mintea pluteşte pe suprafața apelor, adică a mării dumnezeieştilor Scripturi, și nu poate să scufunde înțelegerea ei în adîncimea întreagă a acestei mări, ca să înțeleagă toate vistieriile din adîncul ei, îi va ajunge şi numai o cercetare făcută cu dor, pentru a lega gîndurile ei cu putere în singurul gînd al minunării, ca să le împiedice să alerge spre firea trupului, cum a zis un oarecare dintre înțelepții în cele dumnezeieşti. Căci inima e delicată şi nu poate răbda răutățile ce-i vin de la cei din afară şi de la războaiele dinlăuntru. Şi ştiţi că gîndul rău apasă greu. Şi dacă inima nu se ocupă cu cunoștința, nu poate răbda tulburarea pornirii trupului. Şi precum greutatea poverii dintr-un talger atrage repede aplecarea acului, nesupunîndu-se voii vîntului, aşa lucrul de rușine și frica atrag cugetarea. Şi precum primirea lucrului de ruşine şi frica se fac minții, pe măsura lor, pricină de rătăcire neîncetată, iar acul cumpenei minții, tulburîndu-se,se mişcă de aci acolo, tot aşa stăpînirea de sine creşte pe măsura depărtării fricii din suflet.

In sfirșit, precum talgerele cumpenei se îngreuiază sub o greutate mai mare şi cumpăna nu se clatină cu uşurinţă sub suflarea vîntului, tot aşa mintea îngreuiată sub frica lui Dumnezeu şi sub ruşine nu e mişcată uşor de către cei ce o clatină. Și, în măsura în care se primește frica în minte, în aceeași măsură pun pe ea stăpînire mutarea şi schimbarea. Înțelepțește-te și pune în călătoria ta drept temelie frica de Dumnezeu, şi în puține zile te vei reașeza în poarta Împărăției, fără ocoliri în drumul tău. 

[Sf. Isaac Sirul, X, 27-28]

Cartea Filocaliilor