Închisoarea Piteşti şi reeducarea

 

"... Între închisorile din România comunista, Piteştiul ocupă un loc aparte. A rămas celebru prin cumplitele atrocități ce au avut loc aici cu ocazia desfăşurării satanicului experiment numit reeducare.

Valeriu nu a trecut prin reeducare, el fiind transferat la Văcăreşti şi apoi la Târgu Ocna, înainte ca experimentul să se aplice pe scară largă la Piteşti.

O încercare de reeducare va avea loc şi la Târgu Ocna, zădărnicită de împrejurări în care un rol important îl va avea atitudinea deținuților aflați sub influența lui Gafencu. Să spunem deci în ce a constat acest experiment al reeducării - cel mai odios sistem de distrugere din câte au fost folosite în închisorile comuniste.

În prima parte a anului 1948, în urma unui ordin venit de la Bucureşti, deținuții au fost grupați după statutul pe care l-au avut în momentul arestării. Toți studenții au fost aduşi la Piteşti. Aici, în primă fază, deținuții, în marea majoritate legionari, au avut un regim mai lejer. Dintr-o dată lucrurile s-au schimbat, trecându-se la un regim de exterminare. Gardienii devin foarte duri, dând pedepse aspre deținuților pentru învinuiri imaginare.

Regimul alimentar se înrăutăţeşte, li se dă hrană cât să nu moară. Bătăile, frigul, foamea slăbesc foarte mult rezistența fizică şi morală. Toate aceste măsuri făceau parte din faza pregătitoare, astfel încât la declanşarea reeducării, deținuții, epuizați, să fie cât mai uşor de doborât.

La Piteşti a fost adus un grup de deținuți de la Suceava, în frunte cu Eugen Turcanu. Acesta avea să devină celebru pentru crimele şi torturile comise la Piteşti şi apoi la Gherla. Eugen Țurcanu şi cei din grupul său trecuseră de partea comuniştilor, ei fiind brațul prin care se va pune în practică reeducarea.

Trebuie spus de la început că reeducarea a fost gândită la nivel înalt, de conducerea Ministerului de Interne 98, Turcanu şi ai săi fiind, în fond, nişte unelte.

Odată cu încetarea experimentului, ei au fost executați de puterea comunistă pe care au slujit-o, dar adevărații vinovaţi, cei din umbră, au rămas nepedepsiţi.

La început, cei de la Suceava au fost răspândiți prin celule, amestecându-se printre ceilalți, cărora au reuşit să le câştige încrederea prin atitudinea foarte binevoitoare pe care au arătat-o.

După un timp, la începutul lunii decembrie 1949, cei de la Suceava, împreună cu deținuții care fuseseră selecționați, au fost reuniți în aceeaşi cameră. Într-o zi, Turcanu şi cei din grupul său îi anunță pe ceilalți că şi-au schimbat ideile, au renunțat la legionarism şi s-au reeducat, însuşindu-şi ideologia comunistă.

Recomandându-le şi celorlalți să facă acelaşi lucru, aceştia au protestat, luându-i în râs.

Turcanu şi ai săi, înarmați cu cozi de mătură şi bâte de lemn, ascunse din timp sub saltele,au  tăbărât asupra lor. La un moment dat intervin şi cei din conducerea închisorii, directorul, ofițerii şi gardienii, dar tot de partea lui Turcanu, zdrobindu-i în bătaie pe ceilalți. Acest moment a marcat începutul reeducării prin bătaie şi tortură continuă. Deținuții, îndeaproape supravegheați de cei din grupul lui Turcanu, erau supuşi unui regim de teroare neîncetată, fără posibilitatea de a se sustrage sau de a se sinucide.

Torturile erau bine dozate şi încetau în momentul în care deținutul era pe punctul de a muri.

Ele erau variate: bătaie, înfometare, obligația de a sta într-o poziție fixă 17 ore pe zi - picioarele întinse orizontal, mâinile pe genunchi şi bustul la 90 de grade - la cea mai mică mişcare supraveghetorul intervenind cu bâta; erau forțați să bea urină, să mănânce mizeriile din tineta unde îşi făceau necesitățile; siliți să bea apă cu multă sare şi lăsați apoi să se usuce de sete, şi multe altele, inventate de mintea bolnavă a torţionarilor. Cei care cedau erau obligați să-şi facă,,demascarea", adică să spună tot ce nu au declarat la anchetă, să-i trădeze pe deținuții care i-au ajutat în închisoare sau pe gardienii care au avut o comportare omenoasă. De asemenea, pentru ca distrugerea să fie completă, în fața tuturor celor din celulă, fiecare trebuia să batjocorească amintirea a ceea ce era mai important pentru el.

Spre exemplu, cineva îşi iubea foarte mult mama sau soția. In fața tuturor, trebuia să le defaime, să facă afirmațiile cele mai obscene şi absurde la adresa lor. Orice era luminos şi bun în conştiinţa celui torturat trebuia să fie defăimat şi umplut de noroi.

Studenții teologi şi cei evlavioşi -,,bandiții

mistici", cum erau numiți erau forțați să apostazieze, să se lepede de Dumnezeu, hulind tot ceea ce ține de credinţa creştină. De Crăciun sau de Paşti, pe melodiile colindelor sau a Prohodului, erau obligați să. cânte texte cu obscenităţi şi insulte de nedescris la adresa Mântuitorului şi a Maicii Sale.

Totodată erau siliți să facă procesiuni blasfemiatoare, să săvârşească,,liturghii" cu mizeriile din tineta de necesități şi apoi să se împărtăşească" cu ele. Unii erau,,botezati" prin afundarea în hârdăul cu fecale. Cred că acestea sunt suficiente ca să ne dăm seama de satanismul reeducării.

După ce deținutul îşi făcea,,demascarea", ca să dovedească că s-a reeducat trebuia, la rândul său, să devină torţionar şi să convingă pe altul, să se lepede,,de tot putregaiul burghez" şi să adopte ideologia comunistă. Se ajungea astfel, sub teroare, la o adevărată spălare a creierului. Cei torturați, nemaiputând suporta chinurile continue, neavând nici posibilitatea sinuciderii, fiind supravegheați îndeaproape, cedau şi se transformau în nişte roboți cu inima împietrită, devenind din victime, călăi.

Nici după ce ajungeau reeducați nu scăpau de teroare, căci la cel mai mic semn de solidaritate cu cei chinuiți, treceau din nou prin moara torturilor.

Astfel, trăind într-o teroare permanentă, suspectându-se unii pe alţii, se prăbuşeau continuu fără posibilitate de revenire. Dumitru Bordeianu, care a cunoscut reeducarea, descriind în ale sale "Mărturisiri din mlaştina disperării" experienţa prin care a trecut, spune că la un moment dat se crea ,,comuniune" demonică între torţionar şi cel torturat. Spre exemplu, dacă Țurcanu îl întreba ce gândeşte, nu putea să-l mintă, fiindcă l-ar fi simțit imediat. De aici frica de a gândi ceva considerat rau de Turcanu, căci nu puteai ascunde dacă te lua la întrebări, iar spunând adevărul erai pedepsit.

Un alt aspect satanic era că tot ceea ce ai ascuns şi reprezenta un punct de sprijin pe calea prăbuşirii interioare te chinuia aşa de tare, încât cereai singur să te demaşti, simțind prin aceasta o uşurare, ca după o spovedanie, deşi aceste mărturisiri erau folosite împotriva ta. Avea loc un proces foarte ciudat, producându-se mutaţii în personalitatea celui torturat, care ajungea să nege concepţiile de dinainte şi să adopte ceea ce-i impunea Turcanu, cu convingerea că acesta îi face un bine. In procesul acesta de spălare a creierului „i se lumina mintea",

trăia ceva ca o uşurare, înţelegea" tot ceea ce respinsese înainte şi pornea cu toată convingerea să-i aducă în acelaşi stadiu de iluminare" şi pe ceilalți.

Pentru noi, care nu am trecut prin asemenea stări demonice, lucrurile sunt de neînțeles.

Cei mai mulți îi torturau pe ceilalți fiind ei înşişi sub imperiul terorii, fără mutațiile de care am vorbit mai sus. Sistemul era astfel gândit încât sub tortură continuă au fost foarte rare cazurile celor ce au rezistat până la capăt, în general făcându-se compromisuri, mai mari sau mai mici, după structura şi rezistenţa fiecăruia.

De la Piteşti, sistemul s-a extins la Gherla şi la Canal, dar, datorită deconspirării secretului şi protestelor internaționale, reeducarea a fost oprită.

Dacă secretul s-ar fi păstrat, ar fi fost aplicată în toate închisorile din țară.

Privind reeducarea din perspectivă duhovnicească, atât cei care au dirijat din umbră acest experiment cât şi cei ce l-au aplicat nu au fost decât uneltele diavolului în lupta pentru distrugerea sufletelor. Părintele Gheorghe Calciu, trecut şi el prin Piteşti, spune: „Ca să înțelegem ce a fost Piteştiul, trebuie să ne ridicăm deasupra faptelor şi să ajungem la rădăcinile răului, la mecanismele interioare ale perversiunii şi la dimensiunea ei metafizică. Eu cred că Piteştiul a fost un experiment diabolic. Acolo au fost luptele dintre bine şi rău, în care călăii şi victimele n-au fost decât simple instrumente. 

Este un experiment diabolic, care a avut loc în țara noastră mai mult decât în orice parte a lumii". 

Satanismul reeducării se vede şi din cuvintele lui Turcanu, păstrate în memoria unui fost deținut politic: ,,Dacă Hristos ar fi trecut prin mâinile acestea, nu mai ajungea nici El pe cruce. N-ar fi înviat. N-ar fi fost creştinism, această mare minciună, şi toată lumea ar fi trăit în linişte! Eu sunt Ţurcanu! Primul şi ultimul! Nu s-a născut un altul care să-mi ia locul.

Pe mine nu mă poate minți nimeni, aşa cum vă mint pe proştii ca voi. Eu sunt adevărata evanghelie! Eu o scriu acum. Am pe ce o scrie: pe stârvurile voastre.

Ce scriu eu e lucru adevărat, nu basme de adormit copiii."

Deşi diavolul şi-a închipuit că a biruit prin teroare, pe cei care au făcut compromisuri mai mici sau mai mari, a avut puține victorii decisive. După încetarea torturilor, treptat, majoritatea celor căzuți s-au întors la Dumnezeu. Luând în considerare evoluția ulterioară a majorității celor trecuți prin reeducare, vedem că diavolul a câştigat la Piteşti o bătălie în lupta pentru sufletul lor, dar nu războiul, cei mai mulți revenind la Hristos, chiar mai buni - după spusa părintelui Calciu - decât au fost înaintede această probă a focului..."

Sfântul închisorilor - Valeriu Gafencu