" Crucea nu este niciodată mai grea decât putem noi duce !Un creştin care de ani de zile se ruga să-i schimbe Dumnezeu crucea suferinţei lui zicea : „ Doamne , nu mai pot , vreau şi eu o cruce mai mică , Doamne !” Şi iată că într-o noapte visează o grămadă de cruci şi pe Domnul Hristos lângă ele , zicându-i : „ Iată fiule , ţi-am auzit rugăciunile tale ! Îţi dau voie să îţi alegi crucea pe care o vrei tu !”. Se uită la ele , puse şi mâna şi încercă câteva cruci din grămadă ; pe care o lua era şi mare şi grea . Când privi mai bine vazu una mai mică , într-o margine , se repezi la ea şi o ridică , apoi zise Domnului :
,, Pe aceasta , Doamne , o vreau !"
,, Bine fiule , dar te-ai uitat să vezi ce scrie pe dosul ei ?!” Când se uită omul , pe dosul crucii era scris numele lui ; era chiar crucea pe care o purtase până atunci şi de care voia să scape . Privind Domnul spre el cu blândeţe îi zise : „ Vezi , fiule , că Eu nu îngădui suferinţa mai presus de puterile tale ?! Aceasta ţi-am dat-o şi te-ai supărat că e prea grea . Du-o cu bărbăţie , fiule , pâna la sfârşit , că aşa vei primi cununa vieţii veşnice !” Atunci el plecă capul în jos de ruşine şi se trezi din visul cel minunat şi plin de adevăr .
Să fim încredinţaţi că Dumnezeu nu ne dă mai mult decât putem noi să ducem . Ni se pare nouă că suferinţele , necazurile noastre sunt prea grele , căci dintre toţi fiii oamenilor , nimeni n-a suferit mai mult decât Iisus .Înainte de a-ţi da crucea pe care o duci , Dumnezeu a privit-o cu ochii Săi cei preafrumoşi , a examinat-o cu raţiunea Sa dumnezeiască , a verificat-o cu dreptatea Sa neajunsă , a încălzit-o în inima Sa cea plină de iubire , a cântărit-o cu mâinile Sale pline de afecţiune , ca nu cumva să fie mai grea decât o poţi duce . Şi după ce a măsurat curajul tău , a binecuvântat-o şi ţi-a pus-o pe umeri .Deci o poţi duce ! Ţine-o bine şi urcă pe Golgota spre Înviere ! Cu toate că fiecare își poartă crucea și fără să vrea și , de cele mai multe ori , crucea nu este ușoară , ci anevoie de purtat , totuși nu fiecare o privește în lumina Crucii lui Hristos ;nu fiecare o pune în slujba lucrării mântuirii sale ; de aceea , crucea nu este mântuitoare pentru fiecare . De vrei ca aceste cruci să-ți fie mântuitoare , folosește-te de ele așa cum le-a rânduit Dumnezeu pentru mântuirea omului , în general , și a ta , în particular ."

Comentarii
Trimiteți un comentariu