Fii cu sufletul neînfricat în mijlocul tulburării

 

Dacă tu, preaînţelepte, ai în simţirea sufletului tău puterea aceluia care a zis: Toate le pot în Hristos, Cel ce mă întăreşte (Fil. 4, 13); dacă Duhul Sfânt cu roua curăţiei S-a coborât peste tine, ca şi peste Preasfânta Fecioară; dacă puterea Celui Preaînalt te-a umbrit pe tine cu răbdare, atunci încinge ca bărbatul (Hristos Dumnezeu) coapsele tale cu ştergarul ascultării şi, ridicându-te de la cina liniştirii (isihiei), spală cu duh zdrobit picioarele fraților sau, mai bine zis, aruncă-te sub picioarele fraților prin gânduri de defăimare de sine. La uşile inimii tale pune străjeri aspri şi neadormiți, ţine-ţi mintea cea neînfrânată în trupul învăluit de zarvă; în timpul lucrării şi mişcării mădularelor trupeşti, deprinde liniştirea minții, care lucru e mai slăvit decât orice; fii cu sufletul neînfricat în mijlocul tulburării; leagă-ți limba ta, care ca o turbată încearcă să se împotrivească prin cuvinte, şi de şaptezeci de ori câte şapte pe zi luptă-te cu această tirană. Cum se întăreşte o nicovală pe un lemn, întăreşte-ţi mintea pe crucea sufletului, ca, fiind lovită des prin izbiturile cio- canelor batjocurii, ocărilor, luărilor în râs şi jignirilor, să rămână fără nici o slăbire sau sfărâmare, şi întreagă să fie netedă şi nemişcată. Dezbracă-te de voia ta ca de o haină ruşinoasă şi intră în arena nevoinţei, lucru care se află rar şi anevoie. Îmbracă-te cu platoşa credinței, care nu se sfărâmă şi nici nu se străpunge de necredință față de cel ce ţi-a rânduit nevoinţa. Prin frâul curăţiei (întregii înţelepciuni) domoleşte pipăirea ce sare înainte fără de ruşine. Prin cugetarea la moarte oprește-ți ochii care în fiecare ceas doresc să privească iscoditor frumuseţea şi podoaba trupului. Înfrânează prin grija pentru tine însuți curiozitatea minţii, nu-i îngădui să osândească pe fratele din negrijă, ci fără de fățărnicie arată-i aproapelui toată dragostea şi milostivirea. Dintru aceasta vor cunoaşte toţi, prea iubite părinte, că ucenicii lui Hristos suntem, dacă în obşte avem dragoste unii către alţii (In. 13, 35). Vino, vino, zicea acest bun prieten, vino aici, sălăşluieşte-te cu noi şi bea în fiecare clipă batjocura, precum apa cea vie. După ce a încercat tot ce este frumos plăcut sub ceruri, David, parcă în uimire, a zis: Iată acum ce este bun sau ce este frumos, fără numai a locui frații împreună (Ps. 132, 1). Însă dacă noi nu ne-am învrednicit încă de acest bine, adică de o astfel de răbdare şi ascultare, atunci e mai bine ca măcar să ne recunoaştem neputinţa şi, petrecând în singurătate şi stând departe de arena nevoințelor, să-i fericim pe cei care se nevoiesc şi să ne rugăm ca Dumnezeu să le dea răbdare". Fiind biruit de cuvintele acestui bun părinte şi dascăl fără seamăn, care evangheliceşte şi proroceşte sau, mai bine zis, prieteneşte ne-a cucerit pe noi, şi noi, fără nici o îndoială, ne-am hotărât să dăm întâietate fericitei ascultări.

Scara. Ioan Scărarul.