Evlavia față de icoane

                                   

"Câtă evlavie trebuie să avem față de icoane! Un monah a pregătit o icoană a Sfântului Nicolae ca să o dea binecuvântare cuiva. A învelit-o cu o hârtie curată şi a pus-o în dulap până ce o va da. Dar fără să.ia aminte a pus-o cu fața în jos. Peste puțin, în camera lui a început să se audă un zgomot. Se uită monahul încoace şi-ncolo ca să vadă de unde venea acest zgomot. De unde să-şi dea seama că zgomotul venea din dulap? Zgomotul a continuat destulă vreme, ,,tac-tac-tac", încât nu-l lăsa să se liniştească. În cele din urmă, ducându-se aproape de dulap, a înțeles că zgomotul ieşea de acolo. L-a deschis şi şi-a dat seama că zgomotul ieşea din icoană. „,Ce să aibă icoana?",şi-a spus.,,Ia să văd!". De îndată ce a desfăcut-o, a vǎzut că era pusă invers. Atunci a pus-o cum trebuie şi îndată zgomotul a încetat. Cel evlavios are evlavie în mod special la icoane. Şi când spunem că „,,are evlavie la icoane", ne referim la faptul că are evlavie la persoana zugrăvită pe ele.

Când cineva are o fotografie a tatălui său, a mamei sale, a bunicului, a bunicii sau a fratelui său nu o poate rupe sau călca, cu atât mai mult o icoană. Martorii.lui Iehova nu au icoane. Cinstea pe care noi o dăruim icoanelor, ei o consideră idolatrie. Am spus odată unui martor al lui Iehova:,,Dumneavoastră nu aveți
fotografii în casele voastre?". „,Avem", mi-a răspuns. ,,Ei bine, mama nu sărută fotografia fiului ei, atunci când el este departe?". „O sărută”, îmi spune.,,Sărută
hârtia sau copilul?".,,Pe copilul ei", îmi răspunde. „Ei,nprecum aceea atunci când sărută fotografia fiului ei îşi sărută fiul şi nu hârtia, aşa şi noi sărutăm pe Hris-
tos, iar nu hârtia sau scândura".
- Părinte, dacă o scândură a avut cândva pe ea chipul lui Hristos, al Maicii Domnului sau al vreunui sfânt şi culorile s-au şters din pricina vremii, nu trebuie s-o mai sărutăm din această cauză?
- Ba da, trebuie. Atunci când omul sărută cu evlavie şi dragoste fierbinte sfintele icoane, ia culorile denpe ele şi se zugrăvesc sfinți înlăuntrul său. Sfinții se
bucură atunci când se ridică de pe hârtii sau scânduri şi se întipăresc în inimile oamenilor. Când creştinul sărută cu evlavie sfintele icoane şi cere ajutor de la
Hristos, de la Maica Domnului, de la Sfinți, sărutându-le cu toată inima lui, soarbe în inima sa nu numai harul lui Hristos, al Maicii Domnului sau al Sfinților,
ci şi pe Hristos întreg sau pe Maica Domnului sau pe Sfinţi şi îi aşază în catapeteasma bisericii sale. Omul
este Biserică a Sfântului Duh. Vezi, fiecare slujbă începe cu sărutatul icoanelor şi tot cu sărutatul lor se termină. Dacă oamenii ar înțelege lucrul acesta, câtă bucurie nu ar simţi şi câtă putere nu ar lua."

Paisie Aghioritul 

Cuvinte Duhovniceşti.