"Falnică e frumusețea Ta, neasemuit este chipul Tău, negrăită mai presus de cuvânt slava Ta, iar felul Tău de a fi Hristoase, binele şi blândețea Ta întrec înțelesurile celor pământeşti; de aceea dorul şi iubirea după Tine biruie orice iubire şi dorire a celor muritori. Căci pe cât eşti mai presus de cele văzute, Mântuitorule, pe atât dorul după Tine e mai mare şi acoperă orice iubire omenească, răstoarnă dragostele plăcerilor trupeşti şi respinge degrabă toate poftele pământeşti; căci pofta patimilor e cu adevărat întuneric şi făptuirea păcatelor ruşinoase e noapte adâncă, iar dragostea [eros] şi iubirea [agape] de Tine, Mântuitorule, e lumină [phos]. De aceea, atunci când aceasta răsare în sufletele iubitoare de Dumnezeu, îndată ea face în ele ziua nepătimirii, Dumnezeul meu, alungând întunericul patimilor şi al poftelor - o, minune! O, lucru uimitor al Dumnezeului Celui Preaînalt şi putere a tainelor săvârşite în chip ascuns! Tu, Dumnezeule, ne dărui şi cele nestricǎcioase şi cele stricăcioase, Tu şi cele pământeşti împreună cu cele cereşti, cele de faţă şi cele viitoare, ca un Făcător a toate, Cuvinte, ca Unul Care ai, Stăpâne, putere asupra celor cereşti şi a celor subpământene.
Şi atunci cum noi, nenorociții, îi iubim pe oameni mai mult decât pe Tine şi le slujim în chip nenorocit, ca să luăm de la ei mici lucruri stricăcioase şi să le dăm în schimb sufletele noastre ticăloase şi trupurile ca să se folosească de ele ca de nişte vase? Şi fiind mădulare ale Tale [/ Co 6, 15], Stăpânul a toate, mădulare negreşit sfinte ale unui Stăpân singur stăpânitor şi sfânt, nu tremurăm oare să le aruncăm de bunăvoie demonilor spre faptele de necinste ale păcatului? Dar cine dintre robii Tăi credincioşi şi adevărați nu va plânge, cine nu se va tângui de marea îndrăzneală a acestei cutezanțe? Cine nu va tremura gândindu-se la marea Ta îndurare, Dumnezeul meu? Cine nu se va înspăimânta de răsplătirea judecăţii dumnezeieşti [Is 34, 8], de focul de neîndurat şi nestins - vai! - al gheenei, unde e plângerea şi scrâşnirea dinților [Mt 13, 42], chin nemângâiat şi durere de nespus? Ci, o Soare, Creator al soarelui şi al lumii, al tuturor stelelor şi al oricărei alte lumini, ascunde-mă în afara acestora în lumina Ta, ca văzântu-Te numai pe Tine în lumina Ta, să nu mai văd lumea nici cele din lume, ci privind să fiu ca neprivind şi auzind ca neauzind, Cuvinte, şi aşa cum pățesc cei ce şed în întunericul plăcerilor vieții - învăluiți de întunericul iubirii de slavă, ei nu văd slava Ta dumnezeiască şi auzind nu înțeleg [Mt 13, 13] deloc poruncile şi îndemnurile Tale -, aşa şi eu să fiu în lumina Ta nevăzând lumea nici cele din lume. Căci cine văzându-Te şi fiindu-i fulgerate simțurile de slava Ta, de lumina Ta dumnezeiască, nu se va fi schimbat la minte, la suflet şi la cuget şi nu se va învrednici în chip extraordinar să vadă şi să asculte altfel, Mântuitorule?
Căci mintea e cufundată în lumina Ta şi străluceşte şi devine lumină asemenea slavei Tale, şi cel ce s-a învrednicit să ajungă aşa acela se numeşte minte şi atunci se învredniceşte să aibă mintea Ta [Rm 11, 34] şi să devină una cu Tine în chip inseparabil. Şi atunci cum nu vede şi nu aude toate în chip nepătimitor, ca Tine? Cum va mai dori el, care s-a făcut dumnezeu, vreun lucru sau vreo slavă simțite, curgătoare şi stricăcioase el, care a ajuns mai presus de toate acestea şi de toată slava cea văzută? Căci cel ce a ajuns mai presus de toate cele văzute şi s-a apropiat de Dumnezeu, sau mai degrabă s-a făcut dumnezeu, cum va mai voi să caute vreo slavă sau desfătare din cele de jos? fiindcă pentru el acestea sunt cu adevărat o ruşine, o ocară, un lucru de nimic şi o necinste. Slava, desfătarea şi bogăția lui este Dumnezeu, Treimea şi cele ale lui Dumnezeu şi dumnezeieşti. Lui I se cuvine toată slava, cinstea şi puterea, acum şi pururea şi în toţi vecii. Amin."
(Simeon Noul Teolog)
(Imne, Epistole și Capitole)
Comentarii
Trimiteți un comentariu