DESPRE FRICA DE DUMNEZEU

 

Să vorbim ceva care înțelegem cu toții, și cei mai de jos și cei mai de sus. Vorbim ceva de înțeles, dar totodată și ce este mai de folos pentru fapta bună. Vom vorbi despre frica lui Dumnezeu. 

La Pilde spune așa: Cu frica lui Dumnezeu se abate tot omul de la rău. Dacă se abate omul de frica lui Dumnezeu de la tot răul, frica lui Dumnezeu este prima piedică a păcatului, care împiedică păcatul să pătrundă în sufletul nostru. 

Proorocul David, prin Duhul Sfânt, ați văzut în Psaltire că ne spune: Începerea înțelepciunii este frica Domnului și înțelegere bună este tuturor celor ce o fac pe dânsa. Și iarăși zice Solomon, fiul său, despre înțelepciune mai mult, că frica Domnului este școala înțelepciunii. Iar Isus, fiul lui Sirah, în Cartea înțelepciunii lui, spune așa: Frica Domnului mai presus de toată înțelepciunea a covârșit. 

Vedeți, trei prooroci mari laudă frica lui Dumnezeu, care de care mai înalt filosofând despre dânsa, că într-adevăr, cum spune și Sfântul Isaac Sirul: Frica lui Dumnezeu este temelia tuturor faptelor bune. El spune că înțelepciunea are două capate: primul capăt este frica lui Dumnezeu și al doilea capăt este dragostea de Dumnezeu. Dar pentru ce așa? Pentru că toată fapta bună se începe de la frica lui Dumnezeu și se termină în dragostea de Dumnezeu, care este legătura desăvârșirii și treapta cea mai de sus a tuturor faptelor bune, căci mai mare decât toate este dragostea. Dar ca să ajungă cineva la dragostea de Dumnezeu, negreșit trebuie să aibă mai întâi frica lui Dumnezeu. Că de aici pornește toată fapta bună: din a se teme omul de Domnul. 

Auzi ce zice Duhul Sfânt? Fericit este omul care se teme de Domnul, că întru poruncile Lui va voi foarte. Ai auzit? Cine se teme de Dumnezeu, voiește foarte mult să facă poruncile lui Dumnezeu, adică faptele bune; după cum și acela ce nu se teme, își dă frâu liber la toată răutatea și la tot păcatul. 

Cine are frica lui Dumnezeu este cel mai înțelept om de pe fața pământului. Pentru că spune Sfântul Grigorie de Nyssa, mare filosof și fratele marelui Vasile: “Am văzut pe mulți oameni care s-au silit să învețe toată știința cea din afară, iar în cele teologhicești, adică în știința despre Dumnezeu, nu puțin au sporit. Dar fiindcă le-a lipsit lor adevărata înțelepciune, care este frica lui Dumnezeu, departe s-au făcut de Dumnezeu și în mocirla tuturor relelor au ajuns”. 

Auzi pe unul că are două doctorate, două licențe. Dar auzi că-i un preacurvar, un ateu, un om necredincios, om fără judecată, fără milă de săraci, fără dragoste de aproapele lui, care dă cu piciorul în toată fapta bună și în credința cea dreaptă. Ce-i folosește lui știința din afară, dacă n-are frica lui Dumnezeu? Mai bine nu se năștea unul ca acesta, care nu cunoaște pe Ziditorul său și nu se teme de El în toată vremea, ca să se ferească de rău și să facă binele. 

De aceea vă spun: e bine ca omul să învețe carte multă, să fie și inginer, să fie și doctor, să fie și profesor, și profesor universitar, să fie și militar, să fie și general, ce-a rânduit Dumnezeu pentru fiecare. Dar în toate treptele lui să nu uite frica de Dumnezeu. Că, dacă a uitat de Dumnezeu, mai bine nu mai venea în lumea aceasta și mai bine nu se năștea să vadă atâta bunătate a lui Dumnezeu. Cum ne-a dat El nouă viață, minte, aer, lumină, căldură, ploile la vreme, hrană, belșug, sănătate, vedere, auz, înțelepciune și, după atâtea binefaceri ale lui Dumnezeu, să închidă ochii ca păsările cele de noapte, care nu văd numai la întuneric, și să nu vadă pe Dumnezeu, Care este lumina cea neapropiată și locuiește în lumina cea neapropiată. 

De aceea am început să vă spun: ferice de omul care se teme de Dumnezeu, că acela este cu adevărat om înțelept și acela va avea fericire și în veacul de acum și în veacul cel viitor. 

Cine se teme de Dumnezeu, nu-i place să ia avutul altuia. Cine se teme de Dumnezeu, nu se duce la femeia altuia. Cine se teme de Dumnezeu, și cu soția sa trăiește în curăție, după rânduiala Bisericii. Cine se teme de Dumnezeu, nu face avorturi, nu-i bețiv, nu-i tutungiu, nu-i bătăuș, nu-i râvnitor de avere străină, nu-i nesupus, ascultă de stăpânirea statului, cinstește stăpânirea, după Apostolul Pavel: El dă celui cu cinstea, cinste; celui cu dajdia, dajdie; celui cu frica, frică; și nimănui cu nimic nu-i rămâne dator, decât să iubească pe Dumnezeu și pe aproapele. 

Cine se teme de Dumnezeu, nu doarme în timpul Sfintei Liturghii, acasă, Duminica. Cine se teme de Dumnezeu, nu lasă copiii să crească în fărădelegi, ci îi ceartă și-i îndreaptă, îi învață să se închine lui Dumnezeu, să postească, să meargă la biserică și să ducă o viață curată în familie. Cine se teme de Dumnezeu, nu pierde vremea în deșert. Ori lucrează, ori se roagă lui Dumnezeu, ori citește Sfintele Scripturi, ori cugetă la judecata viitoare, la moarte, la răsplată, la fericirea raiului și la iad. 

Cine se teme de Dumnezeu, iubește pe tot omul și ajută pe tot omul cu multă dragoste, când este în necazuri. Cine se teme de Dumnezeu, nu cruță averea sa de a o da la săraci. Cine se teme de Dumnezeu, are mare frică, nu numai să nu greșească cu lucrul sau cu cuvântul, lui Dumnezeu, ci și cu gândul. Dar de ce? Știe ce zice Duhul Sfânt: că Dumnezeu pe cele mai înainte gândite ale noastre le-a văzut și le vede. 

Ați auzit la Iov? Ați auzit om temător de Dumnezeu? Ce zice dumnezeiasca Scriptură? „Era un om în țara Asidiei, în ținutul Uz în Arabia, și era cel mai bogat om de la răsăritul soarelui”. Dar auzi ce spune: Și era foarte temător de Dumnezeu. În toată seara aducea un bou jertfă. Pentru ce? El trăiește înainte de Legea scrisă. Este al cincilea de la Avraam și a trăit aproape cu o mie de ani înainte de Moise. 

Și el, acest om a lui Dumnezeu, avea șapte feciori și trei fete și aducea jertfă de curățire, cum se aduceau jertfele sângeroase atunci, nu cumva copiii mei, fiind tineri, să fi greșit ceva cu gândul lui Dumnezeu. Ați auzit? Care din tata și mama de azi, care părinți mai au grijă ce gândesc copiii lor? Cine se mai teme azi de păcatele cu gândul ale copiilor lor? „Vai de mine, or fi cugetat ceva rău copiii mei! Poate au cugetat la furt, sau la ură, sau la desfrânare, sau la beție, sau la răzbunare. Vai de mine, să aduc jertfă lui Dumnezeu, să-i ierte Dumnezeu, că au greșit cu gândul!” 

Ai auzit părinte de copii? Ai auzit tată de copii? Se teme să nu fi greșit copiii lui cu gândul către Dumnezeu! Ai auzit de ce l-a lăudat Dumnezeu pe Iov? Iată cum spune Scriptura: Fost-a întru una din zile și au venit îngerii Domnului înaintea Domnului, că-s miliarde de miliarde de îngeri. Nimeni nu-i poate număra, după cum spune Proorocul Ieremia: Oastea cerului cine o va număra? Că-s mai mulți ca nisipul mării. Și ei merg la Dumnezeu, Care-i Minte; Mintea cea dintâi, izvorul tuturor minților raționale, celor din cer și de pe pământ, și dau raportul gânditor și cuvântător, ce fac cu mântuirea sufletelor; ce fac oamenii pe pământ și cum se luptă ei și slujesc lui Dumnezeu la mântuirea lumii. 

Ce zice apostolul Pavel? Au nu sunt toți slugi - zice de îngeri - care se trimit de Dumnezeu spre slujbă, pentru cei ce vor să moștenească mântuirea? Ai auzit care-i slujba lor? Sunt puși în slujba mântuirii neamului omenesc. Așa au venit îngerii; și veșnic vin ca fulgerul și dau raportul lui Dumnezeu ce fac oamenii pe pământ, și fiecare înger păzitor spune de sufletul său ce i s-a încredințat ce face în acel minut. 

Atunci a venit și satana, și Dumnezeu îl întreabă: Dar tu de unde vii? Dar ce? Nu știa Dumnezeu de unde vine diavolul, dacă Dumnezeu este în tot locul de fața? Cum spune la Ieremia: Eu sunt Care umplu cerul și pământul. Există loc unde nu-i Dumnezeu, în iad sau în rai, sau în cer, sau pe pământ? Există vreun cer sau mai presus de toate cerurile unde nu-i Dumnezeu? Și atunci nu știa Dumnezeu de unde vine? Dar de ce i-a pus întrebarea? Ca să ne răspundă nouă cum a fost istoria lui Iov. 

- De unde vii tu? - l-a întrebat Dumnezeu pe satana. Iar el a zis:

- Doamne, cutreierat-am pământul în toate câte sunt sub cer și iată sunt de față. 

Ai auzit cum lucrează el? Că nu-i singur. A treia parte din stelele cerului au căzut, o treime din îngeri au căzut, cum arată Sfântul Grigorie de Nyssa. Și la Apocalipsă zice: Am văzut un drac mare roș care a târât cu coada lui a treia parte din stelele cerului și le-a dărâmat pe pământ. 

Unde-i locuința demonilor acuma? În văzduh. Dar nu numai în văzduhul ăsta care înconjură planeta noastră și celelalte planete, zeci de miliarde, ci spațiul interplanetar și spațiul interstelar care n-are margine. Că de aici până la Calea Lactee, până la Drumul Robilor, avem paisprezece milioane de ani călătoria luminii, și lumina merge cu 300.000 de km pe secundă, cât ai închide ochii. 

Ai auzit cât e de mare spațiul acesta? Satana îl umple. Că auzi că la ceata care a căzut, i-a dat Dumnezeu loc sub cer. Locul ăsta le-a dat. Cine ne învață aceasta? Marele Apostol Pavel, gura lui Hristos, ce zice: Domnii puterii văzduhului, duhurile răutății răspândite în aer. Și marele Prooroc David zice: Mulți sunt cei ce se luptă cu noi de la înălțime, adică din văzduh. 

De aceea a spus cu dreptate satana: Cutreierat-am pământul, Doamne, și toate cele de sub cer și iată sunt de față. Și ce-l întreabă Dumnezeu: Fost-ai pe la robul meu Iov? Că nu este nimeni asemenea pe pământ ca Iov, om temător de Dumnezeu și care foarte viețuiește cu dreptate. Apoi, când zice asta, Cel ce a făcut cerul și pământul, Cel ce cercetează inimile tuturor, când laudă pe un om, cine poate să zică ceva împotrivă? Că nu este nimeni pe pământ ca Iov, temător de Dumnezeu și foarte drept înaintea Mea. 

Ai auzit? Și nu pentru că era sărac sau necăjit, ci foarte bogat. Ce spune Scriptura? Era foarte bogat, cel mai bogat om de la răsăritul soarelui. Dar averea nu l-a biruit, nu l-a despărțit de Dumnezeu. Fiindcă iubea pe Dumnezeu mai tare decât averea. Nimic nu era la dânsul averea. Ca o cârpă lepădată era. Și aceasta a arătat-o istoria lui Iov, care voi spune-o pe scurt de aici înainte. 

Ce s-a întâmplat? A zis satana către Dumnezeu:

- Da, Doamne, Tu spui că Iov îi drept tare și se teme de Tine. Dar nu degeaba se teme de Tine!

- Dar de ce?

- Dacă i-ai înmulțit averea lui și turmele lui acoperă o țară, cum nu Te va iubi pe Tine? Și cum nu s-ar teme, dacă i-ai dat atâta avere și cinste? 

Socotea diavolul că de aceea Iov se teme de Dumnezeu, că avea avere. Dar n-a fost așa. Iov era adevărat temător de Dumnezeu.

- Dar ce vrei tu? zice Dumnezeu.

- Doamne, dă-l pe mâna mea, să-ți arăt eu Ție dacă nu Te va blestema în față! a zis satana.

- Ce vrei, mă? i-a spus El.

- Dă-l pe mâna mea pe Iov, să-i iau eu averile și copiii și toate, să vedem nu Te va blestema în față? Că, dacă ai îngrădit acuma cu puterea Ta averile lui și toate averile și slugile lui sunt îngrădite de Tine, eu nu mă pot apropia de el. 

Dar de ce îl îngrădea puterea lui Dumnezeu? Că era foarte drept și cinstitor de Dumnezeu și nu se apropia de gospodăria lui nimic. Că îngerii Domnului îl păzeau, fiindcă el păzea porunca lui Dumnezeu.

- Ce vrei? l-a întrebat Dumnezeu pe satana.

- Dă-l pe mâna mea! a răspuns el.

- Ți-l dau. Du-te! Dar de el să nu te atingi! 

Ai văzut că diavolul nu poate face nimic fără voia lui Dumnezeu și fără îngăduința Lui? Putea el să se ducă peste Iov și mai înainte, că avea mare ciudă pe el, că era drept, însă până n-a luat blagoslovenia lui Dumnezeu nu s-a dus. Că și diavolul îi tot sluga lui Dumnezeu; că tot Dumnezeu l-a făcut pe el, și numai unde îi îngăduie Dumnezeu se duce. Că dacă ar fi așa să facă ce vrea el, n-ar rămâne om pe fața pământului într-o singură zi, câtă ură are el pe oameni. Dar puterea drăcească este îngrădită de puterea Atotțiitorului Dumnezeu și nu-i îngăduie să facă mai mult decât vrea El. 

Ai auzit ce spune Apostolul Petru? Credincios este Dumnezeu și nu vă va lăsa pe voi să vă ispitiți mai presus de puterile voastre, ci odată cu ispita va trimite și ajutorul. Ați văzut în Evanghelie, când Hristos a scos în Gadara demonii din cei doi îndrăciți, că i-a întrebat: „Cum vă cheamă?” „Legheon, Doamne, este numele nostru”. Legheon înseamnă 6000 de demoni. Atâția demoni erau în doi oameni! Că legheon este cuvânt grecesc, legiune de ostași. Legheon sau legiune. În doi oameni erau 6000 de demoni. 

De aceea se culcau în morminte și în haine nu umblau, că umblau goi prin pustiu, cum spune Evanghelia. Erau mulți. Dacă voiești, Doamne, să ne scoți pe noi din oamenii aceștia, dă-ne voie să ne ducem în porci. Că era o turmă de porci pe malul Mării Galileea. Am fost acolo unde sau înecat porcii, că am trecut prin toate locurile, când am fost la Ierusalim. Erau cam 2000 de porci, aproape de cetatea Gadara și Gherghesa. Sunt două cetăți alăturea de podișul Golan. 

Și când le-a dat voie, au intrat demonii în porci și s-au dus în mare și s-au înecat toți. Dar de ce a dat voie Domnul diavolilor să intre în porci? Pentru că legea lui Moise nu dădea voie să țină porci. Iar ei, împotriva legii, țineau și mâncau carne de porc. Și atunci i-a dus în mare, pentru cei care-i țineau, că-i țineau pentru negustorie, să vândă la alții. 

Ia să revenim la Iov. Și a venit diavolul la Iov. Și prima dată, când a ajuns asupra gospodăriei lui Iov, a pogorât foc din cer. Dar ce? Satana-i în cer? Nu l-a dat Arhanghelul Mihail jos din cer? N-a fost lupta cu Arhanghelul Mihail, cum vedem la Apocalipsă? Și loc nu s-a mai aflat pentru ei în cer. Dar de ce spune Scriptura cer? Aerul se numește cer. Tăriile aerului se numesc „cer” în Sfânta Scriptură. Că auzi ce zice Scriptura: Lăudați pe Domnul păsările cerului. Nu cumva ele trăiesc în cer, fiindcă le spune păsările cerului? Nu. Trăiesc în aer. Deci să înțelegeți, după Dogmatica Sfântului Ioan Damanschin, aerul se numește cer. 

Deci satana a pogorât foc din văzduh, din aer. Și avea bietul Iov 7000 de oi, 3000 de cămile, 500 perechi de boi, 500 de perechi de asini, 3000 de slugi cu brâie de aur încinși, care slujeau la atâta avere, șapte feciori și trei fete, palate și moșii. Și prima dată turmele oilor au căzut jertfă. A pogorât satana foc din cer, adică din văzduh, și au ars turmele lui Iov, deodată cu tot cu ciobani, cu tot cu slugi, cu stâni, cu câini; 7000 de oi deodată le-a mistuit focul. Dar, prin iconomie dumnezeiască, a rămas un singur om, ca să ducă vestea. Și a venit la Iov. Iov era ca un împărat, purta porfiră și era om foarte cinstit de împărații pământului, că avea negustorie cu oamenii din alte țări, că avea avere mare. Și a venit sluga și a zis:

- Stăpâne, doamne!

- Ce este, fiule?

- Iată, slugile tale, ciobanii tăi și turmele tale pășteau la munte și la șes. Și a venit foc din cer adică din văzduh - deodată și a mistuit turmele tale și păstorii tăi și slugile tale și tot ce era acolo. Și am rămas singur și am venit să-ți spun ce s-a întâmplat. 

Iar Iov a zis:

- Nu-i nimica, fiule! Domnul a dat, Domnul a luat, precum I s-a părut Domnului, așa a făcut! Fie numele Domnului binecuvântat de acum și până în veac! Și n-a cârtit. Și nici n-a terminat cel de la oi și vine cel de la cămile:

- Stăpâne, doamne, haldeii au trecut Ioardanul, au răpit cămilele tale, 3000 de cămile, și păstorii și toate, și le-au dus în țara lor și am scăpat eu singur și am venit să-ți spun. 

Și a zis Iov:

- Nu-i nimica, fiule! Domnul a dat, Domnul a luat, precum I s-a părut Domnului, așa a făcut! Fie numele Domnului binecuvântat de acum și până în veac! Și nici n-au trecut puține minute, vine al treilea cel de la boi:

- Stăpâne, doamne, tâlharii au venit din pustiu, au junghiat pe slugile tale și cele 500 de perechi de boi le-au luat și s-au dus cu ele. 

Și a zis Iov același cuvânt:

- Domnul a dat, Domnul a luat, precum I s-a părut Domnului, așa a făcut! Fie numele Domnului binecuvântat de acum și până în veac! Și n-a trecut decât puțin și a venit cel de la asini:

- Stăpâne, doamne, din părțile Damascului au venit sirienii și au prins slugile tale și cu tot cu asine le-au trecut în țara lor. 

Și acolo erau 500 de perechi de asine, fiindcă în țările calde cămila și asinul sunt cele mai căutate animale, care pot răbda de sete și trăiesc cu puțină hrană. Și a zis Iov același cuvânt:

- Nu-i nimica, fiule! Domnul a dat, Domnul a luat, precum I s-a părut Domnului, așa a făcut! Fie numele Domnului binecuvântat de acum și până în veac! 

Și n-a zis nici un cuvânt, că i-a luat într-un ceas toată averea. La urmă a venit al cincilea. Acesta i-a rupt inima, dar tot n-a îndrăznit să zică de rău împotriva lui Dumnezeu. El avea șapte feciori și trei fete. Și ei, văzând pe tatăl lor că face milostenie veșnic la atâtea mii de săraci, au început să facă la fel ca tatăl lor. Făceau praznic în fiecare sâmbătă. Și sâmbăta asta făcea cel mai mic; apoi celălalt, până ajungea la cel mai mare și apoi fetele. Și tocmai acuma erau la un praznic mare în aceea sâmbătă; mulți oameni erau chemați la masă și ei slujeau la masa celor necăjiți acolo. 

Satana, având îngăduința lui Dumnezeu, s-a dus și a scuturat casa - clădirea, palatul unde erau - și i-a omorât pe toți; și pe cei de la masa și pe feciorii lui Iov. N-a rămas decât unul, care a venit la Iov și a zis:

- Stăpâne, doamne, iată feciorii tăi și fetele tale erau la casa celui mare, la un praznic, și s-a cutremurat casa din temelii și i-a omorât pe toți, și am scăpat eu din întâmplare - că așa, prin iconomie dumnezeiască, numai unul scăpa - și am venit să-ți spun. 

Și Iov, când a văzut că Dumnezeu i-a luat și feciorii, fiind acolo în fața casei lui, a apucat veștmintele de sus de la gât - că-n Orient hainele-s până jos la pământ, așa poartă bărbații, cum purtăm noi, călugării - și și-a rupt haina sa până jos. S-a dezbrăcat și s-a aruncat cu fața la pământ și a filosofat pentru moarte, și a zis:

- Nu-i nimica, fiule, gol am ieșit din pântecele maicii mele, gol mă voi duce în groapă. Nimic n-am adus în lumea aceasta, arătat este că nimic nu pot scoate. Domnul a dat, Domnul a luat, precum I s-a părut Domnului așa a făcut! Fie numele Domnului binecuvântat de acum și până în veac! 

Și întru toate ce i s-au întâmplat lui Iov, n-a zis un cuvânt rău împotriva Ziditorului său. Atât de tare se temea Iov de Dumnezeu. 

Atunci satana, văzând că nu l-a biruit, că i-a luat totul, s-a dus iar la Dumnezeu. Fost-a întru una din zile și au venit îngerii Domnului și iată a venit și satana înaintea Sa. Și iar îl întreabă:

- De unde vii tu?

- Doamne, cutreierat-am pământul și toate cele de sub cer și iată sunt de față! Și l-a întrebat Dumnezeu a două oară:

- Dar ai fost la robul meu, Iov?

- Da, Doamne, am fost și i-am făcut câte am vrut eu!

- Ei! A zis ceva împotriva Mea?

- Nu, Doamne; dar am să-Ți spun ceva. Cer un război mai mare contra lui Iov.

- Ce vrei, mă?

- Piele pentru piele.

- Ce vrei să spui?

- Da. I-am luat toată averea și copiii, dar el este sănătos și soția lui a rămas sănătoasă. Însă dă-mi voie să mă ating de carnea lui și de oasele lui și, să vedem, nu te va blestema în față? 

Adică a cerut să-i dea boală grea. Ce zice? Omul a rămas sănătos, măcar cu zilele.

- Du-te, i-a zis Dumnezeu, dar de sufletul lui să nu te atingi! 

Ai văzut ce este mai scump la om? Sufletul. „De sufletul lui să nu te atingi”. Că sufletul este mai scump decât tot ce există în lumea asta. El este mai scump decât toate. De aceea îi atâta luptă pentru mântuirea sufletului. 

Și a venit satana, cu voia lui Dumnezeu, cu îngăduința Lui, și l-a lovit pe Iov, din talpa piciorului până-n creștet, cu lepră. Boală care n-ați văzut, ferească Dumnezeu; crapă carnea omului și se face albă ca zăpada și curge sânge și face viermi; pătrunde până la os și n-are leac în veacul veacului. Numai Mântuitorul a vindecat leproși, cum ați auzit. 

Atunci Iov, când s-a văzut lepros din creștet până-n talpa, a căzut la pământ de durere; și era niște gunoi înaintea casei lui și el zăcea în gunoi. Și, fiindcă rănile îl ursturau și viermii îi provocau mâncărime, a găsit un ciob de oală, un hârb, și cu hârbul acela scotea viermii din răni. 

Și n-a fost bătaia lui Iov o zi, o lună sau un an. N-ați citit Hronograful lui Chedrinos și alte cărți? Șapte ani și jumătate l-au mâncat viermii de viu pe Iov! Așa a răbdat. Și nu zicea nimic și răbda; un schelet în gunoi mâncat de toate jivinele. 

Iar soția lui, rămânând sănătoasă, că pe ea n-a lovit-o, că era mai slabă în credință, se ducea cu traista în sat la cerut și îi aducea câte ceva de hrană. Singurul ajutor îi era soția lui, singura mângâiere, ca să nu moară de foame. 

Văzând diavolul că nu l-a biruit pe Iov, a încercat prin femeie, cum zice dumnezeiescul Ioan Gură de Aur: „Când a văzut că pe stâlpul cel de diamant al credinței, pe Iov, nu-l biruiește, la arma cea veche a alergat”. La care? La femeie, cu care biruiește în rai pe Adam. Știa că femeia e mai slabă. 

Și femeia, când l-a văzut că-l mănâncă viermii, un an, doi, trei, și toată lumea spunea că-i blestemat de Dumnezeu, că l-a uitat Dumnezeu și a făcut multe rele înaintea Domnului - că așa judecă oamenii, că judecățile lor nu-s ca ale lui Dumnezeu -, atunci femeia a început să creadă, și vine la el și-i spune:

- Măi, omule; iată ce ți-a făcut ție Dumnezeul tău. Tot ai spus că Dumnezeu ți-ajută, că Dumnezeu îi drept. Iată acuma te mănâncă viermii de viu în gunoi, ți-a luat toată averea și copiii de atâția ani și tu nu zici nici un cuvânt de hulă împotriva Lui și nu-ți pierzi răbdarea! Atât se temea Iov de Dumnezeu.

- Ce este, femeie?

- Zi un cuvânt de hulă împotriva lui Dumnezeu; ocărește-L de ce te-a necăjit așa, și vei muri! 

Ai auzit acest tovarăș de viața, cum s-a făcut unealta satanei în vremea necazului bărbatului său? Iar Iov îi spunea cu blândețe, că vedea că diavolul vorbește prin gura ei:

- Femeie hăi, femeie! Ca o nebună vorbești și ca o fără de minte. Nu sunt eu Iov care eram ca împărații de bogat și cinstit în lume? Nu-ți aduci aminte ce cinste am avut noi pe pământ și câtă avere și câte slugi aveam? Apoi, cum am primit cele bune din mâna Domnului, să nu primim și cele rele? 

Auzi om care se teme de Dumnezeu, când dă de necaz? Da! „Dumnezeu m-a ajutat atâta vreme; trebuie să rabd acuma, ca mulțumire lui Dumnezeu că m-a ajutat altă dată”. Și a văzut diavolul că nu-l poate birui. Atunci au venit la el trei prieteni: Bildad, Țofar și Edifaz Ameneul. Aceștia erau ca niște împărați de bogați, boieri mari din alte țări, care cumpărau mii de vite de la Iov, miei și lână. 

Când au venit, au întrebat:

- Unde-s curțile lui Iov? Unde este Iov? 

Iar oamenii le arătau:

- Uite colo în gunoiul acela un schelet; îl mănâncă viermii. 

Barba lui era până la pământ și părul încâlcit de gunoaie. Ei auziseră de bătaia lui Iov, dar nu credeau că-i chiar așa. Și au venit din altă țară. Când au venit la Iov, cum îl știau ce om cinstit era, ce parale și ce slugi avea, au stat cei trei prieteni lângă Iov șapte zile și șapte nopți și n-a putut vorbi unul. Numai se uita la el. Și gândeau ce va fi asta? Ce fel de bătaie a lui Dumnezeu este asta? Și la șapte zile a deschis cuvântul Elifaz Ameneul și, în loc să-l mângâie pe Iov în rănile și în durerea lui, în loc să-l îmbărbăteze, că erau prieteni de altădată, a început să-l rănească cu cuvântul:

- Iov, mi se pare că te-a retezat Dumnezeu pe tine ca pe un copac tomnatic, care nu face roadă. De ce-ai ajuns tu așa? Ai oprit plata văduvelor și simbria lucrătorilor! Ai uitat de Dumnezeu! Ai făcut fărădelegi înainte Lui! 

Și așa mereu l-a mustrat. La fel și al doilea prieten și al treilea. Și a venit și al patrulea, unul Elihu. Acesta a vorbit puțin mai drept, că se temea: „Măi, nu cumva să fie certare a Domnului pe drept și mă tem să vorbesc pe omul acesta”. Iar Iov a început a le spune lor cu blândețe:

- Dragii mei, prietenii mei, spre dosadă ați venit aici și spre rană mie. Mai bine ziceam eu gropii, „mama mea”, și viermilor, „voi sunteți frații și surorile mele”, decât să vină prietenii mei să mă rănească cu cuvinte; adică mai bine mă mângâiam cu viermii și cu gândul la groapă, la mormânt, decât să aud din gura voastră acestea. 

Și le-a spus: „Voi mă învinuiți că am oprit plata slugilor și că am făcut nedreptate. Eu nu mă laud, dar adevărul voi vorbi. Eu am fost tatăl sărmanilor și maica văduvelor, eu am fost ochiul orbilor și urechea surzilor și piciorul șchiopilor și mâna ciungilor. Tunsura mieilor mei a încălzit umerii săracilor; că lâna de la șapte mii de oi toată o dădeam pentru îmbrăcăminte la săraci. Ușa mea nu s-a închis la tot străinul și toată averea mea am socotit cu putere s-o împart la cei necăjiți. Deci nu-i adevărat ce vorbiți voi. Adevărat că mâna Domnului mă ceartă pentru păcatele mele, dar ceea ce mă învinuiți voi nu este adevărat”. 

Văzând Dumnezeu răbdarea lui Iov, după ce-au plecat cei trei prieteni și Elihu s-a dat puțin în lături, a apărut Dumnezeu în nori și în vifor deasupra lui. Iov zăcea acolo de șapte ani jumate, numai oasele și inima rămăsese - căci carnea lui era mâncată de viermi. Și când a venit Ziditorul cerului și al pământului, Iov era acuma rănit de prietenii lui ocărât și defăimat și de soția lui și de toți. Deodată aude glasul lui Dumnezeu din nori:

- Iov, scoală-te ca un bărbat, ia veșmântul tău - că i-a trimis un veșmânt din cel alb ca zăpada -, încinge-te și să stăm de vorbă amândoi! 

Cine a zis scoală-te? Acel ce va scula toți morții la judecată într-o clipeală de vreme! S-a sculat ca fulgerul Iov, sănătos ca la 30 de ani și frumos și vesel, s-a îmbrăcat în veșmântul dat de Dumnezeu. Și a spus Dumnezeu către el:

- Iov, unde erai tu când am întemeiat pământul? Spune-mi Mie care-i lățimea cea de sub cer? În ce loc locuiește întunericul și ce loc are lumina? Unde erai tu când am măsurat Eu munții cu așezământul cunoștinței, văile cu cumpăna și dealurile; când am pus mării hotar nisipul și am îngrădit marea cu nisip și I-am spus: până aici să stai și întru tine să se sfărâme valurile tale? 

Eu am întins crivățul pe uscat. Eu am făcut cuvântători pe pământ. Eu am măsurat greutatea vânturilor. Eu am însemnat calea fulgerelor sub cer. Eu am rânduit nașterile fiarelor din codri, nașterea dobitoacelor pământului și a oamenilor. Eu am făcut orizontul și rarița cea de miazănoapte și am împodobit cerul cu stele, cu soare și lună și lumină am dăruit zidirii Mele. Spune-Mi: unde erai tu atunci? 

Eu pe tine, Iov, te-am turnat ca laptele în pântecele maicii tale, te-am închegat ca brânza, team țesut ca pânza, ți-am făcut inimă și oase și te-am făcut făptura Mea în pântecele maicii tale și Eu am zidit inima ta și am știut că nu-ți vei pierde răbdarea. Eu am întemeiat inima ta întru tine și credința și răbdarea ta. 

Și acum, Iov, fiindcă ai așteptat cu răbdare venirea Mea și n-ai zis vreun cuvânt rău în atâtea scârbe și necazuri și boli, iată, Eu îți dăruiesc ție de acum înainte 140 de ani de viața; și vor fi averile tale îndoite. În loc de șapte mii de oi, paisprezece mii de oi; în loc de trei mii de cămile, șase mii de cămile, și celelalte la fel. Și vei ajunge să trăiești până la al cincilea și al șaselea strănepot și vei adormi plin de zile și vei veni la Mine să te veselești cu Mine în veci. 

Atunci s-a făcut nevăzut Dumnezeu. Și soția lui când a venit de unde era dusă, l-a găsit sănătos și vesel foarte. Și a plouat Dumnezeu în curtea lui Iov trei zile și trei nopți cu galbeni de aur, cum spune în tradiție. A luat Iov moșii și vite. 

Soția lui a stat cu fața la pământ trei zile și trei nopți, cerând iertare de la el. Și i-a zis Dumnezeu lui Iov: „Iartă pe soția ta, că nu-i vinovată ea, ci diavolul a ispitit-o!” Și a iertat-o el și a luat-o, și a născut iar șapte feciori și trei fete și nu era frumusețe sub cer asemenea feciorilor și fetelor lui Iov. Nu se găseau mai frumoși copii ca aceia pe pământ. 

Și au fost zilele lui Iov după bătaia aceea, cum s-a spus, o sută patruzeci de ani, și a adormit plin de zile și s-a dus la Ziditorul său, la veselia cea veșnică. 

Ați auzit ce a făcut la Iov frica lui Dumnezeu? Dacă a avut frică lui Dumnezeu, nici când era bogat nu s-a mândrit, n-a fost aspru și nemilostiv; nici când i-a luat Dumnezeu averea, n-a zis un cuvânt împotriva lui Dumnezeu. 

Iată om cu frica lui Dumnezeu, care aducea jertfă un bou în fiecare seară, ca nici copiii lui să nu fi greșit lui Dumnezeu cu gândul. Ați auzit om cu frică de Dumnezeu, cum l-a încununat Dumnezeu? Prin câte l-a trecut în veacul de acum și s-a dus să se odihnească în sânul lui Avraam, al cărui strănepot era. Iată, deci, cum l-a binecuvântat Dumnezeu! 

Frații mei, omul care are frica de Dumnezeu nu trebuie să-l păzească nimeni să nu fure, sau să nu fie curvar, sau bețiv, sau hoț, sau să nu facă rău. Cel ce are frica lui Dumnezeu și ziua și noaptea pururea veghează asupra lui: să nu gândesc ceva rău asupra omului, să nu vorbesc ceva rău că-i păcat, să nu fac ceva rău că-i păcat! Cine are frica lui Dumnezeu, acela se face santinela întregii înțelepciuni, își păzește sufletul și mintea sa de gânduri rele, limba sa de cuvinte rele și toată așezarea sa de a lucra împotriva lui Dumnezeu...."

Sf. Cuvios Ilie Cleopa:

"DESPRE FRICA DE DUMNEZEU