Credinţă şi dragoste

 

                                

"Părinte, ce legătură există între credinţă şi dragoste? Mai întâi este credinţa şi apoi vine dragostea. Trebuie ca cineva să creadă, ca să iubească. Nu poate iubi ceva în care nu crede. De aceea, ca să iubim pe Dumnezeu, trebuie să credem în Dumnezeu. Potrivit.cu credința pe care o are cineva este şi nădejdea, şi dragostea, şi jertfa pentru Dumnezeu şi pentru aproapele.Credința fierbinte în Dumnezeu naşte dragostea fierbinte față de Dumnezeu şi faţă de chipul Său, care este semenul nostru. Iar din revărsarea dragostei noastre,care nu mai încape în inimă şi se revarsă în afară, se

adapă şi sărmanele animale. Dacă credem mult, iubim.mult. Dacă credința noastră este căldicică, şi dragostea noastră va fi căldicică. Dacă credința noastră este fierbinte, şi dragostea noastră va fi fierbinte..Credința noastră trebuie să aibă mărime de suflet şi atunci şi nevoința noastră se va face cu mărime de suflet. Şi cu cât se nevoieşte cineva cu mai multă mărime de suflet, cu atât i se măreşte şi credinţa şi dragostea. În această nevoință cu mărime de suflet, foarte mult ajută ca omul să se gândească la binefacerile lui Dumnezeu. Unul care are mărime de suflet nu se gândeşte dacă există sau nu Rai, ci se nevoieşte pentru că.el crede în Dumnezeu şi Îl iubeşte. În timp ce unul care nu are mărime de suflet, va începe să se gândească:,,De ce să mă nevoiesc? Oare există Rai? Există Judecată?". Iar dacă cineva este nemulțumitor, orice va face, tot nemulțumitor va rămâne. Cel care are mărime de suflet chiar şi în ispite Îl slăveşte pe Dumnezeu şi, încet încet, ajunge să se poarte mereu cu recunoştinţă faţă de El, iar atunci vine dumnezeiasca prefacere în
sufletul lui, bucurându-se şi veselindu-se neîncetat. Altul se poate să nu aibă nici ispite, ci numai binecuvântări, dar niciodată să nu fie mulțumit.După dragostea față de Dumnezeu vine jertfa. Iar atunci când există jertfă fără interes, încep să vină şi cercetările dumnezeieşti. Să fac o jertfă nu pentru altceva, ci pentru Dumnezeu, care a făcut toate şi ne dă atâtea binecuvântări. Vezi, închinătorii la idoli, care îndumnezeiau natura, adorau soarele, râurile şi ajungeau să se jertfească chiar şi pe ei înşişi pentru această credință. Dacă aceia se jertfeau pentru făptură, cu cât mai mult noi trebuie să ne jertfim pentru Făcătorul!Oamenii nu cred şi de aceea nu se jertfesc. Toată nepăsarea de aici începe. Unul huleşte cele dumnezeieşti, altul crede pe jumătate şi se chinuieşte. Pentru ca cineva să se bucure cu adevărat, duhovniceşte, trebuie să creadă şi să iubească."

Paisie Aghioritul
Cuvinte Duhovniceşti.