Treceți la conținutul principal

CELE ȘAPTE ROSTIRI DE PE CRUCE

 

                                 

                                 


"În timpul agoniei de pe Cruce, Iisus a grăit în şapte rânduri, iar cuvintele rostite atunci alcătuiesc un rezumat testamentar al învăţăturii şi-al misiunii Sale în lume. Succesiunea lor exactă nu poate fi stabilită cu precizie absolută, căci niciun evanghelist nu le pomeneşte pe toate, ci fiecare pe câte unele. Iată una dintre cele mai probabile succesiuni:


1. „Părinte, iartă-le lor, căci nu ştiu ce fac!” (Luca 23, 34).

Prima Lui rostire de pe Cruce este una de iertare faţă de cei ce-L răstigneau. Dacă Cel fără de păcat i-a iertat pe călăii Sai, cum oare noi, cei plini de greşeli, nu vom ierta greşiţilor noştri?

De aceea, preotul strigă în noaptea Învierii: „Să zicem fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru Înviere!”.


2. „Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu mine în rai” (Luca 23, 43).

Se binecuvintează astfel pocăinţa şi dreapta mărturisire, prin care tâlharul dobândeşte, chiar în ceasul al doisprezecelea, raiul comuniunii cu Hristos.


3. „Femeie, iată fiul tău!... Iată mama ta!” (Ioan 19, 26-27).

După ce le-a vorbit mai întâi păcătoşilor, Domnul se adresează de pe cruce celor mai drepţi şi curaţi, maicii Sale şi lui Ioan, ucenicul cel mult iubit, încredinţându-i unul altuia, ca temelie şi chip al Bisericii Sale.

Maica Domnului – „Noua Evă” – este consfinţită astfel ca Maică purtătoare de grijă a întregului neam creştinesc.


4. „Mi-e sete” (Ioan 19, 28).

Răstignitului Îi este sete: lucrul cel mai la îndemână, care se dă pe degeaba oricui, Îi este refuzat de către oameni Celui ce Şi-a pus viaţa pentru ei! Celui ce le-a dăruit Cerul, n-au să-I dea decât oţet şi fiere! Celui ce este „dulceaţa lumii”, lumea îi întinde, până-n ceasul din urmă, amărăciunea păcatelor ei!

Dar setea Domnului este mai mult decât setea de apă a trupului sfâşiat: este dorul neostoit al Fiului lui Dumnezeu după dragostea omului şi dorul neostoit al Fiului Omului după Tatăl ceresc.


5. „Eli, Eli, lama sabahtani?” (Matei 27, 46; Marcu 15, 34). „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?”.

Hristos a primit "părăsirea" Tatălui pentru noi,

căci strigătul de pe cruce e strigătul Psalmistului (Ps. 21, 1).

"Părăsirea" Lui de Tatăl poartă în adâncul ei însăși esența și puterea fără margini a iubirii. A iubi înseamnă tocmai a te "părăsi", a renunta la tine, a te uita pe tine pentru altul, pentru salva­rea lui.


6. „Săvîrşitu-s-a” (Ioan 19, 30).

„A se săvîrşi” înseamnă, deopotrivă, „a se sfîrşi” şi „a se împlini”. Iisus e la capătul misiunii Sale mîntuitoare, pe piscul jertfei supreme; omul din El stă să se săvîrşească (sfîrşescă), dar Dumnezeul din El are conştiinţa întreagă a săvîrşirii (împlinirii) planului mîntuitor, a biruinţei divine care va străluci de a treia zi, pentru eternitate, în lumina neînserată a Învierii.


7. „Părinte, în mîinile Tale încredinţez duhul Meu” (Luca 23, 46).

Fiul este gata de întoarcerea în slava din care a venit, de şederea „de-a dreapta Tatălui” cea din veci şi pentru vecii vecilor."

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

„Să nu luați niciun document biometric – e începutul lepădării de Hristos!” - Profeția starețului Tavrion despre vremurile de pe urmă..

  Atentie atentie la aceste mari pericole: Buletinul electronic si Id Digitală.. "Fraților dacă închidem ochii și acceptăm tot ce ne dă acest sistem antihristic apoi noi ce cruce mai ducem? Suntem luptați cu viclenie pe mai multe fronturi și trebuie să nu ne lagăm inima de nimic pământesc ca să fim liberi sufleteste, să nu ne închinăm la nici-un idol (bani,confort,plăceri,putere.. ect).       Inima și mintea noastră trebuie să fie doar la Dumnezeu și să răbdăm cu bucurie pentru păcatele noastre și  dragostea Sa toate încercările care vin asupra noastră..." "Părintele Tavrion spunea că unul dintre primele lucruri pe care supușii lui Antihrist îl vor aplica lumii va fi acela de a crește foarte mult prețurile și costurile de zi cu zi , ca astfel să determine oamenii să recunoască stăpânirea… Vor crește foarte mult prețurile la alimente, la serviciile sociale și la multe altele, iar apoi vor scoate banii cash din circulație și îi vor face electronici. Se pregăt...

Dumnezeu îngăduie dracului să ne provoace, tocmai ca să vedem ce iese din noi..

  " D umnezeu vrea să-i unească pe soți în iubire, în același duh. Dumnezeu vrea să-i unească pe frați, pe surori în mănăstire, în același duh, ca toți să fie una. Acesta este scopul lui Dumnezeu cu noi, ca toți să fie una . Diavolul, însă, caută să dezbine. Scopul lui Dumnezeu este să ne unească, i ar scopul diavolului este să ne despartă, să ne separe . Și-atunci, dracul, ca să separe, se folosește de „lumea” dinlăuntrul nostru și începe să scoată la suprafață patimile și lovesc în ceilalți. Ceilalți, dacă nu sunt nici ei întăriți, se supără și lovesc și ei, înapoi și, de-aici conflictele, certurile. Și atunci, vine Sf. Dorotei al Gazei, mi se pare și dă exemplul acesta, că „ omul este ca o sticlă. Cineva care îi face ceva, sau îl jignește , e ca și când ar arunca cu o piatră și ar sparge sticla. Vina lui este că a spart sticla, dar nu-i vina lui ce curge din sticlă”. Când tu mă provoci cu ceva și eu încep să mă enervez , să țip la tine, să scot din gură nu știu ce cuvinte, ...

SAREA PAMANTULUI filmul 2 seria 1/2 Schiarhimandrit Hristofor din Tula

Părintele Hristofor a plecat dintre noi pe data de 9 decembrie 1996.  În acea zi mulți oameni aflați la kilometri distanță de oraș, au văzut deasupra Tulei un stâlp de foc care se înalța la ceruri. Ei au crezut că este o minune a naturii, dar de fapt Domnul arăta oamenilor sfinția preacredinciosului plecat de printre noi.  Părintele Hristofor a fost înmormântat în mănăstirea din Venevo. https://youtu.be/uKu4ftWpNnE?is=5Hy3tWTELlyldts3