Ce să cerem de la Dumnezeu?

 

                                 

"E semnificativ ce cerem lui Dumnezeu. Zice cineva că pe om îl poți cunoaşte mai bine după întrebările pe care le pune, decât după răspunsurile pe care le dă. Cuvântul se poate construi şi mai restrâns, din punct de vedere religios. Adâncimea lui Dumnezeu într-un om sau superficialitatea (cât de la suprafață este Dumnezeu în om) o poți cunoaşte din lucrurile pe care le cere, mai bine decât din cuvintele pe care le spune.

Unii nu-i cer nimic;
Alții Îi cer nimicuri.
Unii Îi cer socoteală,
Alții, să facă El ce vor ei!
lar alții, să nu existe în faţa lor.
Şi pomelnicul s-ar putea lungi.
Prescurtăm. În această privință, sfinții ajungeau unii ca îngerii, care unindu-se întru totul cu voia lui Dumnezeu, pentru ei nu mai voiau ceva deosebit, de aceea nici nu-l mai cereau nimic. Aşa se aseamănă
începuturile şi sfârşitul credinței: unii nu-l cer nimic sau Îi cer nimicuri, iar ceilalți, sfinții, nu mai cer nimic. Sfinții cei mari, din desăvârşita credință în Dumnezeu,
nu mai cereau nici măcar mântuirea. Smerenia acestora atinsese desăvârşirea. Totuşi, mântuirea, desăvârşirea, e acel lucru care trebuie! Pentru acest lucru ,iertarea lumii, se roagă şi Sfinții din cer.
Aşa-s îngăduite şi rânduite lucrurile, că e destul să se decidă cineva în mod profund pentru motivarea sa în existență, pentru Iisus, şi îndată îi curg împotrivă
toate motivele simplificate, droaia de nimicuri, vrând să-l deruteze, să-i dovedească hotărârea o uşurătate.
Dar a vinde şi a da de pomană toate „,nimicurile" lumii, înseamnă că Duhul Sfânt, „,vântul" care suflă unde vrea, te-a uşurat de ele, înseamnă că zarea
conştiinţei tale s-a limpezit, grija vieții nu mai sunt spinii ci numai roadele -,,crinii câmpului". Şi în țarină, în pământul inimii, în inima creştină, răsare Iisus, sădit acolo la Sfântul Botez şi dă vieţii tale sensul de la obârşie. Iată pentru ce se roagă Împărăteasa Maică şi pentru ce se face bucurie mare în ceruri."

Arsenie Papacioc.