"Când Mântuitorul Iisus Hristos le oferă ucenicilor Săi exemplul cămilei care va trece mai ușor prin urechile acului decât va intra un bogat în Împărăția Sa, logica îi îndeamnă pe aceștia din urmă să creadă că nimeni nu se va mai mântui. Dar tot Mântuitorul este Cel care îi ridică rațional și emoțional la o nouă înțelegere: „La oameni aceasta e cu neputință, la Dumnezeu însă toate sunt cu putință” (Matei 19, 26).
La Dumnezeu și cămilele pot trece prin urechile acului. Ce frizează absurdul pentru logica umană este doar începutul puterii lui Dumnezeu. Limitele înțelegerii omenești nu pot cuprinde oricum mare lucru de vreme ce încă se miră de fațetele nevăzute ale existenței umane, ce să mai vorbim despre ce pot atinge, cu firavele puteri ale logicii, din înțelesurile adâncurilor judecăților dumnezeiești?
Când logica se dovedește deficitară, omul mai întâi se teme. Este firesc să aibă o astfel de reacție. Obișnuiți cu rutina zilnică, dependenți de o viață comodă, încă nezgâlțâiți de evenimente majore grave așa cum au fost mulți dintre predecesorii noștri, ne cantonăm sufletește în angoasă atunci când întâlnim ceea ce părea „de neconceput”.
Viața noastră pare atunci să se lovească asemenea unui val de o stâncă: se dezintegrează, se înspumează de spaimă și se retrage rapid înapoi. Ne trebuie uneori zile, alteori ani pentru a învăța că trebuie să fim valuri care pot și au nevoie să știe cum să înconjoare stânca pentru a putea să o modeleze. Dispariția stâncii nu ajută valurile, doar le creează un orizont efemer al lipsei de limite. Și doar modelând stânca, valurile capătă un sens al valorii și lucrării lor concrete. Altfel, se reduc la o rutină a avântului și regresului fără a lăsa nimic în urmă."
Pr. Adrian Agachi
La Dumnezeu și cămilele pot trece prin urechile acului. Ce frizează absurdul pentru logica umană este doar începutul puterii lui Dumnezeu. Limitele înțelegerii omenești nu pot cuprinde oricum mare lucru de vreme ce încă se miră de fațetele nevăzute ale existenței umane, ce să mai vorbim despre ce pot atinge, cu firavele puteri ale logicii, din înțelesurile adâncurilor judecăților dumnezeiești?
Când logica se dovedește deficitară, omul mai întâi se teme. Este firesc să aibă o astfel de reacție. Obișnuiți cu rutina zilnică, dependenți de o viață comodă, încă nezgâlțâiți de evenimente majore grave așa cum au fost mulți dintre predecesorii noștri, ne cantonăm sufletește în angoasă atunci când întâlnim ceea ce părea „de neconceput”.
Viața noastră pare atunci să se lovească asemenea unui val de o stâncă: se dezintegrează, se înspumează de spaimă și se retrage rapid înapoi. Ne trebuie uneori zile, alteori ani pentru a învăța că trebuie să fim valuri care pot și au nevoie să știe cum să înconjoare stânca pentru a putea să o modeleze. Dispariția stâncii nu ajută valurile, doar le creează un orizont efemer al lipsei de limite. Și doar modelând stânca, valurile capătă un sens al valorii și lucrării lor concrete. Altfel, se reduc la o rutină a avântului și regresului fără a lăsa nimic în urmă."
Pr. Adrian Agachi
Comentarii
Trimiteți un comentariu