Când vă va cerceta și pe voi Dumnezeu, veți înţelege. Viața vi se va schimba pe loc. Vă veți umple. Vă va stăpâni la început o frică, un extaz, n-o să știți ce vi se întâmplă în acel ceas și vă veţi întreba: „Am înnebunit?" Când, încet-încet, vă veți reveni, nu veți putea vorbi. Numai din ochi vă vor curge lacrimi, şi acestea vor fi infime picături faţă de şuvoiul harului pe care o să vi-l deschidă în acea clipă, în Sfântul Duh, Dumnezeu.
Acestea nu sunt povești, și nici morală. Sunt experienţe care arată că fiecare dintre noi poate să le ceară de la Domnul, fiindcă El Însuşi spune: „Orice veți cere în numele Meu, aceea vă voi da" (In. 16, 23). In Vechiul şi Noul Le- gământ, de multe ori găsim expresiile „cereți!", "cel ce caută află“, „cel ce cere primeşte" (Mt. 7, 7-8). Să cerem deci și noi odată și să stăm înaintea lui Dumnezeu așa cum trebuie a să primim! Fiindcă, de obicei, cum stăm? Cu inimi de carne şi închise, preocupaţi de patimile noastre care slujesc interesului pământesc, înţelesului de moment, continuării vieţii noastre, salvării vechii noastre identităţi. Ce am avut în copilărie, ce am crezut, nu vreau să-mi schimbe nimeni, vreau să-mi salvez egoul. Dar nu poate să existe egoul împreună cu experienţele dumnezeieşti. Trebuie să dispară acesta ca să poată intra Dumnezeu. Patimile, continuarea înţelesului și a gândului sunt căile noastre văzute. Prin urmare, fie ne vedem patimile, propriile noastre căi, fie vedem căile lui Dumnezeu. Nu pot să existe împreună amândouă. Când căile noastre devin căile lui Dumnezeu, atunci nu vor mai exista patimi în inimile noastre.
Foarte frumos zice Psalmistul în Psalmul 67: „Să învieze Dumnezeu şi să se risipească vrăjmaşii Lui", iar mai în- colo: „Dumnezeu face să locuiască în casă pe cei singuratici“ şi „Dumnezeule, când mergeai Tu înaintea poporului Tău" (Ps. 67, 1, 6, 8). Adică ni-L înfăţişează pe Dumnezeu ridi- cându-Se și risipind pe vrăjmaşii noştri şi gătindu-ne casă. În paralel, îl va împodobi cu veselie pe Israil, va rândui toate şi va merge înaintea norodului Său când va ieşi din Egipt, precum păstorul înaintea turmei sale.
ARHIM. EMILIANOS SIMONOPETRITUL. CUVÂNT DESPRE TREZVIE. TÂLCUIRE LA SFÂNTUL ISIHIE

Comentarii
Trimiteți un comentariu