"Odată ne-am dus la unul din părinţi şi l-am întrebat pe el zicând: de va avea cineva vreun gând şi se vede pe sine biruit; şi de multe ori citind cele ce au zis părinţii pentru un gând ca acela, se ispiteşte să facă acelea şi nicidecum nu poate, oare ce este mai bine: a veşti vreunuia din părinţi gândul, sau a se sârgui singur să uneltească acelea care a citit şi a se îndestula cu ştiinţa sa?
Răspuns-a bătrânul: că trebuie să-l vestească către cel ce poate să-l folosească şi să nu se nădăjduiască întru sine. Ca nu poate cineva să-şi ajute luişi şi mai vârtos de a fi cuprins de patimi.
Ca mie, tânăr fiind, mi s-a întâmplat una ca aceasta. Ca aveam patima sufletească şi mă biruiam de dânsa. Şi auzind pentru avva Zinon, că pe mulţi care se aflau să i-a vindecat, am voit să mă duc şi să-i vestesc lui; iar satana mă oprea, zicând că de vreme ce ştii ce trebuie să faci, fa cum citeşti şi nu te mai duce şi supăra pe bătrânul. Deci când mă porneam să mă duc şi să-i vorbesc lui, războiul se uşura de la mine cu meşteşugirea diavolului ca să nu mă duc. Iar după ce mă plecam să nu merg, iarăşi mă stăpâneam de patimă. Şi aceasta a meşteşugit vrăjmaşul asupra mea multă vreme, nelăsându-mă să vestesc bătrânului.
Iar da multe ori m-am dus la bătrânul, vrând să-i spun lui gândul şi nu mă lăsa vrăjmaşul, aducând ruşine în inima mea şi zicând: de vreme ce ştii cum trebuie să te vindeci, ce trebuinţă este a spune cuiva? Căci porţi grijă de sine; ştii cum au zis părinţii. Şi acestea, zice, îmi aducea pizmaşul, ca să nu arăt doctorului patima şi să mă vindec. Iar bătrânul mă cunoştea că am gânduri, dar nu mă vădea, aşteptând ca însumi să le vestesc pe ele. Şi mă învăţa pentru viaţă cea dreapta şi mă slobozea.
Iar mai pe urma plângând, am zis întru sine: până când, ticăloase suflete, nu vrei să te tămăduieşti? Alţii vin de departe la bătrânul şi iau lecuire, iar tu nu te ruşinezi, şi având doctorul aproape, nu vrei să te tămăduieşti? Şi aprinzându-mă cu inima, m-am sculat şi întru sine-mi am zis, că dacă voi merge la bătrânul şi nu voi afla pe nimeni acolo, voi cunoaşte că este voia lui Dumnezeu a-mi mărturisi gândurile mele.
Şi mergând eu acolo, n-am aflat pe nimeni.
Deci bătrânul mă învăţa după obicei pentru mântuirea sufletului şi cum ar putea cineva să se curăţească de cugetele cele spurcate.
Iar eu iarăşi ruşinându-mă şi nemărturisindu-mă, vroiam să mă duc şi sculându-se bătrânul, făcu rugăciune şi mă petrecea mergând înaintea mea, până la uşa cea de afară.
Iar eu mă munceam cu gânduri, să spun bătrânului sau să nu spun, şi cu încetul păşind, mergeam după dânsul; iar bătrânul întorcându-se şi văzându-mă muncindu-mă de gânduri, mă loveşte în piept încetişor şi îmi zice: ce ai?
Om sunt şi eu. Şi dacă mi-a zis bătrânul acest cuvânt, mi s-a arătat că mi-a deschis inima mea şi am căzut la picioarele lui, rugându-l pe el cu lacrimi şi zicând: miluieşte-mă! Iar el mi-a zis: ce ai? Şi i-am zis lui: nu ştii ce am? Şi mi-a zis: tu trebuie să spui ce ai.
Iar eu cu mare ruşine de abia mi-am mărturisit patima mea. Şi mi-a zis: dar de ce atâta vreme te ruşinezi a spune? Au nu sunt şi eu om? Însă voieşti să-ţi spun şi eu ceea ce ştiu? Au nu sunt acum trei ani, de când ai aceste gânduri şi venind aici nu le mărturiseşti?
Iar eu mărturisind şi căzând şi rugându-mă, am grăit lui: miluieşte-mă pentru Dumnezeu şi mă învaţă, ce să fac! Şi mi-a zis: du-te şi nu te lenevi în rugăciunea ta şi nu cleveti pe nimeni! Iar eu mergând la chilia mea şi nelenevindu-mă de rugăciunea mea, cu darul lui Hristos şi cu rugăciunea bătrânului, de aici înainte n-am mai fost supărat de patima aceea.
Deci trecând un an, mi-a venit un gând ca acesta: nu cumva m-a miluit Dumnezeu pentru mila Sa, iar nu pentru bătrânul? Şi aceasta venindu-mi în minte, am mers către dânsul, vrând a-l ispiti şi luându-l în laturi, i-am făcut metanie, zicând: roagă-te pentru mine, părinte, pentru gândul meu ce ţi l-am mărturisit oarecând! Iar el m-a lăsat zăcând la picioarele lui şi tăcând puţin, mi-a zis: scoală-te, ai credinţa către mine! Iar eu auzind acestea, voiam să mă înghită pământul de ruşine şi sculându-mă, nu puteam căuta asupra bătrânului, şi mirându-mă şi spăimântându-mă, am plecat la chilia mea."
Patericul egiptean
Comentarii
Trimiteți un comentariu