"...Alegeți dintre voi...bărbați plini de Duhul Sfânt..."(FA 6:3)

     

       

"A avea cineva - bărbat sau femeie - pe Duhul Sfânt, înseamnă a avea în sine, adică în voința, în mintea, în inima şi în toată viața sa, pe Dumnezeu, cu toate bunătățile, darurile şi desăvârşirile Lui. A avea cineva pe Duhul Sfânt înseamnă a trăi cu Dumnezeu, a trăi în Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu; înseamnă a fi un purtător de Duh (Pnevmatofor), un purtător de Dumnezeu (un Teofor), un vas ales - ca şi Sf. Pavel şi Sf. Ignatie, episcopul Antiohiei, care poartă în gura şi în inima sa Duhul lui Dumnezeu. A avea cineva pe Duhul Sfânt înseamnă a fi plin de cele şapte daruri ale Sale, plin de duhul înțelepciunii şi al înțelegerii, al sfatului şi al puterii, al cunoaşterii, al bunei credinţe şi al temerii de Dumnezeu; înseamnă a fi plin de harurile celor şapte Taine şi de puterea celor şapte virtuți religioase şi morale, plini de credință, de speranţă şi de iubire, plini de înţelepciune, dreptate, bărbăție şi cumpătare. A avea cineva pe Duhul Sfânt, înseamnă a fi născut din nou (In. 3:5), înseamnă a avea totdeauna un suflet nou: curat, bun, luminat, desăvârşit - un suflet foarte apropiat şi asemănător cu Dumnezeu în bunătate, în curăție, în iubire, în sfințenie; înseamnă a avea asemănare şi părtăşie cu Dumnezeu; înseamnă a fi cu adevărat o biserică vie a lui Dumnezeu.

        A avea cineva Duhul lui Dumnezeu înseamnă a nu mai asculta nici şoaptele ispitelor ademenitoare, nici glasurile poftelor rele, nici chemările plăcerilor vătămătoare, nici zgomotele patimilor înjositoare, nici un fel de vicleşug drăcesc al duhurilor necurate; înseamnă a nu mai gusta din pomii cei opriţi, a nu mai călca poruncile lui Dumnezeu.

      Sufletul, care s-a învrednicit să primească în sine sălăşluirea puterii de sus şi care amestecă în mădularele sale focul acela dumnezeiesc şi dragostea cerească a Duhului cel bun, se desface singur de toată dragostea lumească. Căci precum fierul sau plumbul, aurul şi argintul, împreunându-se cu focul, se fac moi şi îşi leapădă tăria firească din pricina puterii focului, aşa şi sufletul, primind focul cel ceresc şi dragostea Duhului, se desface din împătimirea duhului lumesc şi din lanțurile păcatului, socotindu-le şi disprețuindu-le pe toate ca neînsemnate."

   SPRE TABOR VOL.4 - DESĂVÂRȘIREA

   PREOT ILARION V. FELEA